Viziunea mea asupra universului si asupra viitorului meu este cam scrambled astazi… experimentez niste turbulente la nivel de Sine Superior si contactul meu cu ingerii este cam defazat.

As dori sa-mi cer scuze, cu aceasta ocazie, tuturor celor pe care i-am suparat/criticat/contrazis/condus pe cai gresite prin necunoasterea mea sau le-am provocat orice alt neajuns doar prin faptul ca am intrat in rezonanta cu ei.

Promit ca de azi o sa fac tot posibilul sa-mi tin rezonanta in frau, ca sa nu mai zburde aiurea pe campii. (= rubricile de comentarii ale blogurilor altor vietuitoare)

Imi cer scuze cu aceasta ocazie si vecinului de deasupra, de care am devenit oarecum dependenta, pentru ca nu mai concep sa ma trezesc dimineata fara acea melodie din categoria oriental/menele care imi place atat de mult (Surprinzator, chiar!!)… Imi cer scuze pentru faptul ca de 2 ore nu fac altceva decat sa ma milogesc de ghizii mei spirituali, ca sa-i dea energia de a mi-o mai pune o data. Melodia!! desi, in cazul psihicului meu, unele combinatii de sunete au cam acelasi efect… vibratoriu relaxant.

Imi cer scuze pentru faptul ca am mintit (din spontaneitate!!), pentru ca am zis ca am terminat de citit ghidul acela de conversatie in germana. Nu l-am terminat, am ramas la pagina 180, unde mi-am insemnat indicatiile pentru re-interviul pe spaniola. Ramasesem la pagina 180, exact unde erau informatiile cu care ar fi trebuit sa incep recapitularea: comunicarea prin posta si prin telefon, cultura (24 de pagini) si termeni economici si industriali. Later edit (16:40) ACUM l-am terminat de citit

Ma duc sa mai beau o cafea mare (cu zahar de data asta, pentru ca dupa ultimele evenimente se pare ca celulele mele nervoase au inceput sa sufere) si apoi ma apuc de studiat in continuare germana, dupa niste manuale pe care le-am primit aseara de la un suflet binevoitor. Multumesc inca o data.

Imi cer scuze si pentru faptul ca imi vine sa va doresc o saptamana placuta, eclipsand in acest fel guvernarea soarelui in vietile voastre.

Tocmai ce m-am intors de la plimbarea de duminica, cand, in fata scarii blocului, vad o tanti mai in varsta care imprastie de zor sare grunjoasa peste gheata… moment in care m-a lovit. Inspiratia!

Imi amintesc cand eram eu mica si bunica mea ne punea sa calcam fanul pe care il aseza in fanar si mai arunca din cand in cand cate un pumn de sare, “ca sa nu se aprinda fanul” pentru ca parea ca nu este suficient de uscat…

De asemenea stiu ca atunci cand se pregateste carne pentru pachetele de congelator sau pentru bagat la untura, se pune si sare ca sa “tina”… proces identic si in cazul muraturilor.

Si ma intreb eu oare… care e faza cu sarea asta? Cum de stie sarea asta sa “tina” muraturile, sa nu infierbante fanul si mai ales, sa topeasca zapada inghetata??

Cum de sarea asta e ingredientul cheie si in prepararea bucatelor?

Dar nu e tot… de ce povestea cu drobul de sare e despre sare si nu despre punga de zahar? sau stiuletele de porumb din care se face malaiul?

De ce mustele se prind mai repede cu miere decat cu sare? Sau de ce nu trebuie sa prapadim orzul pe gaste?! Bine, am deviat…

Ai inteles ideea. Sarea e omnipotenta. Pur si simplu nu poti trai fara ea Sarea te scoate din multe belele (= te scapa de lipitori).

Ce te opreste.

Scorpionul (ca energie) este supraestimat.

Cata iubire este capabil un om sa tina incatusata in sufletul lui pana cand se simte in siguranta sa-i dea drumul?

N-ar fi mai usor sa ne amintim doar de persoanele care ne iubesc sincer? Adica sa stim ca acele persoane care ne fura gandurile din cand in cand o fac doar pentru ca ne vor langa ele?

Incurajez raspunsurile tale. Chiar le doresc cu ardoare…

(post reciclat dintr-un blog mai vechi, scris in 28.01.2010…)

Stefania: Ingerasule, tu ce stii despre blocajele energetice?

Ingerasul: Ce e asta? N-am auzit de notiunea asta… poti sa-mi explici?

Stefania: Pai e atunci cand iti atinge cineva un punct foarte sensibil al psihicului… un defect de care tu esti constient dar nu stii cum sa-l indrepti… te simti incapabil sa-l invingi singur…

Ingerasul: Ca si cum ti-ar suci cutitul in rana, vrei sa zici…

Stefania: Oarecum. Ce limbaj de ingeras ai :D

Ingerasul: Hai sa revenim la blocajele tale energetice, ranile de pe suflet, sau cum vrei tu sa le zici… ok?

Stefania: Uite, am gasit un mod de a ma exprima mai clar. Spre exemplu: tu ai un balon verde, iar cineva iti spune ca e mai bun un balon galben, ca e mai rezistent. Dar tu stii sigur ca mult mai rezistenta e o minge, indiferent de culoarea ei… cum ai putea sa explici asta unuia caruia ii plac mai mult baloanele?

Ingerasul: Nu inteleg…

Stefania: Pai gandeste-te ca baloanele se sparg mult mai repede decat mingile… nu poti sa te joci prea mult cu ele. De ce ai prefera un balon?

Ingerasul: Pai tocmai pentru ca e mult mai usor de spart! :)

Stefania: Nu inteleg!! Ma enervezi ingerasule…

Ingerasul: Hai sa-ti explic altfel. Ai auzit de notiunea de “tachinare”?

Stefania: Oarecum. Dar nu inteleg care e scopul tachinarii…

Ingerasul: Testarea unei alte parti ale personalitatii… o relatie prea previzibila sufoca.

Stefania: Ce relatie? Ce legatura au mingile si baloanele cu relatiile?

Ingerasul: Timpul.

Stefania: Care timp?

Ingerasul: Cel petrecut gandindu-te la ele si analizandu-le. De multe ori conteaza doar faptul ca esti acolo. Tot acolo… mai mult decat “cum te simti”. Cand nu mai poti, pleci. Dar daca esti acolo, te intrebi de ce.

Din cate imi amintesc eu, pana acum ceva timp, te incapatanai sa spargi toate baloanele, sa rupi toate relatiile, etc. De la un anumit punct, ai schimbat placa. Ce s-a intamplat?

Stefania: Am descoperit una pe care nu mai vreau sa o rup… nu stiu…apropo, tocmai mi-am amintit de ceva ce s-a intamplat acum aproape 2 ani jumate… daca un om iti arata un alt mod de a-ti conduce viata… Nu e frumos cand cineva iti arata ca te iubeste demonstrandu-ti ca ai nevoie de ceva ce are el?

Ingerasul: Depinde. Asta e cam cu doua taisuri. Poate merge de la ajutor pana la dependenta… in manipulare.  Ti s-a demonstrat ca mai jos de atat nu se mai poate. Vrei sa urci sau vrei sa repeti lectia asta de nspe mii de ori pana te obisnuiesti cu ideea? Ai putea sa incepi sa te obisnuiesti ca exista si oameni mai destepti decat tine care chiar vor sa te ajute… si sa-ti tina oglinda ca sa te vezi.

Stefania: Si ce vor in schimb?

Ingerasul: Ceva ce oricum nu pot primi de la tine pentru ca nu ai.

Stefania: Pai ce nu am? “Independenta financiara” ar fi primul raspuns care imi vine in minte, dar nu discutam despre asta, nu?

Ingerasul: Nu chiar. Mai clar as zice “independenta spirituala”. Adica sa stii sa dai exact atat cat primesti in schimb.

Stefania: Pai si atunci cand tot ceea ce vrei tu e deja luat?

Ingerasul: “O data ce ti-ai gasit calea in viata, mergi pe ea, nu stationa. E foarte posibil sa dea altcineva peste tine, chiar daca e calea ta.”

Stefania: Tot nu inteleg si incep sa devin si mai frustrata… ce cale?

Ingerasul: Cine doamne iarta-ma ti-a bagat in cap prima oara tampenia cu “o sa ajungi supervizor” si cu “ai people skills”? Nu vezi ca de 2 ani jumate te zbati in aceeasi plasa? Acum nu poti decat sa astepti sa “ajungi supervizor” ca sa vezi ce iese…

Stefania: Pai si daca asta nu se va intampla niciodata? E cam ca aia cu nisipurile miscatoare… de ce ma zbat mai tare, de ce ajung mai rau la fund.

Ingerasul: Hai ca parca-parca reusim sa descifram ceva…

Stefania: Ca tot veni vorba… eu n-am inteles niciodata cum pot unii sa creada ca tipand la un copil sa taca si plesnindu-l in continuu il faci sa taca… poate doar daca il omori din bataie. Ca nu-mi imaginez sa poti sa-l faci sa rada batand-ul si tipand la el…

Ingerasul: Interesanta abordare. Zi-mi tu atunci, ce i-ai face?

Stefania: L-as lasa in pace, sa planga, pentru moment. Sa invete sa reflecte… propria lui lumina.

Cu patinele in picioare si toate panzele sus, pornesc intr-o mica aventura educational-spirituala. Urmatoarea oprire, 13.03.2011. Same place .

Am mai facut un pas in drumul meu de autocunoastere: m-am inscris la un newsletter de tutoriale despre coaching si la un blog de training in leadership.

Si am descoperit ca tot din acelasi motiv am ajuns sa le citesc regulat pe Maldita si pe Dollo.

Am ajuns la pagina 94 in ghid si am mai dat peste cateva greseli, dar nu le mai reproduc pe blog. Acum am revenit mai pe la inceput, la capitolul despre trasaturi fizice si de caracter, ca sa le invat, pentru interviuri viitoare.

Va zic si voua:

Ich bin groß und ich shaue nett aus. Meine Augen sind blau und mein Haar ist kastanienbraun.
Ich versuche ein Mädchen von Charakter zu sein.
Ich bin strebsam, freundlich, neugierig, intelligent, weise (ich hoffe ), ein bißchen eigensinnig und eingebildet. Meistens, bin ich still und wohlerzogen.
Ich bin unverheiratet und ich wohne in Bucharest. (Aber habe ich nichts dagegen, auch in Berlin zu wohnen!)

Mit freundlichen Grüssen,

Ihre hübsche Schreiberin.

Nu am nici cea mai mica inspiratie despre ce sa scriu azi, mai ales ca (in ultimele zile) am tot ridicat nivelul posturilor, in incercarea de a ma agata de ceva.

Pana pot confirma sau infirma acest “agatamant“, avand in vedere ca Germana inca se mai coace, reproduc doua povestioare pe care le-am gasit prin blogurile vechi, pentru ca mi se pare ca eram mai desteapta pe vremea lor

Te voy buscando en la nieve, caminando por tus rastros inconfundibles. Estas detrás del mundo, pero en el mismo tiempo estás aquí. Vives en los dos sitios en el mismo tiempo.

Te encuentro. Estamos abrazados y empezamos volar hasta al cielo. Pero también necesito recordarme como es volar sola. Volando por el universo, encontrando caminos obscuros, encontrando rastros de almas perdidas.

He encontrado en ti rastros de todos mis fracazos. Me rindo, no tengo más fuerza para luchar. Me dejo guiar por tu alma. Se va el mundo, pero tu te quedas aqui conmigo.

Me das esperanzas, me das ternura, me das amor. Pero no me dejes caer más, por favor. Al final, tu eres mi angel de la guarda. (Testimonial del amor – 3 feb 2009)

We were first flying in a car, somewhere to catch the other side of the unfinished bridge, but we didn’t. The car was going up and up and struggling to rise into the air, trying to catch that road, so that we can continue our journey… but somewhere on the way, somehow we just turned left, along the valley… and there were little houses and little patches of ground divided by fences…

And then, we were standing on a climb, very high, and I knew I will have to jump down… even if the ground was not visible… and there was somebody there with me guiding my flight… and when I’ve started falling it was smoothly, it wasn’t a dizzying fall, it wasn’t like when you are falling from a cliff into the emptiness… this fall had a purpose.

And during this fall, he catched me and he bent down towards me and said: “girl, why aren’t you opening your parachute?” and that was illuminating… and I’ve placed my finger into that little hook and pulled down, while grabbing tightly on the strings, cause I thought that once it will be opened, I will be forced up, and I will be loosing him. But I didn’t. And now, we were both landing smoothly along, swinging into the air.

And I’ve reached the ground, landing safely on my feet, while saying goodbye… he went towards the stairs of a building in my childhood backyard… and I knew I’ll be having to let him go.

This is a lot more than a fairytale… is so vivid and poetic and meaningful… and… why aren’t you here with me now? (La capatul podului – 15 dec 2009)

Ma gandesc ca poate se potrivesc si in contextul zilei de azi… in sensul de everlasting dreams.