I don’t know how to spell this easier…
… than to say that on February 6th, 2012, exactly 3 years after the first day they saw each other, Moon married Jason and they had a girl together, Josephine.
And some other character of the story that will have had to enter some years ago into “The Healing Moon”, actually before the date of February 6th, 2009, married a different girl, also called Moon, yet not Delight, and they had two twin girls together.
Chapter V – The End.
So, today after work, I went to The Mall. I first paid my mobile phone bill and the electricity bill at the Self Bank and then I went straight to Starbucks.
I was due to buy a machiatto caramel, from the last time I arrived there, on the 21st, when I went to buy an adaptor for my musical keyboard. It was strange, because when I passed near the kids area, in front of the ice-skating ring, on the arcade of the entrance in the Castle it was written “Happy Birthday Stefania!” :d I’m not joking, I even took pictures…
So, today, while enjoying my machiatto caramel, I made some plans for the future and afterwards I was attracted to the ice-skating area. It was very crowded, but there was this little girl in the middle, that was pushing to make some pirouettes.
She was wearing a black sport-suit, a dark-blue vest over it and a coloured scarf was covering her neck. And then, I knew it: she was the exceptional that I was looking for…she brought me my inspiration!
Perhaps among the ones that were skating in the crowd, there were truly talented people, exceptional in their fields or crafts, perhaps there were some that were able to perform even better at figure-skating, but, on that particular moment, that little girl was the one that was capturing the entire energy and was drawing all the attention of the visitors of that place. She and her figure-skating coach.
That made me think: what is it that makes me exceptional? Which is that talent that I have and that could be polished, to make me truly proud of myself for the year(s) to come? I want to make my family proud of me and to be really proud to use the Lastname that I was born with. Even more, I want to feel that proud of my name (and lastname), so I won’t want to give it away when/if I will ever get married.
What I know for now, is that I have a special “talent” to develop obsessions… or to become over-concentrated over a specific task, to make it sound a little nicer. If I could just have someone (or receive the inspiration) to teach me how to point all my attention into the correct direction for myself, where I could just be spinning and spinning over one foot and everyone will be happy (for me :d)…
As a conclusion, I truly want to find that field and that place where I will really have the chances to be rated “Roxana-Stefania Arsene – Above Expectations!”.
Disclaimer: the post was written from the phone.
What do I give: anything that I can / have / know / I’m allowed to, from the above list.
provided all of the above are fulfilled,
Happy New Year (and what’s left of 2011)!
—————————————————————————-
There are three rules for writing a novel. Unfortunately, no one knows what they are.— W. Somerset Maugham
What is this, California?
It’s so weird. I didn’t have snow on my birthday either; while walking in Bucharest in the middle of the night morning felt like the breeze of Spain, or Italy…
What is it that I have to give to have snow? I mean real snow, not wordpress snow…
Si ma refer mai ales la “a te asigura ca persoana careia i-a fost destinat mesajul, chiar l-a primit si l-a inteles”. De cele mai multe ori (ideal ar fi intotdeauna), primim si dam intr-un mod fluent, producand o interactiune fireasca intre unul sau mai multi interlocutori.
Dar exista cazuri in care e nevoie de o considerabila cantitate de timp numai ca sa constientizam mesajul primit, apoi o alta cantitate de timp ca sa-l intelegem si sa-l punem in practica. Uneori subconstientul ramane ocupat sa descifreze si sa invete cum sa puna in practica, mesaje primite chiar cu o jumatate de deceniu in urma…
Am avut o copilarie foarte rasfatata, ca sa spun asa, si nu prea ma interesa ce “zice lumea” si ca “nu e frumos” daca ma pun in mijlocul drumului cu mainile incrucisate la piept, plangand ca un crocodil, si dand din picioare, pana nu obtin ce vreau. Si unul din mesajele pe care nu le-am inteles niciodata a fost “nu mai fa asta”. Poate ca mi s-a explicat si poate ca n-am vrut sa ascult sau poate, pur si simplu, nu am avut cunoasterea necesara sa inteleg de ce nu pot primi intotdeauna ceea ce-mi doresc.
Nu mi-am dorit niciodata luna de pe cer, doar ca atunci cand imi intra ceva in cap, o transformam intr-o fixatie, care ma acapara cu totul. Mi-am dorit papusi si cred ca am avut peste o duzina, cu hainute, dulapioare etc. Mi-am dorit o bicicleta, un calculator… si pana acum am stricat deja cate 3 din fiecare. Mi-am dorit o orga, mi-au luat peste 20 de ani, dar am obtinut-o. In timp, am reusit sa le obtin pe toate.
Problema a inceput sa se complice atunci cand mi-am dat seama ca-mi doresc compania altor oameni. Si cam de pe la 20 de ani incolo, pur si simplu nu mai gravitau in jurul meu ca inainte. Oamenii… sunt niste entitati foarte speciale, cu calitati, defecte, personalitati (singurale sau multiple 
), de sexe diferite, cu ochi de culori diferite (ambii de aceeasi culoare, de preferat), cu par (sau fara) in orice culoare posibila… dar toti au un lucru in comun: au nevoie de energie!
Asa ca, cel mai simplu mod de a atrage un om si de a-l face sa se simta bine, este sa emiti / sa radiezi energie. De la sine inteles, ca intr-un spatiu in care lumea e stresata, nefericita, deprimata, tipa unii la altii pentru a se face intelesi etc. exista un deficit de energie. Sau, in unele cazuri, un blocaj in a o primi / receptiona.
Am intalnit oameni care radiaza, care zambesc cu ochii si in preajma carora simti ca poti muta muntii. Si nu aveau parul blond platinat (cu bucle) si nici ochii albastri. Dar am intalnit si oameni care sunt atat de descarcati incat “sfasie si carnea de pe tine” cat timp stai in prajma lor sau te transforma instant in cel mai rau dusman al tau, daca nu esti constient de efectul lor. Acestia sunt oamenii carora imi place sa le spun “gauri negre”, mai ales datorita faptului ca oricata energie le-ai furniza, niciodata nu o vei primi inapoi, ci se vor obisnui sa ceara din ce in ce mai multa. Si asta, probabil datorita faptului ca sunt si ei “prinsi” in alte gauri negre…
Da, poate sunt si eu la randul meu, o gaura neagra pentru altii, dar ma lupt cu mine, intr-un proces alchimic, de a constientiza si de a pastra “intentia primitiva” de a cere, atat de mult cat e necesar pentru a se ridica in interiorul meu si pentru a aprinde acea candela, care alimenteaza intregul meu generator intern. Cum as putea sa explic mai simplu: Iubeste. Sincer si neconditionat. Si fugi de tot ceea ce nu-ti face bine. Pe moment. Pentru ca ulterior te vei confrunta cu situatiile respective pana vei invata sa le faci fata.
Dar, “ia-le pe rand”, cum bine mi-a spus cineva odata Sau “ia-i”, in cazul meu, ca sunt fata. Si de preferat sa nu stie unii de altii 
)) Bye, mi-am gasit o muza, pentru moment.
<< The desire to write grows with writing. >>— Desiderius Erasmus
Update: I’m a BCC! I got a Christmas card!
Updated (the morning after): it’s working, again! I had Ted Mosby 
. And I kissed him. And it was Legen…wait for it!… dary Didn’t dream of flying with that much power/pleasure for a looong time!
PS: What I found: This is crazy, man… and now that I’m studying it better, it has some tones/keys missing from the graphic animation.
<< Me from the future: remember my birthday and the Christmas of 2011? it has this song (from above) written all over it… just like the winter of 2007 has this song written all over it. Or this song >>
In timpul cinei, m-am trezit intrebandu-ma daca stiu intr-adevar sa iubesc pe cineva… de fapt totul a pornit de la ideea de a-mi inscrie blogul in niste directoare internationale de bloguri… idee, care initial am crezut ca e noua, dar imediat ce m-am apucat sa caut pe google mi-am amintit ca am mai trait o data asta. De fapt cred ca de aici a inceput totul…
Revenind. In timp ce cautam directoare de bloguri si mi-am dat seama ca am mai trecut o data prin asta acum vreo 4 ani, am zis sa merg mai departe: sa caut o editura. Un editor… un “ceva” care sa ma ajute sa devin cunoscuta, acolo unde e nevoie de mine. Imediat a venit si avalansa de ganduri negative care sa contracareze, “ca nu sunt suficient de buna”, “ca nu stiu sa scriu perfect in engleza”, “ca nu am suficient de multe chestii interesante de spus lumii”, “ca realitatea mea se va schimba complet dupa aceea”…
Am terminat de citit “Aleph”, al lui Coelho. Si stii ceva? El avea 59 de ani cand a scris cartea… eu am 28! Adica de doua ori mai putin… si am scris deja 2 articole in revista firmei unde lucrez (cu toate ca am sarit o editie) si merg pe al treilea
Ce e frumos in povestile mele… e ca nu sunt doar povesti, sunt experimentate, sunt traite, sunt simtite… sunt ZILE INTREGI traite doar in cateva ore de vise.
<< There is creative reading as well as creative writing.>> — Ralph Waldo Emerson
Dupa ce a vazut norul negru, care ar fi trebuit sa fie cauzat de decolarea rachetei, catre planeta ce ar fi trebuit sa devina inceputul unui nou proces de evolutie, Veronica a inceput sa se resemneze.
Inota cu greu, in acel canal al iluziilor, cu ape mai mult tulburi decat clare, ajutata doar de…un bat. Initial nu stia cum sa-l foloseasca, apoi a inceput sa-l miste in stanga si in dreapta, ca si cum ar fi fost o vasla. Inainta destul de greu si in fata ei a aparut o creatura ciudata, care arata ca o caracatita, dar se sprijinea pe tentaculele ei lucioase, de culoare alb-galbuie, ca si cum ar fi fost un paianjen urias care zacea in apa.
S-a speriat de ea, dar trebuia sa mearga inainte. A reusit, cu acel bat, sa atinga fundul apelor si, proptindu-se in el, reusea sa inainteze mult mai repede. La un momentdat, in stanga, apare o gura de iesire, marcata de resturi de la acelasi tip de creaturi… S-a ridicat pe dig si a vazut lumina cerului, dar nu-i era foarte clar daca dedesubt era un ocean de apa limpede sau uscatul.
… To be continued…
Progresez in unul din aspectele vietii mele, mai precis, in cel legat de comunicarea cu o anumita ruda de sex feminin :d nu mai e nevoie de discutii interminabile, de la 2 ore in sus, ca sa reusesc sa-mi sustin si sa-mi fac inteles punctul de vedere, fara a avea ulterior remuscari…
Ba chiar e nevoie de doar 10 minute ca sa primesc si anumite chestii care sa ma inspire…
Am gasit un citat interesant in cartea despre HSP, la pagina 138: “If you put all the spiritual masters in one room, they would agree on everything, but if you put all the disciples in one room they would agree on nothing.”
Azi, dupa ce am mai constientizat niste chestii :d am primit un super cadou un kit de “descifrare vise si visare constienta” :p si un kit numit “little Bag of Perfection”, care contine o gentuta 100% pure gorgeous :d Le multumesc inca o data colegilor mei “de suferinta”, mai ales Mariei, pentru ca s-a ocupat de “complot”. Le multumesc pentru ca mi-au dat posibilitatea sa le multumesc fiecaruia in parte, ca sa pot sa primesc si sa dau la randul meu, fiecaruia in parte.
Disclaimer, ca sa nu mi se mai repete si la anul: pt o persoana hipersensibila (as in, highly sensitive) este o suprasolicitare/stimulare emotional-mentala mult prea mare, ca 50 de persoane sa “i se adreseze” in acelasi timp, adica sa i se cante La Multi Ani “cu forta”. A treia oara in ultimii 4 ani. E chiar asa de greu de inteles ca pur si simplu nu suport asta? Si o zic in sensul cel mai amabil/pozitiv posibil…
Revenind. La chestii mai dragute.
In timpul unei sedinte triple de masaj de relaxare (adica, ce, nici macar de ziua mea sa nu-mi permit asta? 
) am aflat ca deja-vu-urile sunt provocate/explicate printr-o desincronizare a emisferelor cerebrale. Adica o parte din stimulii trairii prezente ajung direct in centrul memoriei si sunt re-cititi apoi de constient… Interesanta abordare si poate explica o enorm de mare parte din iluzia pe care o traim. Dar acum problema se pune in felul asta: cum si de ce se produce acea desincronizare? Ce face ca o emisfera cerebrala sau un centru din creier sa lucreze mai rapid decat un altul?
Altceva…mai incolo. De ieri dimineata bateria laptopului meu este in agonie si se pare ca el nu stie sa mearga direct din priza. Therefore, voi avea o perioada de scris pe blog, dat like-uri pe facebook si citit mailuri de pe telefon. Asa ca trebuie sa am grija intotdeauna exact ce-mi doresc, pentru ca deja i-am gasit o limitare care a reusit sa ma enerveze :d clipul We found love nu are o versiune care poate fi redata de playerul telefonului. 
Dar trecem noi si peste asta. Si ne dam seama ca in fiecare dimineata, in care ne trezim tot pe acest Pamant, suntem mai puternici cu 1 zi. mai ales cand nu ne trezim singuri ))
