…das sehr interessant gefunden hat, mit Google translate zu spielen. =))
Und so, unser kleines Mädchen, viele sehr schöne Worte schreiben konnte.
Jeder Satz, den sie schreiben wollte.
Und weil jetzt konnte sie jeden Satz aufzuschreiben, das ganze Spiel wurde sehr langweiling.
Still: Life should never be just about running for survival. It should be about living and enjoying every moment. ♥
Aber, ya, weisst du: It’s still complicated…
Und… this is just a coincidence:
Saturn retrograde 2012
Riiiight! Sorry. Riiiiiichig!!
The scariest moment is always just before you start. (Stephen King)
Ce stii tu Luna?? Stai acolo pe cer, nici macar nu produci lumina, doar te mai arati din cand in cand si doar o singura data pe “tine” completa. Mai atragi din cand in cand cate-o maree… si cate-o migrena…
Cum sa explic… de azi: Martie, 28, 2012, de la ora 8.00 PM, mi-a venit ideea sa-mi creez un Alter Ego mai puternic decat ceea ce am fost pana acum. Pot sa fac asta. Trebuie doar sa vreau. Trebuie doar sa invat sa fiu mai egoista… iar atunci cand spui PA si nu auzi niciun raspuns inapoi, nici nu ar trebui sa fie foarte greu.
Adica pur si simplu (ma rog, nu chiar simplu, in ultimele 2 ore am avut o discutie mentala cu mine insami, pana am ajuns la aceasta concluzie) mi-am dat seama ca in loc sa ma plang si sa astept ca cineva sa apara si sa ma salveze, cel mai mult m-ar face fericita daca as reusi chiar eu insami sa ma salvez pe mine. Am mai avut franturi de “dat seama” pe tema asta, pana acum, dar abia acum mi-am dat-o complet. Seama.
Ma doare doar faptul ca stiu ca mai sunt o gramada de lucruri de invatat si pe care probabil nu le voi invata niciodata. O colega mi-a spus odata, cam exact acum 4 ani pe vremea asta, ca la cum arat fizic+psihic, eu ma voi sinucide… iar eu i-am raspuns intr-un ras isteric: “Da, asa e, chiar ai dreptate! In 2115! Asa mi-au iesit calculele aseara”. Si nu, nimeni nu ma va convinge vreodata ca stie ce inseamna viata, daca nu i-a trecut niciodata prin cap aceasta idee. Macabra.
Imi propun, macar in “timpul scurt” care mi-a mai ramas, sa intreb cat pot, in stanga si in dreapta si sa invat tot ceea ce imi trece prin cap sa invat! O data si o data, imi va folosi la ceva. Si apoi o voi invata si pe Stefania mica 
) Nu stiu cine sunt si probabil nu voi stii niciodata. Asa sunt eu. Ask Neptune for that… Iar ceea ce pot, voi stii doar incercand.
Anyway… acum cativa ani, la un job anterior, am avut o colega (alta), care mi-a povestit de aceasta uniune, “cu tine insati”. Poate am inteles atunci, poate n-am inteles, ideea e ca azi nu mai am nimic altceva de ales, decat sa inteleg.
Asa deci si prin urmare… acest EU nou se va transforma in impresarul EU-ului vechi. Voi mai avea caderi, sunt sigura de asta, dar ma voi ridica usor, cu demnitate, ma voi scutura de praf si voi merge in continuare fara a ma uita in urma. Chiar si doar cu gandul. Atunci cand nu voi mai avea putere sa misc niciun deget, iar siroaie de lacrimi mi se vor prelinge pe obraji.
Mai ales ca, de data asta am o luna in avans. Iubesc ce fac si asta nu-mi va putea lua nimeni niciodata. Asa deci, de azi am totul. Ma am pe mine! Above All 33.
… se afla undeva intre 20 si 24 ianuarie 2012.
Preview:
Eat: In seara asta am mancat la un restaurant indian, in centrul vechi.
Love: Am aflat ca pentru Venus in Aquarius iubirea inseamna “spicy” 
)
Study: Am primit un telescop, drept premiu, pentru proiectele de voluntariat in care m-am implicat. E de jucarie, ce-i drept, monoclu mai mult, dar gestul conteaza big time.
Pray: mda… oamenii apropiati stiu la ce ma refer.
Sigh: tipul cu ochelari care ne-a luat comanda si ne servea… avea o vibratie tare aparte… de parca ne cunosteam dintotdeauna…
Si melodia cu care rezonez de vreo 2 zile:
Don’t make me sad, don’t make me cry
Sometimes love is not enough and the road gets tough
I don’t know why
Keep making me laugh,
Let’s go get high
The road is long, we carry on
Try to have fun in the meantime
Writing is the only profession where no one considers you ridiculous if you earn no money. (Jules Renard)
- Astazi am “suferit” o crunta trezire la realitate…
- O jumatate de pahar de vin imi este suficient.
- Nu o sa inceteze niciodata sa-mi faca placere sa scriu. Orice, oricand.
- Am un “defect” din fabricatie, irecuperabil: nu o sa stiu niciodata ce vreau. Iar ceea ce am nevoie pot doar sa experimentez si sa vad daca intr-adevar aveam nevoie.
- Intru extrem de usor in “alte fiinte”, in sensul ca preiau la nivel subconstient foarte mult din comportamentul oamenilor care ma inconjoara, iar cand sunt obosita sa fiu eu, pur si simplu ma trezesc ca sunt altcineva. Ceea ce consider ca este atat o calitate cat si un defect… probabil aici este cutia mea. Sau a Pandorei.
- Si o gramada de alte lucruri pe care le gandeam in taxi in drum spre casa, dar pe care deja le-am uitat. Sau le-am scris intr-un post, pe care, in ultimul moment, l-am salvat drept ciorna.
A, da. Am realizat ca atunci cand intrebi pe cineva ceva si-ti raspunde de cinci ori NU, cu mici pauze intre, nu inseamna ca e o moara stricata… ci ca e nevoie sa treci de atat de multe straturi fatete, pana a ajunge unde vrei, cu persoana respectiva. Si e foarte posibil sa nu mai ramana absolut nimic.
Si am mai realizat si ca a fi matur nu inseamna sa demonstrezi ca poti sa jonglezi cu o gramada de activitati, ci sa demonstrezi ca poti sa pui – temporar – STOP, atunci cand iti sai seama ca nu mai poti, inainte de a pune piesa care va distruge tot turnul pe care incercai sa-l construiesti.
Inca mai vrei sa ma iubesti?
…. O sa se numeasca povestea pe care o sa o scriu dupa ce ies din ea. Deocamdata o traiesc 
Dar am curajul sa spun ca am inteles ce inseamna sa ai “stapanire de sine” si “spontaneitate”, chestie pe care as numi-o – ca sa fie pe limbajul meu – “alchimie interioara”.
Acum Stefania trebuie doar sa-si aduca aminte cum e sa dea dovada de maturitate. Multumesc.
Update: cateodata avem nevoie de zile intregi, luni sau poate chiar ani, pentru a constientiza cat de puternic este efectul pe care il au unele persoane asupra noastra… pentru a putea sa ne detasam de ele.
Proofread carefully to see if you any words out. (Author Unknown)
Some days ago, thanking this short time of well-deserved-vacation, I was thinking about something… something that I was once asked more in a joke and I said “Yes”. I never said Yes before or after… to such a proposal. Over the phone, to be more precise, when I was in London ))
Anyway, times have changed, characters have also changed, still, love should never be a burden. I understand the concept of sharing responsibilities in a relationship, but a connection that only produces depression it is obviously not good. The idea is to grow in/with love not to get together just so we could… 
… how do you say “plangem de mila” in English??! And one of the responsibilities should be “making things fun”.
And I understand that I AM responsible of making my life fun. That’s why I started playing Castleville )) I’m at level 11, now. Here’s a print screen of a part of Stefania’s Kingdom:
Now I need to feed the baby peacocks, so they could give me colored feathers, in order to restore the rainbow bands, over all of my Kingdom.
Now, I’m wondering just how much time it will take me for that to accomplish.
Update: 05.04 – gave up playing Castleville – too much fun waster. =))
This evening I learned something new about myself. I discovered just how much I am willing to lose, by leaving behind, when I’m pushed outside of my comfort zone.
And I’m saying “losing”, only because the cause I was fighting for so far, eventually proved out to be “really not worth fighting for”… So I guess I should start finding a brand new cause.
At the event of “Love and the city” I remember they were talking about a certain anchor each person is trying to grab after a lost love, just so one could “move on”.
Even if that anchor were to be just a beautifully shaped cloud in the sky… because at the smallest wind-blow you’ll find yourself tossed miles away…
Acum vreo 2 zile, printr-un sir de coincidente, am realizat ca sunt, pe o anumita cale de evolutie, cu 4 ani inaintea oamenilor din realitatea mea fizica. )
Acum vreo cateva luni, am aflat, ca singurul lucru la care sunt oficial declarata ”peste media asteptarilor” este dorinta de a inova.
Si bineinteles, ceva care nu are absolut nicio legatura cu ce am scris mai sus, uitandu-ma retroactiv pe tahograful inimii mele, observ ca in data de 21 fev 2012, incepand cu orele (respectiv minutele) 17:12, “graficul” a atins aceeasi viteza pe care o singura data in viata imi amintesc sa o mai fi trait-o…
Iar atunci mi-am facut pagini intregi de analize si calcule, doar ca sa inteleg “de ce”. Doar ca sa inteleg daca e sau nu e dragoste. Daca e sau nu e ura… sau indiferenta… sau poate pur si simplu era teama… de schimbarea ce o presupunea asumarea oricareia dintre variante.
Asta pentru ca stiu ca pana am reusit sa ajung in acel punct de sincronizare in timp si spatiu, numit alpha, am traversat mai multe universuri paralele. Un punct care incepea sa devina din ce in ce mai difuz, pe masura ce imaginea acelei masini negre pierea urmandu-si cursul normal de-a lungul liniilor de tramvai.
De ce unele batai ale inimii sunt mai puternice decat altele, de ce in unele momente inceteaza pur si simplu sa mai bata, fiind constrans (a) sa te asezi, pentru ca te ia cu ameteala… si… de ce in alte momente pare a fi complet de piatra?…
Si inca ceva… referitor la o discutie pe care am avut-o cu niste colegi, marti seara: nimeni nu poate invata pe nimeni nimic, oricat de mult i-ar placea sa creada asta. Doar poate preda, poate arata sau se poate comporta el (ea) insusi (insasi) ca un exemplu, ceilalti rezonand (sau nu) cu acea cunoastere.
