- Astazi am “suferit” o crunta trezire la realitate…
- O jumatate de pahar de vin imi este suficient.
- Nu o sa inceteze niciodata sa-mi faca placere sa scriu. Orice, oricand.
- Am un “defect” din fabricatie, irecuperabil: nu o sa stiu niciodata ce vreau. Iar ceea ce am nevoie pot doar sa experimentez si sa vad daca intr-adevar aveam nevoie.
- Intru extrem de usor in “alte fiinte”, in sensul ca preiau la nivel subconstient foarte mult din comportamentul oamenilor care ma inconjoara, iar cand sunt obosita sa fiu eu, pur si simplu ma trezesc ca sunt altcineva. Ceea ce consider ca este atat o calitate cat si un defect… probabil aici este cutia mea. Sau a Pandorei.
- Si o gramada de alte lucruri pe care le gandeam in taxi in drum spre casa, dar pe care deja le-am uitat. Sau le-am scris intr-un post, pe care, in ultimul moment, l-am salvat drept ciorna.
A, da. Am realizat ca atunci cand intrebi pe cineva ceva si-ti raspunde de cinci ori NU, cu mici pauze intre, nu inseamna ca e o moara stricata… ci ca e nevoie sa treci de atat de multe straturi fatete, pana a ajunge unde vrei, cu persoana respectiva. Si e foarte posibil sa nu mai ramana absolut nimic.
Si am mai realizat si ca a fi matur nu inseamna sa demonstrezi ca poti sa jonglezi cu o gramada de activitati, ci sa demonstrezi ca poti sa pui – temporar – STOP, atunci cand iti sai seama ca nu mai poti, inainte de a pune piesa care va distruge tot turnul pe care incercai sa-l construiesti.
Inca mai vrei sa ma iubesti?
