1 week old tomatoe plants :)

airbrush_20170218124748

They were 33 until last evening, when I noticed the tiny 34th one. I don’t remember exactly how many they were when I seeded them but I think I have over 90% success rate.

The flowers that I seeded in the same day with the tomatoes are much slower, one type has sprouted barely visible, but the other type nothing visible yet.

Also I just had a wonderful surprise when I saw the pot from my first experimental batch, seeded few days before the end of January, seeds that were already expired for 10 years (!!), which I put outside on the balcony after two weeks of inactivity, when I declared them “dead” and I seeded newly purchased ones.

They are Sweet Peas, I replanted them in a small container inside, they are in the ICU now. I will keep you posted with their progress, see if they can recover after the frost bites. 🙂

най- красивата мечта!

Yeah, about that 🙂 I’m obsessed with a Bulgarian song for children, sung by a girl who looks like she is a clone of Nina Dobrev. Only a little prettier 😀

So, only 5 episodes left from TVD. :(((( I grew up with this series. I remeber I started watching it barely in the spring of 2012 and when I came to Czech Republic, that autumn, it was when Elena became a vampire. Now Stefan just took the cure! Wow. Human Stefan Salvatore. Epic.

Ще бъде детска планета –
без глад и страх, и война!

There was something else I wanted to write but I forgot what.

Alive

The flowers I planted last Sunday:

The lentils I planted on Monday:

airbrush_20170204115813

I don’t know how you see this, but I see it as a miracle. You should have seen how small the seeds from the first pot were. Smaller even than poppy seeds. I sprinkled them with water two times a day, watching over them with love. I’m so happy and so proud of them!

It’s a miracle to see how some random lentil beens, just taken out from a bag from the store, after you keep them in water for 24h they come back to life. Maybe they were never dead. Yeah, silly, I know, but I never felt the miracle as intense as I’m experiencing it right now, ever in my life.

I cannot believe that now I’m considering even growing my own chicken 🙂 What would I need for that, besides the fertilized eggs (which I don’t know yet from where to get)?

Oficial: sunt gargaunita!

Ok, poate gargaunoaie, la anii mei..

Nu-mi amintesc exact cum am dat de ea, dar am vazut ca in playlist-ul meu de Likes apare cu “Am luat bacul!” undeva intre asta si asta. Apoi, pe la sfarsitul lui noiembrie, am vazut Drama Studenteasca din Westgate Park, pe care l-am shareuit si pe FB, la care am plans, am ras, si am plans din nou. De dor. Si de toate..

[…] Dar n-a vrut.. i-am crosetat si botosei, dupa ce am vazut niste video-uri pe youtube, ca sa simta si el ca poate sa ramana. Da stiu, nici nu am apucat sa-i vad inimioara batand la monitor, dar eu simt ca era un el. […]

Anyway, dupa intalnirea total neprevazuta – si extrem de excitanta – de duminica trecuta, m-a apucat asa o depresie, de vreo 3 zile, de nu-mi venea decat sa stau in pat in pozitie fetala si sa-mi plang de mila. Apoi am intrat pe youtube si am vazut undeva intr-un colt ca sunt abonata la Bianca Adam. Cine o mai fi si asta?!, mi-am zis. Aaaa, Tequila!!!** :)) Ei, bine, de atunci ma uit non-stop la clipurile ei. Ok, in afara muncii, care, joia trecuta s-a terminat la 12 noaptea… Pe bune. Ma obseda rau de tot un fisier de excel care avea erori, pe scurt, nu-mi iesea corect P&L-ul cand rulam macro-ul, dar l-am rezolvat! I saved the day! Apoi m-am dus la culcare implinita. 🙂

Si ca o gargaunoaie care se respecta, verific constant pagina asta, cu sufletul la gura, asteptand milionul. Tineam si telefonul aproape, in ultimele zile, tot asteptand un raspuns pozitiv, de la un loc la care am fost de doua ori, o data pe 15 dec, a doua oara pe 17 ian. Dupa fiecare vizita am facut buba la gura, in acelasi loc, intai pe buza de jos apoi pe cea de sus. Soc si groaza! Nu mai vazusem asa ceva pe mine din dec 2012.. Asa, si tanti de la HR, din locul ala, mi-a promis ca ma va suna sa-mi dea raspunsul pana la sfarsitul lunii. Maine e sfarsitul lunii. Mda. Pierderea lor. Acum deja-mi (re)planuiesc saptamana aia de vacanta de primavara in Andaluzia, aia pe care am ratat-o anul trecut..

Ieri am plantat flori. Adica seminte. Adica mi-am cumparat un sac de pamant si 2 plicuri de seminte de la Tesco: Lathyrus Odoratus (blue shift) si Antirrhinum Majus (mix), pe care le-am impartit in 6 glastisoare mici-mici, la care am pus etichete facute din scobitori :D. Si am plantat intr-un ghiveci mai mare si narcisele pe care le-am luat de la Ikea duminica trecuta. S-au dublat in marime si au inflorit toate 3 firele, intr-o saptamana, cresc ca nebunele! Am vazut azi ca un fir are deja si al doilea boboc. In schimb, orhideea, pe care o am de doi ani, sta boboc sa infloreasca, de o luna, exact la fel.

Pe langa astea, azi am pus intr-un capac, pe niste discuri cosmetice imbibate in apa, vreo 5-6 seminte de ardei rosu, respectiv de linte rosie. Competitie intre specii. Care incolteste prima.

K. Bye.

PS. M-am tampit. 😀 Whatever..  I can’t eat / cause i only want you / I can’t sleep / I keep dreaming bout you / I can’t think / I’ll be thinking bout you, bout you / Right now i’m missing you ..

** Marte in Balanta si Luna in Taur (pana aici, ca mine), apoi, Soare conjunct Juno in Leu, Venus conjunct Mercur careu Pluto.

Amazing weekend

“Ich bin glücklich / Ich bin glücklich / Ich bin glücklich / Glücklich bin.” 😀

Last night I dreamed I was crying.. I was eating ice-cream and crying. It was interesting, experiencing emotions. I dreamed a lot of things and a lot of people, I cannot remember everything in details, because I was very tired when I went to bed, immediately after watching the latest episode of TVD, so my dreams were a bit influenced.

Still, I clearly remember I was trying to climb on a ladder, into the hay-storage-house, in my childhood country side back-yard and when I got to the half of it the ladder fell lose and I knew I was about to fall and smash against the ground. But somehow the action started to evolve in very slow motion and in the end I didn’t fall at all, the ladder broke just under me and it fell, but I kept floating there..

On Friday evening we’ve been to a Yoga lecture in a big hall, at the castle, in our city. First trip with our new car, exactly 1 year from the accident. I was a bit scared. They started with a piano recital, amazing, I was finally able to take out from my head the lyrics from “Losing my religion”. 😀 They played it so good, one couple, 3 different 4-hands plays. I was dreaming and flying all around the world during those notes.

Then, for Saturday, we were invited to another lecture and picknick-type-lunch, all together. I baked muffins in the morning and I offered to everyone there, as desert after the sandwiches that the other people prepared. I only had 9 muffins, I didn’t know how many people will be there. I offered one to the Guru and the rest I cut in 6 pieces and they were just enough for everyone to have a bite. I felt so happy after.

Then, in the evening, there was another lecture in Český Těšín, just few hundred meters until the border with Poland. Another piano recital, by the same couple. I was feeling very emotional and I was dreaming almost all the lecture, trying to balance those emotional issues. We arrived back home at around 8, I put my TVD to charge and then I opened the stats of my blog and I saw one entry I wrote in 2011, about my trip to Paris, which had new views. And so I ended up listening music and reading posts from my blog until 10.30 in the evening… and barely then, I started watching the vampires :D.

Today at 9 in the morning we drove again, this time for the lecture in Ostrava. A county tour of Yoga lectures, held by the same Guru. 🙂 And yeah… somehow, someway, just in front of the seat where we intented to go, there was this friend I made in Hrabyne. Except from some exchange of likes and impressions on FB, I haven’t seen or spoken with him since Hrabyne.. After I presented him to my Leo, we talked for a while – ok, they talked, in Czech, God knows about what. At one point the organisers opened one window and the back doors, the ones just behind of us, so I guess I wasn’t the only one who felt those moments too hot. :))

It was such a nice breeze coming from outside, sunny, the lecture was interesting. There were around 300 people in that aula, I found very curious how we ended up to sit just next to each other. It felt like a nice surprise from God, for me to not feel sad anymore, for the loss of the person, the one that I was crying about in my dream.. 😀 Adding up the experiences from summer of 2015 and 2016, from the Yoga camp, I’m starting to believe that it is something magical that is happening during these Yoga lectures. Some 5th dimensional flow of energies or something.

After the lecture we drove to Avion Shopping Park and we spent around 3k crowns in Hervis Sports and Ikea. Too many discounts. Now we are having fun making turns inflating one of those big blue fitness balloons.

Gheata si baterii

Deci au reusit sa-l inghete pe Gabe, sa-i sutureze artera abdominala cu un super-lipici artizanal, sa-i faca o injectie cu anticoagulant direct din dintii unui sarpe cu clopotei, sa-l readuca la temperatura normala si.. dupa putina drama si resuscitare manuala.. sa-i faca inima sa porneasca din nou. Interesant… Dar mie oricum cel mai interesant lucru, in serialul asta, mi se pare cum e construit personajul lui Walter si fata lui, despre care, nimeni in tot internetul, nu stie cum a capatat acele cicatrici. Fascinant.

Dar altceva si mai fascinant, din viata mea reala: in seara asta am urmarit live procesul de desurubare a bateriei unui Ford Focus, pentru a fi pusa la incarcat. Masinuta, pe care, datorita gerului din ultimele zile, n-am apucat sa o scoatem la plimbare pana acum, dar am stat vreo 3-4 ore in ea, in garaj, testand toate luminile, aparatul de radio, bluetooth-ul, sistemul de incalzire al scaunelor, toate geamurile… pe scurt cam tot ce se putea testa… pana cand, inginerul posesor al celeilalte jumatati din masina, s-a prins ca e cazul sa masoare, totusi, si voltajul bateriei: 12.1 V. Asta a fost acum 2 zile.

Moment in care s-a declansat un proces foarte ingenios de procrastinare. Inginerul considera ca daca scoatem masina si mergem undeva cu ea, exista posibilitatea ca dupa 2-3 ore de stat afara la -15 grade, sa nu mai porneasca, la stadiul in care era bateria. Daca era dupa mine o scoteam in curte si o lasam pornita vreo 3 ore sa se incarce la loc, de una singura. 😀 Problema era ca nu mai era benzina in rezervor pentru atatea ore si inginerul sustinea ca oricum nu s-ar fi incarcat, ci doar s-ar fi mentinut. Atunci hai sa o pornim si sa mergem direct la benzinarie sa umplem rezervorul si cumparam si extinctorul obligatoriu, cu ocazia asta.

Dar procrastinatorul sef, aka inginerul, care, btw, in vacanta de Craciun a construit singur, din bucatele, pe care le-a gasit prin casa si prin garaj, un circuit cu sonerie care se declanseaza cand temperatura tevii principale a iesirii apei din centrala ajunge la nivelul setat. Nivel care se poate seta si reseta extrem de usor. Acum facem concurs: care ajunge primul, din orice colt al casei in care s-ar afla, sa inchida usita de ventilare de la centrala, si sa reseteze alarma, atunci cand suna soneria. Saracul Bonnie.

A, da, am uitat idea.. deci procrastinatorul sef a zis ca e mai interesant pentru el sa se descurce singur. Si m-a luat pe mine ca elev si ca tinator de lanterna, atunci cand desuruba cele doua surubele, cu niste chei de 11, care veneau intr-o forma pe care nu am vazut-o niciodata in viata mea. Epic. L-am intrebat daca e grea bateria… mi-a zis ca e cat doi Bonnie la un loc. Avea dreptate, mi-au trebuit ambele maini doar sa o ridic 1 cm de pe masa.

In prezent masoara 14,50 V si inca mananca 4 amperi din transformator. 🙂 Bebelusa lu’ mama 😀 😀

And T.H.M. goes Romanian, for making a.. warmer point

Looking at the back of his right palm and his big fingers, roughed by the passing of time, as he was supporting himself next to her desk, Moon, slowly trying to stand up from her chair she told him something that supposed to have been a secret until that time, as if she had never said that before to him, more so, admitting it to herself.

She was nervous, shy, yet daring. She felt relieved after she said it, simple, with a soft girly voice: Te iubesc. She moved her eyes up, scanning his face now, anxiously waiting for his comeback.

– Stii cum se numeste un sertar care nu are niciun buton de deschidere atasat la el?, fuse replica mult asteptata a lui Jason.

– Pai… ferecat?!

– Exact. Exact asa ca buzele mele in acest moment, pentru tine.

Si totusi Moon nu dadea semne ca se simte prost de refuzul lui, pentru ca nu a interpretat reactia lui ca pe un refuz categoric. A interpretat-o tocmai ca pe o sansa de a descoperi acel buton… magic. Pierduta in reveria ei, fuse distrasa de inca o replica a lui Jason, care o surprinse chiar mai mult decat prima:

– Stii ca toate astea se pot controla, nu? Impulsurile tale, astea cu tente indecente. Stii, pe cand aveam vreo 30 de ani, am avut o relatie de 5 ani cu o tipa care era cu 10 ani mai tanara decat mine. A trebuit sa o invat foarte multe, tare zvapaiata mai era.

– Tu? Tu ai avut o relatie de 5 ani, inainte sa fii cu mine? Cand?!

(Veti afla imediat ce voi visa episodul urmator. Sau anterior. :D)

Nothing else to say – T.H.M – pre-Chapter VII

As Moon was working on some excel sheet at her desk of massive walnut wood, she noticed there was something wrong with the sheet.. the columns and the rows were not as they supposed to be.

For example, when you had selected a straight row, you would notice the selected cells do not belong to the same row, as if you had selected A3, B5, C4 or something..

So she asked for help. Jason was in the same room, somewhere in the left side of her visual field. He came and he sat on her right side, covering her left shoulder with his arm, and they were trying to fix the problem.

It was evening, dim light, very intimate atmosphere. When she felt his arm, she caught his palm with her left hand, and holding it tight, she leaned with her face on the right side, gazing at him. And when he slowly touched her lips with his, she felt life also in her right arm, which was moving up, fondling the pulp of his left leg, feeling the beginning of his shorts. As they were kissing, at one point he asked her:

– So, do you want to have sex?

– Jason… I’m in love with you, I’m obsessed with you, there isn’t something else in this world that I’d wish more to do. But I don’t want to be just a 3 minutes distraction in some random night of your life. I need more. I deserve more. You can definitely come back to me when you are willing to commit more.

This is what Moon was remembering today while she was breastfeeding Lia, while Josie was spending some quality time with her dad, in the park, just in front of her. She was noticing his hair and the lines on his forehead.. he aged so much. They both did.

Chapter VII

Type-in dram..emedy, din spital..

.. nu stiu exact cand am scris asta, acum vreo 9-10 luni, am gasit-o in ciorne, nu ma recunosc, nu am scris-o eu:

De vreo saptamana jumate sunt foarte nervoasa si foarte usor de calcat pe nervi. Cauza principala e una din colegele de camera, una mare si.. ma rog, mama mi-a zis sa nu le mai fac in toate felurile 😀

Ideea e in felul urmator, tanti asta de cum a venit in camera a acuzat o mare criza de vazduh in timpul noptii. Colac peste pupaza, butonul ei de chemat sora disparuse… si se trezea noaptea, se aseza pe scaun si injura si bombanea in continuu si cu voce tare si groasa ca “suna sora ca aici nu e aer!..” Si eu ma trezeam cu nervi si ma ridicam cu patul si deschideam geamul ala mic de deasupra capului meu. Ma rog, cred ca are ea necesitati speciale, ca in cele 7 saptamani anterioare ei, n-am tinut niciodata deschis geamul noaptea si nu s-a plans nimeni ca n-are aer.

In plus, de la o vreme si sorele deschideau geamul in timpul noptii si uitau de el, spre disperarea mea, care, oricum transpiram pe spate, pentru ca saltelele astea sunt acoperite intr-un material impermeabil, ceea ce le face imposibil sa respire. Si mi-era al naibii de frustrant sa ma cert cu unele la miezul noptii sa inchida geamul ca eu am multe sanse sa fac pneumonie dupa atata stat in pat.. si chiar nu vreau sa asta sa fie ultimul concediu din viata mea.

Ei bine, la un moment dat n-am mai suportat, mi-a picat rau pata si i-am zis “de maine tu vii cu patul in locul meu si eu ma mut in locul tau”. A trecut o saptamana, pana s-a materializat asta. In prima instanta mi-am dat seama ca mai am ceva de lucru in zilele urmatoare si am nevoie ca lucrurile sa stea asa cum sunt obisnuita cu ele, pentru ca in locul ei ar fi trebuit sa am masuta pe dreapta si priza mai departe… Apoi, cand in final m-am decis, am luat problema in propriile maini si i-am spus unei sore, care s-a apucat imediat sa ne mute. Dar, cand a scos unul din paturi pe hol, o alta sora a pus-o sa le puna la loc ca intai sunt “hartii de completat”. Am inteles. Birocratie.

Motiv pentru care, la doua zile dupa, i-am explicat doctoritei (asta pentru ca a doua zi n-a calcat niciun doctor prin camera noastra). Doctorita a zis “ok, din partea mea nicio problema”. Seara i-am spus sorei de pe tura “dar noi cand ne mutam?”, la care ea “pai nu puteti, ca n-aveti voie, ca nu se poate, ca trebuie hartii, ca eu nu stiu nimic”. Asta fiind sambata seara. M-am certat cu ea cum am stiut eu mai bine, ca deja i-am spus doctoritei si ca si ea si-a dat acordul. “Da? Pai nu stiu, ca noua nu ne-a zis nimeni nimic”.

Am rugat-o pe tanti, pe care o privea direct problema, sa confirme ca am vorbit cu doctorita, dar se facuse mica si statea ca momaia ascunsa intr-un colt (cat de ascunsa poti sa stai la 120 kg), iar ailalta s-a bagat in seama singura: “Nu, n-a vorbit azi, azi n-a venit niciun doctor”. In momentul ala am simtit ca vreau sa-i sparg capul cu balonul! Ca daca aruncam cu termosul de ceai chiar i-l spargeam. Mi-a luat o ora cu mama la telefon sa ma calmez. Pana la urma sora cica “Luni. Vorbiti cu doctorul Luni”.

Duminica la pranz ne-au mutat. Asa val vartej si din senin, fara sa mai zica nimeni nimic nimanui. Tanti quintala era numai veselie si spume la gura de entuziasm. Are o icoana cu Iisus.. pe care o pupa pe toate partile si se giugiuleste cu ea, de ma apuca toti dracii cand o vad si-mi vine sa vomit in acelasi timp. “Vezi, iubirea mea, Iisuselul meu, dragostea vietii mele, vezi ca s-a rezolvat, iti multumesc foarte mult lumina ochilor mei…”. Moment in care imi venea sa-i sparg capul cu celalalta minge, aia cu picioruse multe, aia de masaj. Pai bine tanti, pe mine nu ma vezi, nu? Iisus s-a pogorat el si s-a certat cu toata lumea ca sa ai tu aer sa respiri noaptea, nu? El militeaza pentru dreptul tau, de a avea si tu buton, nu? Iarta-ma Iisus, no offense. Stiu ca tu vezi tot si intelegi tot si nu e nevoie sa-mi descarc 10 poze cu tine in tableta, pe care sa le pup la fiecare ceas in vazul tuturor, ca sa-ti dai seama ca si eu am nevoie de ajutorul tau.

Dar bomboana de pe coliva a fost duminica la pranz, cand, in sfarsit a putut sa vina si prietenul meu la mine, dupa o saptamana. Dupa ce ca nu putea sa stea decat 15 min, din care 5 a vorbit la telefon, legat de noua masina, tanti s-a trezit ca are nevoie… undeva… pe ceva… exact in minutul ala si i-a zis sa iasa un pic afara. La care el, foarte calm si simtit cum e de fel, a zis “lasa ca plec de tot”, desi statuse doar 10 min.. si mi-a trimis o bezea din zbor si dus a fost. Pai sa nu-ti vina sa-i spargi capul hipopota… scuze, cu un sul de hartie igienica parfumata??? Numai un car de nervi eram…

Ma scotea din sarite de fiecare data cand injura, cand vorbeam la telefon si radeam de ceva, ca incepea si ea repede sa rada, de rasul meu… sau cand ma faceam ca plang, pt a accentua drama pe care o traiam, incepea sa rada… sau cand ma uitam la o poza cu Bonnie care-si manca cina, care tocmai ii fusese servita. Sau cand pur si simplu deschidea gura sa zica ceva. Orice. Sau cand sforaia. Sau cand respira. Zgomotul masinilor de afara, prin geamul tinut deschis non-stop, era suficient sa-mi tina umplut paharul… non-stop.

Ieri a plecat colega hipop.. pardon, colega nr 2, si a venit in locul ei mumia lui Tutank… iarta-ma mamii, dar trebuie sa prezint lucrurile cat mai obiectiv posibil, pentru posteritate, si pentru mine, ca sa tin minte sa nu ma mai urc niciodata nemancata la volan! Asa, si tanti asta foarte, foarte batrana, pare ca a reusit sa aduca pacea intre mine si bale… stiti voi cine. Initial ne-am concentrat amandoua atentia asupra ei si am uitat de conflictul dintre noi.

Apoi, avand un moment de respiro, cand am realizat ca tot dependenta de mine e, ca tot n-are buton, iar Tutankamon e prea senila ca sa reactioneze si sa apese in timp util – desi i-am zis sa insiste si sa nu se lase batuta si convinsa ca “s-a pierdut butonul”. “Spune-le sa-l caute, sa cumpere altul, nu ma intereseaza, eu m-am saturat sa sun pentru tine”. (Stiu, e gest de 1 secunda, dar ma scoate din sarite) – mi-am amintit ca ea nu spune niciodata “Te rog”.

Asa ca am pandit momentul si cand mi-a cerut din nou sa sun, iar T. dormea piramida, prima oara m-am facut ca n-aud. Partea amuzanta e ca, in ceha e un singur cuvant pentru “Te rog” cat si pentru “Cu placere”. Ideea era sa o fac sa zica “Te rog”. Si am facut-o!! Si ne-a pufnit rasul si pe mine si pe ea si acum pur si simplu nu ma mai enerveaza.

Bloguri… si evolutia proprietarilor lor

De cand a inceput weekendul asta, nu am facut altceva decat sa citesc arhive de bloguri, ascultand pe repeat o compilatie de chillout de pe youtube. Ce altceva ai putea face cand sunt maxim -15 grade afara?! In principiu am citit, in paralel cu al meu, cronologic, 4 bloguri: Fine SocietyQuestioare, Printesa Urbana si inca unul.

Diana, pe care o citesc de cand scria pe blogspot si pe yahoo blogs, autoarea cartii pentru fete single, “Povestile unei inimi” – pe care mi-a si dat personal autograf 🙂 – a inflorit de-a dreptul, fizic vorbind, s-a si casatorit intre timp, a calatorit enorm de mult, a adus povesti de succes din toate colturile lumii si se pregateste pentru ceva nou, dupa ce tocmai a plecat de la Forbes. Ii doresc multa energie in continuare 🙂

Ana, casatorita deja cand i-am descoperit eu prima oara blogul prin 2009, si-a publicat cartea, “Cum am omorat-o pe Diana”, s-a mutat in Bucuresti, si-a schimbat jobul de vreo cateva ori, a cochetat o perioada cu vlogul pe youtube, si-a mutat blogul pe un domeniu cu numele ei, a trecut de criza existentiala de 30 de ani, a reusit sa atinga, milestone-ul de a alerga 10 km, apoi (sau intre timp) s-a mutat in Olanda. Eu o sa dau party cand o sa fiu in stare sa alerg 2 km fara sa ma opresc.

Ioana (La multi ani, btw) s-a casatorit si ea, are doi copii minunati si a scris (cel putin) 2 carti, pe care le-am si cumparat, iar pe prima am terminat-o deja de citit. Acum un an, cand am (re)descoperit blogul ei, am ramas impresionata de cat de multe experiente poate sa traiasca o persoana in 5 ani si m-am decis sa fac si eu ceva in privinta asta. Intre timp am avut un accident auto, care m-a tinut aproape 5 luni in spital, si am pierdut o sarcina. Promitator 😐

Si am reusit sa-mi pastrez acelasi domeniu de blog, pe care scriu din 2010, pe 14 februarie fac 6 ani de cand lucrez la acelasi angajator, am implinit 4 ani de relatie cu un Leu Ceh si 2 ani de resedinta oficiala in Frydek-Mistek, m-am inscris la ACCA – care se poate numi ca m-am “angajat” pentru a invata pentru inca o diploma de master, in finante si contabilitate, iar pe 20 ianuarie voi sarbatori 1 an din noua mea viata (post-accident).

Iar al patrulea blog – pe care l-am citit din prima ora in care a luat viata (sub un nume pilot) si care a iesit pe locul 2 la Roblogfest 2010 – impreuna cu autorul lui – care, in 2013, a absolvit facultatea de actorie, cu media de licenta 10, apoi s-a apucat intensiv de alergat, apoi nu s-a lasat pana a atins “Legend” in Hearthstone – au evoluat atat de mult incat s-au transferat, putin cate putin, intr-o alta dimensiune… sa-i spunem, superioara.

Constant citesc acolo articole publicate, carti de memorii, cu poze… ne intalnim, stam de vorba, printre altele etc. Poate si arhiva, care a mai ramas in aceeasi dimensiune cu blogurile de mai sus, o sa dispara complet, cand va trebui, oficial, sa plateasca anual taxa pe domeniul de blog punct ro. Ma gandesc sa implementez o metoda de a percepe taxa si pe unitatea de spatiu si timp ocupata in visele mele, aka dimensiunea aia superioara..