About giving and for(e)giving – revizitat

Ar fi trebuit sa scriu titlul in romana, dar nu mai era acelasi joc de cuvinte intre a da si a ierta. A ierta – un fel de… a investi, a da inainte ca persoana sa o ceara sau sa o merite prin legea atractiei. Ideea e in felul urmator: azi dimineata m-am trezit cu un conflict interior si mi-am amintit de niste situatii din viata mea, despre care nu sunt complet impacata cu modul in care am reactionat.

In facultate, una din colegele de camera care implinise cateva luni cu prietenul ei, voia sa treaca la pasul urmator intr-un domeniu ceva mai… intim. Astfel m-am trezit cu ea ca-mi spune asa direct si fara menajamente, ca diseara vrea sa nu fiu in camera. Pe moment am luat-o si eu ca pe un prilej de a-mi urmari propriile interese romantice, numai ca nu mi-au iesit pasentele cum am vrut eu, am infruntat oarece umilinte si am ajuns sa dorm si prin vecini, pentru ca domnisoara isi inchisese mobilul. Si in plus, din cate am aflat a doua zi, nici intalnirea ei nu fusese “productiva”.

Alta situatie (petrecuta acum cativa ani, intr-o perioada in care eram foarte atenta la modul cum vorbesc cu oamenii din jur si analizam reactiile actiunilor mele, ca pe un mod de a ma cunoaste mai bine): o fata din vecini a venit pe la mine si s-a jucat un timp cu trusa mea de cosmetice. Dupa jumatate de ora ma trezesc cu mama ei la usa, cu un luciu de unghii in mana, si ma intreaba direct daca e al meu. Pe moment n-am stiut ce sa raspund si am zis cu voce moale ca da, parca…e al meu. Mi-l lasa pe masa si pleaca. Nici n-am avut timp sa descopar prin ce magie a ajuns ciocanelul ala in afara apartamentului meu, cand ma trezesc cu fata la usa, implorandu-ma in genunchi cu lacrimi de crocodil, ca sa spun ca i l-am dat eu pt ca altfel va fi pedepsita. M-am lasat convinsa si am improvizat o situatie in care am mintit, dar nu am fost crezuta si m-am mai facut si de… cacao.

Ceea ce nu mi-a placut, in situatiile acestea, e ca m-am lasat manipulata si am trait niste situatii pe care nu mi-as fi dorit sa le traiesc. Din acest motiv am vrut sa retraiesc oarecum situatiile respective, pentru a intelege ce motivatie a stat pana la urma la baza deciziei mele si a accepta situatiile in care am intrat apoi.

“Un Campulung, va rog! Da, cu mustar si ketchup.”

Ma hotarasc pana la urma sa plec acasa si ma apucase o pofta incredibila de hot-dog de la spring de la gara. (a nu se considera ca fac reclama, pentru ca nici macar nu e prea grozav). La casa de bilete, chiar inainte sa fie randul meu, apare o pustoiaca si ma roaga sa o las pe ea sa cumpere ca pierde trenul. Ma uit la ea amuzata si zambesc, ca daca tot a avut tupeu sa se bage in fata, pentru a nu crea conflicte, am lasat-o. Isi ia carnetul de cupoane si restul si fuge rupand pamantul. Iar in urma ei ramane biletul…

Punand in balanta toata cunoasterea acumulata pana acum despre legile karmei, ma gandeam ca poate nu trebuie sa prinda trenul. Tu ce ai fi facut in situatia mea?

… Imi primesc si eu biletul si raman uitandu-ma la celalalt, care zacea in interior pe tejghea. Indraznesc sa intreb totusi casiera (sau cum s-o fi chemand) daca pot sa il iau eu sa i-l duc, pentru ca oricum nu mai are timp sa se intoarca dupa el. Imi spune ca da, pot sa-l iau si sa merg sa i-l dau direct conductorului de tren.

Si uite asa am ajuns eu cu 2 bilete in mana, unul pentru Ploiesti Sud si unul pentru Campulung, cand aud anuntand-se despre trenul de pe primul bilet, care pleaca peste 5 min de la peronul 5. Ma gandeam ca daca ma duc sa-mi iau hot-dog, apoi nu mai prind trenul meu. Ajung la peronul 5, calma si neintrerupta de nimeni, merg la conductor si ii explic situatia, cand imi spune ca am gresit trenul. Era vorba de cel de langa. Merg, la fel de calma, la trenul de vis-a-vis adica, dau biletul dar nu mai apuc sa explic situatia, pentru ca mi se spune: “da, stiu, mi-a explicat fata, s-a urcat in tren”.

Am ramas totusi intrigata. Sunt foarte curioasa CE a explicat fata… sau poate ca datorita aspectului ei fizic placut nici n-a mai fost nevoie sa explice.

“Destinatar – banca rosie din parc, cum intri pe dreapta”

Acum 2 ani si ceva eram cu ai mei la Balaton, in Ungaria, cand am cumparat niste vederi si am completat de curiozitate una cu toate datele, am timbrat-o, dar n-am mai avut timp sa caut o cutie postala si am lasat-o pe o banca in parc, lansand asupra ei o dorinta, ca cineva sa aiba intuitia si sa o puna intr-o cutie postala… Da, eram intr-o perioada in care visam mult si imi placea sa-mi testez la maxim limitele propriei constiinte. N-a ajuns nici pana in ziua de azi, dar eu inca sper. La urma urmei, miracole se intampla in fiecare zi…

—–

Astazi (3 sep 2015) am dat peste acest post si l-am citit.. zambesc 🙂 ce amintiri frumoase. Mai am una, pe care vreau sa o adaug aici.

Acum doua zile in timp ca dadeam de zor ture de Olesna cu bicicleta, se apropie in spatele meu, cu o viteza impresionanta, un tip pe role. Intuind traiectoria lui m-am dat la o parte cu bicileta si l-am lasat sa treaca, ca sa nu fie nevoie sa incentineasca, ma gandeam ca poate are si el vreun tracker de viteza, ceva. Cand m-a depasit, mi-a zis multumesc 🙂 M-am simtit impresionata… foarte putini fac asta. Apoi, cand a ajuns vreo 20 de metri in fata mea nu stiu cum a facut de s-a dezechilibrat si a cazut asa de rau incat s-a rastogolit de vreo 2 ori pe asfalt. Totusi, analizand modul cum si-a atenuat impactul prin rostogolire am concluzionat ca nu era incepator..

A ramas totusi cateva secunde nemiscat incercand sa inteleaga ce s-a intamplat.. moment in care eu l-am “scanat” din cap pana in picioare sa vad daca nu cumva si-a rupt ceva. Nu-si rupsese decat ochelarii.. le aduna bucatelele.. cred ca daca nu avea casca pe cap acolo ramanea 😦

Mi s-a mai intamplat sa mai vad oameni cazand, cu rolele, cu patinele… iar daca impactul nu a fost puternic, ii “scanez” si daca nu simt nimic ma duc mai departe… fara sa ma implic. Dar cu tipul asta am inceput sa tremur dupa ce l-am scanat. Fara sa-mi dau seama ce fac am oprit bicicleta in fata lui, am uitat de speed tracker si de tot, l-am intrebat daca e ok, i-am dat un servetel din gentuta, pt ca vazusem ca are genunchii juliti 😦 l-am intrebat in ceha daca are nevoie de apa, daca are nevoie de altceva, daca e sigur ca e ok, si mi-a raspuns ca e ok si ca are apa.

Desi nu avea nimic la el decat o casca, un echipament de role si o bucata de ochelari sparti… l-am crezut pe cuvant. M-am suit pe bicla mea si am sperat ca adrenalina imi va da suficienta energie ca sa-mi recuperez timpul/viteza medie pierduta. Cu coada ochiului am vazut o fata pe role apropiindu-se de el, cu o sticla de apa. Mi-era frica sa nu ma prinda cumva si sa ma ia la rost ca de am indraznit sa vorbesc cu prietenul ei. Noroc ca nu m-a prins 😀

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s