Eu si… restul lumii

Sunt o narcisista.

O recunosc, pentru ca ma tradeaza titlul pe care l-am scris pur intuitiv. Si nu trebuie sa arat ca un fotomodel pentru a fi narcisista, desi sentimentul meu de admiratie patologica nu este legat de aspectul fizic, chiar daca am muncit putin in ultimele luni pentru a ma simti impacata cu mine in aceasta privinta, ci de aspectul mental, de imaginatie si de intuitia care ajunge in anumite cazuri la adevarate stari de deja-vu. Sau poate sunt doar egocentrista. Nu ca as stii exact care e diferenta dintre acesti doi termeni, ca doar in sinea mea sunt Sagetatoare!

Azi mi-a venit ideea sa scriu despre citatul asta: “Omul se caracterizeaza prin lucrurile ne-necesare pe care le face” – Gaston Bachelard. De fapt ideea mi-a venit de mai demult, doar ca acum incerc sa o pun in practica, si nu ma astept ca numarul de vizualizari ale blogului meu sa depaseasca media de 8 pe zi. Deci as putea spune ca incep sa fac un lucru ne-necesar si astept sa vad cum va ajunge sa ma caracterizeze.

Pornesc de la filmul pe care l-am vazut azi la Afi Palace: “Eat, Pray, Love.

Stiam ca dupa o ora si jumatate de patinoar, ca pentru asta am plecat initial de acasa, nu voi avea chef sa ma intorc tot la calculator, la ejobs, la facebook si la acele bloguri unde comentariile mele sunt din ce in ce mai ne-necesare. Am ajuns la ghiseu cand baietii discutau entuziasmati despre conditiile si beneficiile jobului de casier, moment in care m-am oferit, mai in gluma, mai in serios, sa completez si eu un formular de aplicare, si am scanat vreo 5 minute pliantul cu filme. Cum nu-mi suna niciunul cunoscut, m-am orientat la cel care incepea la ora care imi permitea sa mananc si o salata inainte.

Dupa nume mi-am imaginat o comedie standard, cu burtosi, femei si alcool, partea cu rugatul fiind asa mai mult de umplutura, dar am fost placut surprinsa de film. Atat de placut surprinsa incat aveam sentimentul ca l-am mai vazut o data… si as putea sa jur ca revelatia din “Atunci cand pleci intr-o calatorie pentru a te ajuta pe tine si ajungi sa ajuti pe… Tutti” am experimentat-o si eu acum ceva vreme, cand visam ca blogurile mele sunt niste puzzle-uri.

Ma gandeam acum cateva zile ca simt iar nevoia sa plec undeva departe, ca sa descopar si ca sa ma descopar. Numai ca de data asta am un bagaj de experiente in spate din care nu cred ca am tras toate concluziile:

  • am cele doua saptamani pe care le-am petrecut in Spania ca Erasmus, in toamna lui 2005, inainte sa-mi gasesc chirie si colegi de apartament;
  • am saptamana pe care am petrecut-o in Portugalia, in primavara lui 2007, pe care o planuiam de mai mult de un an, si in care am experimentat doar in prima zi mancare traditionala, apoi m-am hranit exclusiv de la McDonald’s si am cheltuit cat o noapte de cazare vorbind in roaming cu fostul prieten;
  • am cele 3 zile de concediu de mare, pe care le-am petrecut intr-un apartament in Neptun, intr-o companie care s-a dovedit extrem de placuta;
  • am experienta din iarna lui 2008, cand am plecat “pentru cel putin 6 luni” in UK si m-am intors dupa 2 saptamani, dupa ce am descoperit printr-o scurta interactiune de sms-uri cu obsesia mea din copilarie, ca de fapt sunt indragostita de altcineva – altcineva… (da, cei care ma cunosc indeaproape, ma inteleg :D)

Au trecut 2 ani de la ultima mea aventura turistica, lista iubirilor mele platonice a crescut, dar tot nu pot spune ca m-am regasit. In primul rand, nu stiu care este cuvantul care ma caracterizeaza, desi mi-am restrans lista doar la doua: “paradox” sau “gradina secreta”. O gradina secreta inclusiv pentru mine. Atat de secreta, incat recunosc ca imi face foarte mare placere sa scriu, doar ca nu-mi mai face deloc placere sa stiu ca citeste si altcineva, iar faptul ca poate citi la fel de selectiv si printre randuri cum o fac eu, ma cam sperie.

Sau poate sunt sociopata. In orice caz, sunt extrem de curioasa in ce directie voi ajunge, prin munca mea, sa las urmatorul sir de pietricele care va forma drumul ce ma va intoarce iar la mine. Am uitat sa mentionez, dar Afi Palace Cotroceni imi aminteste extrem de mult de Bluewaters, mall-ul in care am “lucrat” in Anglia, desi am mai scris o data asta intr-un post pe care l-am sters, tocmai pentru a lasa in urma cat mai putine lucruri care sa ma caracterizeze.

Acum ma gandesc ca omul are mai multe categorii de necesitati. O piramida chiar. Si imi dau seama ca formularea cu care am inceput e adevarata, adica lucrurile ne-necesare sunt acelea pe care le facem din suflet si pentru care nu asteptam nimic in schimb. Profund. Acum astept sa vad daca depasesc 8 vizualizari. Daca da, inseamna ca nu scriu pentru sufletul meu si ca nici asta nu este ceva ce ma caracterizeaza! La fel cum si dorinta mea impulsiva de a fugi cat mai departe de cunoscut si de a incepe o viata noua poate fi satisfacuta doar printr-o jumatate de zi petrecuta in mall. Atat de simplu!

Si mai sunt curioasa de a vedea de cate ori voi simti nevoia arzatoare sa modific ceva in textul acesta DUPA publicare. Pana atunci, va urez din suflet un “Dolce far niente” cu PSul ca latura perceptiva nu poate fi considerata niciodata atat de dezvoltata incat sa-ti permiti sa-i judeci pe altii, fara sa te astepti si la consecinte.

Disclaimer Cred ca zilele astea iau lucrurile mai personal decat de obicei, ceea ce imi afecteaza capacitatea de comunicare. Revin dupa ce scap de energia asta, predispus a fi utilizata in scopul perceperii identitatii si naturii propriilor dorinte si nevoi. (in traducere si mai ambiguizata, Mercur imi tranziteaza casa I in opozitie cu Luna+Chiron).

(Aceasta este a 15-a revizuire/modificare)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s