Despre responsabilitate

Cred că am mai abordat de vreo câteva ori, aici pe blog, subiectul “responsabilitate”, referitor la unele situații care au fost și s-au dus, dar…

Mă gândeam așa, în general, zilele astea, dacă sunt văzută/percepută drept o persoană responsabilă…. și ori nu mi-am ales bine segmentul pe care să-l chestionez, ori chestionarul nu a fost făcut corect, ori.. poate pur și simplu nu era locul sau momentul potrivit, (iar aici trebuia să intri tu cu a 4-a varianta…), pentru că răspunsurile primite mi-au picat nașpa de tot.

Adică m-au pus pe gândit, mult… și m-am gândit și am reflectat și de 2 zile derulez mental o grămadă de situații de natură relațional-emoțională, în care aș fi putut (sau ar fi trebuit) să reacționez altfel. Și tot gândindu-mă așa am ajuns la concluzia că am nevoie de mult mai multă răbdare decât aveam impresia și (chiar dacă nu-mi amintesc când le-am folosit ultima oară) ar fi cazul să scot complet din vocabular și din mintea mea următoarele cuvinte: prost (proastă), nesimțit (nesimțită), nebun(ă), tâmpit(ă), inclusiv toate variațiile acestora, care au o conotație (convenita social și cultural) drept negativă.

Da, lucrez cât pot de mult cu mine, pentru că vreau să elimin și înlocuitorul lor, care mi-a mai scăpat în ultima perioadă (din lipsă de timp și spațiu, pentru a analiza situația mai in profuzime, în scopul găsirii unei părți pozitive, peste care să se poată construi): țăran.

Adică omul simplu, neștiutor, direct, din topor, care spune ce simte și simte ce spune… apropo, abia aștept să intru în posesia filmării de la spectacolul de duminică, pentru că m-am simțit incredibil de bine pe scenă și sunt curioasă tare să văd cum se vede din afară când mă simt complet liberă, și pe scenă. Ba chiar mă gândeam la un moment dat că scena este locul unde m-aș putea simți cel mai în siguranță, pentru că fiecare moment e repetat și răs-repetat, iar reacțiile de natură emoțională sunt cele mai încurajate și apreciate.

Nu știu cum am ajuns, de la analiza gradului meu de responsabilitate, să scriu despre teatru și despre scenă, dar legătura e, oricum, cât se poate de clară. Așa deci și prin urmare, lăsând la o parte poveștile cu prinți în BMW-uri negre și cu magicieni în Londra, îmi amintesc așa, destul de vag, ce-i drept, că vinerea trecută chiar mi s-a spus că sunt o persoană responsabilă și un om bun.

Polarizând, poți concluziona că ai și tu o inimioară, din aia ca la SuperNanny, pusă în dreptul numelui tău, pe panoul în care am adunat numele tuturor concurenților la timpul și la spațiul meu mental 😉 Da știu, e amuzant, dar când ajungi să te amuzi doar tu, de unul (una) singur(ă) profitând de imaturitatea interlocutorilor e într-adevăr tragic. Dar nu e irecuperabil. Așa că pot să mă duc liniștită să citesc ce mi-a mai rămas din Micul Prinț.

Și tot prin prisma eficienței și a excelentelor abilități de comunicare (dobândite în urma unui training intensiv, de mai mult de un an de zile) voi continua, probabil, într-un post viitor, cu analizarea cauzelor care produc (și necesită) rostirea cuvintelor “Scuză-mă” și “Mulțumesc”.

Advertisements

4 thoughts on “Despre responsabilitate

  1. shaman

    Termenul “Responsabilitate” e relativ. Interpretarea depinde de la om la om. In legatura cu filmarea de la spectacol, mi-ar placea sa o vad.

    Reply
    1. Stefania Post author

      O sa pun momentele mele cand o sa o primesc, asta in cazul in care voi fi multumita de prestatie… iar daca nu, o sa incerc sa ma imbunatatesc si o sa pun filmarea peste inca un an :))

  2. Pingback: Mai am o vorbă de zis « Exercising my Creativity

  3. Pingback: I can get no… « From a previous life in the future

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s