Starea aceea a copilariei, unde cuvantul parintilor era legea. Cand zicea mama Nu si ma mai articula si cu cate o palma din senin, era clar: NU!. Ma rog, as fi vrut sa fie asa :)) Pentru ca niciodata nu m-am lasat pana nu “am inteles”, de ce e NU si nu e DA.

Sufar din cauza ca la viata mea am primit inzecit de ori mai multe NU-uri decat DA-uri… poate datorita faptului ca nu stiam sa pun intrebarile. Dar si ultima oara, cand am primit un DA, insotit de o palma, doar cat sa-mi intru in personaj, nu o sa o uit niciodata. 😀

Ce mai voiam sa scriu? … oricum nu mai conteaza. Nimic nu mai e ce a fost.

Ca sa putem creste, avem nevoie de oameni care sa ne vada cu adevarat maturi si care sa ne dea ceea ce cerem, chiar daca stim/stiu ca nu ne va face bine, pe moment.

… in 3 zile, acest blog va implini 2 ani… ma uit in urma, intr-un fel sunt mandra de ceea ce am construit, dar in alt fel, simt ca efortul depus ar fi putut sa aiba mai multa eficacitate. Undeva, ceva, s-a pierdut pe drum. Poate ca ar trebui sa invat sa ma transport la o tensiune mai mare 😛 A, da… si sa “ma vand” mai bine.

On this night / I wanna be the one who’s in command / On this night / You’re gonna be the one who understands. 😉