In a baby’s world

De la o vreme parca tot atrag bebelusi… primul a venit la munca, Marti. O ea. O cunosteam de cand nici nu se decise bine sa vina 🙂 Apoi, Joi, in parc, in timp ce stateam rezemata de un pom si scriam, cuprinsa de febra creatiei, un bebe a venit la mine.

Eram incremenita. I-am zambit din suflet, poate acesta a fost motivul pentru care s-a apropiat. A stat putin in spatele meu, observand si contempland. Apoi a plecat. Ma gandeam ca imi plac foarte mult copii care fac asta. Vin, se uita adanc in ochii tai, nu spun nimic, doar iti observa fiecare miscare si apoi pleaca. Imi par foarte intelepti. 🙂

Dar astazi, lectia mea a fost ceva mai dificila.

Dupa ce am dat cateva ture cu bicicleta prin cartier, am dat o tura si pe platforma ce inconjoara lacul. Am ajuns pana la insulita, mi-am amintit de niste poze vazute pe fb acum ceva vreme :)) am dat roata si m-am intors, culegandu-mi musculitele de pe parbriz. Adica, de pe ochelari.

Apoi m-a atras o banca. M-am asezat pe ea si numaram pasarile care traversau cerul. Pe bune… Este singurul lucru pe care mai pot sa-l fac. Sa visez variante de viitor nu mai pot, sa-mi imaginez ca sunt altcineva si ca fac altceva si sa traiesc intr-o lume de fantezie, nu mai pot. Adica pot, dar nu mai am voie… sau trebuie sa spun lucrurilor pe care le fac, exact pe nume, pentru ca altfel, fac greseli. De vineri dupa-amiaza, greselile mele sunt la un alt nivel… dar revin despre asta, candva.

Acum, despre Alexia. Fetita de 1 an si 8 luni care a plecat de la banca unde statea cuminte cu mamica ei si a venit pe banca mea. Acum imi aduc aminte cand eram cu Marian la mare, in 2007, si tot rasfata un bebe din vecini, imbracat doar cu o bascuta de culoarea cerului… dar n-a trecut mult si l-a avut pe al lui 🙂 Anyway… : oftat prelung:

Alexia e o fetita foarte dulce, dar la fel de inteleapta. In timp ce mamica ei ii povestea despre tantarul rau care o musca daca nu e cuminte (avea vreo 3 urme pe picioruse) ea se uita la mine, ma studia, si dintr-o data a zis “Da” si a inceput sa zambeasca. Nu m-am putut abtine din ras si i-am zis si eu, “Da, nu?” Adica m-a surprins faptul ca a inteles ca era o gluma…

Cand eram mai tanara :)) mi-era mai usor sa ma port cu copiii. Am un frate, totusi, am crescut cu el de cand nici nu era. Dar nu intelegeam cum sta treaba. Acum, mi-e incredibil de greu sa relationez cu ei. Sunt atat de dulci si de dragalasi si de inocenti incat mi-e imposibil sa reactionez in alt fel decat sa-i incurajez sa faca orice vor. Ii apar, daca vad ca au tentative sa bage piciorusul la spite sau sa cada de pe banca… in rest nu pot sa fac absolut nimic altceva. Probabil asta ar trebui sa faca o mami.

Ideea este ca de la o vreme tot atrag bebelusi. Am inteles, e modul destinului de a-mi spune ceva. Problema e ca nu prea stiu cum sa atrag si taticul. Sau poate il atrag, dar nu stiu sa-l pastrez. Sau poate el doar sta, pe o banca, in verdeata, langa fantanile arteziene… dupa o saptamana de tertipuri care mai de care si ma asteapta pe mine sa fac toata treaba de cucerire. Aparent 😀 Sau poate doar visez. Din nou… la un alt nivel. Pana intr-o zi cand o sa-l vad de-a dreptul cu alta sau cand o sa se sature de asteptat si o sa ma ia de mana… sa mi-o ceara. 😀

Am fost manipulata, din nou, de destin… am reactionat la niste stimuli de origine materna, doar ca sa ma trezesc, cu sufletul complet furat, de brate paterne.

Advertisements

4 thoughts on “In a baby’s world

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s