Ramasesem la Venezuela

sau Columbia sau Argentina… nu are chiar asa de mare importanta.

Fringe… Olivia cand era speriata foarte tare putea sa treaca dintr-un univers, intr-altul paralel. Cateodata mi se intampla si mie… iar cauza principala este deconectarea de la internet. Daca ceva nu merge la conexiune, la router, “la ei” etc si dintr-o data nu mai pot sa pierd vremea pe FB, frica de a pierde lucrurile de care sunt atasata incepe sa declaseze ceva la mine in capsor… o avalansa de ganduri si de idei, o furtuna de procese mentale care fac ca organismul meu fizic, prezent, sa reactioneze sub forma de pilot automat… moment in care daca ma intrebi ceva e posibil sa raspund in cu totul alt context decat ai fi intrebat… desi, cele mai bune raspunsuri in viata asa le-am primit.

Adica m-am vizualizat in forma materiala, in acea incapere care contine Totul, m-am asezat in mijloc, ca o sfera alba, si am inceput sa pun intrebari. Iar raspunsurile curg, fluent. In 90% din cazuri sunt lucruri noi pe care nu mi le amintesc sa le fi gandit vreodata. Iar in alte 10%, sunt lucruri care fac atat de mult sens cu intrebarea incat ma fac sa ma intreb de ce nu au fost dintotdeauna grupate asa si au fost impartite.

Mi-am adus aminte ca imi doream sa merg sa lucrez in America de Sud. De ce? Nu stiu… poate pentru ca am sperat ca ar putea exista o posibilitate. Un vis. Dar pe masura ce ma apropi de universul paralel in care acel vis este materializat, incepe sa ma apuce o stare de anxietate. Ca si cum ar mai fi multe alte lucruri de rezolvat intre timp, lucruri pe care nu le cunosc inca, pentru ca vor veni sub forma unor cerinte din partea unor oameni pe care inca nu i-am intalnit. Twisted. Dar in acelasi timp, excelent.

Cred ca de data asta gandurile care sperie au pornit de la faptul ca m-am vazut la 31 dec 2012 – 01 ian 2013. Si nu mai eram pe aceeasi linie… dintr-un anumit punct de vedere. Adica am castigat pe o parte, in intelepciune, dar am pierdut in alta. Persoane care pana acum mi-au fost foarte aproape de suflet, dintr-o data imi apareau complet straine. Si ar fi trebuit sa incep cu 10 secunde de privit unul in ochii celuilalt, de la 3 m distanta, apoi cu “Buna”, “Ce mai faci” (daca mai e nevoie), “Te-ai maritat/insurat?”, “Ai deja copii?”…

Cum sa fac sa-i intalnesc pe mijlocitorii materializarii visurilor mele? Era undeva un sfat de motivare de genul ca maestrul apare intotdeauna atunci cand discipolul este pregatit sa invete. Deci sunt pregatita sa invat. Unde esti, maestrule?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s