My heart cannot speak anymore

Nu stiu daca isi aduce aminte cineva, de postul acela in care am scris ca undeva in mai 2013 voi fi pierdut pentru totdeauna o anumita persoana. Ieri, am citit niste texte pe care le-am scris pe vremea cand eram foarte indragostita de acel el si nu intelegeam cum de mi-au trecut prin cap asemenea chestii. Nu intelegeam, tocmai pentru ca aveam impresia ca le-am scris gandindu-ma la cel de care sunt indragostita in prezent. Nu, de fapt, de cel de care am crezut ca sunt pana acum ceva vreme, de cand mi-am dat seama ca ura e ceva mai constructiva…

Am terminat conul de inghetata si tot nu ma simt mai bine. Joe. Eu nu mananc inghetata decat de la Delta&co. 😀

Adica a se intelege ca nu ies ganduri frumoase cand vrei sa le asterni pe blog la sfarsitul unei zile grele, la sfarsitul unei saptamani foarte grele… la sfarsitul unei luni infernale. Exagerez. Sau poate nu, mai ales la partea cu caldura, pentru ca am inceput sa dorm cu geamul deschis, imediat dupa baie, si ma mir cum de inca nu am facut pneumonie.

Inca am impresia ca visez. Asta pentru ca inca nu vad unde ar putea fi toate acele resurse fara de care nu as putea ajunge acolo cu adevarat. Ma simt manipulata intr-un mod crud si urasc foarte tare asta.

De fapt, cel mai plastic mod de a descrie ce experimentez e ca sunt trasa, in rezonanta, de refluxul unui val. Adica doar ma tarasc cu fundul gol prin nisip, in urma apei. Sper doar ca voi ajunge curand in ocean si nu voi fi uitata undeva pe vreun dig.

Cineva mi-a spus scris odata ca am talent la scris si ca joc bine teatru. Aproape in fiecare zi ma intreb ce a vrut sa spuna prin asta. /when love was wilder/ than the wind/

Ne putem indragosti de un milion de ori si de un milion de persoane, poate chiar in acelasi timp, pentru ca inca nu s-a descoperit o modalitate eficienta de a combate aceasta boala. Dar nu ne putem comite decat uneia, respectiv, unuia.

Restul raman doar scoici desperechate si ciobite, ascunse printre nisip… cu fasii de alge printre ele. De vreo saptamana ma tot intalnesc cu o meduza. Sfasiata… si ea. Si nu stiu cum as putea sa o ajut sa ajunga din nou in apa. Poate doar daca ar observa-o vreun rechin si ar invata-o din nou sa inoate. 😉

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s