Totul… pentru un bilet la teatru

Chestia este că… nu este o piesă de teatru oarecare, ci una care încununează un efort de 3 ani de zile; iar următoarea ei reprezentație va fi cu intrarea liberă…

Dar, calculând, din momentul în care am aflat de existența ei, costul relativ pentru mine este, de fapt, de 7614 coroane = biletul de avion dus-întors, la preţul momentului.

Deci, a se considera acest post drept o reclamaţie divină! Nu mi se pare corect…

În ultimul vis pe care l-am avut, săptămâna trecută, mi s-au oferit 2 bilete la această piesă… bilete, care, inițial, aveau imprimate suma de 15 lei… și mă stresam pentru că voiam să le plătesc, nu să le primesc de milă, dar nu aveam bani la mine. Așa că, până la urmă, persoana respectivă mi le-a lăsat, drept cadou… justificând că e oricum o sumă… relativ… modică.

După câteva secvențe de vis, m-am uitat din nou la bilete, pentru că nu-mi venea să cred că am în sfârșit șansa de a vedea piesa, în propriile mâini. Acum valoarea biletelor era de 30 de lei și toată treaba asta îmi apărea ca și cum aș fi avut o datorie, care creștea cu fiecare minut.

Când am ajuns, în sfârșit, în fața ușii de intrare, a sălii de spectacol – eram cu bunica mea, pe care am invitat-o, în contul celui de-al doilea bilet – și am înmânat biletele portarului, pe ele scria 70 de lei… Bunica a mers înainte, a intrat în sală, dar eu n-am mai ajuns, pentru că mi-a sunat ceasul. Să mă duc la muncă. M-am trezit tulburată…

După o săptămână, se pare că datoria mea reală a ajuns la 76oo de coroane – aprox 300 de euro! Totuși… chiar și dacă mă pregătesc cu 2-3 luni înainte, costul meu relativ este în jur de 200 de euro. În plus, judecând după calculele astea, 5 dimensionale… ajung la concluzia că la data următoarei reprezentații ori mă voi afla și mai departe – în bani – de București… ori…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s