Type-in dram..emedy, din spital..

.. nu stiu exact cand am scris asta, acum vreo 9-10 luni, am gasit-o in ciorne, nu ma recunosc, nu am scris-o eu:

De vreo saptamana jumate sunt foarte nervoasa si foarte usor de calcat pe nervi. Cauza principala e una din colegele de camera, una mare si.. ma rog, mama mi-a zis sa nu le mai fac in toate felurile 😀

Ideea e in felul urmator, tanti asta de cum a venit in camera a acuzat o mare criza de vazduh in timpul noptii. Colac peste pupaza, butonul ei de chemat sora disparuse… si se trezea noaptea, se aseza pe scaun si injura si bombanea in continuu si cu voce tare si groasa ca “suna sora ca aici nu e aer!..” Si eu ma trezeam cu nervi si ma ridicam cu patul si deschideam geamul ala mic de deasupra capului meu. Ma rog, cred ca are ea necesitati speciale, ca in cele 7 saptamani anterioare ei, n-am tinut niciodata deschis geamul noaptea si nu s-a plans nimeni ca n-are aer.

In plus, de la o vreme si sorele deschideau geamul in timpul noptii si uitau de el, spre disperarea mea, care, oricum transpiram pe spate, pentru ca saltelele astea sunt acoperite intr-un material impermeabil, ceea ce le face imposibil sa respire. Si mi-era al naibii de frustrant sa ma cert cu unele la miezul noptii sa inchida geamul ca eu am multe sanse sa fac pneumonie dupa atata stat in pat.. si chiar nu vreau sa asta sa fie ultimul concediu din viata mea.

Ei bine, la un moment dat n-am mai suportat, mi-a picat rau pata si i-am zis “de maine tu vii cu patul in locul meu si eu ma mut in locul tau”. A trecut o saptamana, pana s-a materializat asta. In prima instanta mi-am dat seama ca mai am ceva de lucru in zilele urmatoare si am nevoie ca lucrurile sa stea asa cum sunt obisnuita cu ele, pentru ca in locul ei ar fi trebuit sa am masuta pe dreapta si priza mai departe… Apoi, cand in final m-am decis, am luat problema in propriile maini si i-am spus unei sore, care s-a apucat imediat sa ne mute. Dar, cand a scos unul din paturi pe hol, o alta sora a pus-o sa le puna la loc ca intai sunt “hartii de completat”. Am inteles. Birocratie.

Motiv pentru care, la doua zile dupa, i-am explicat doctoritei (asta pentru ca a doua zi n-a calcat niciun doctor prin camera noastra). Doctorita a zis “ok, din partea mea nicio problema”. Seara i-am spus sorei de pe tura “dar noi cand ne mutam?”, la care ea “pai nu puteti, ca n-aveti voie, ca nu se poate, ca trebuie hartii, ca eu nu stiu nimic”. Asta fiind sambata seara. M-am certat cu ea cum am stiut eu mai bine, ca deja i-am spus doctoritei si ca si ea si-a dat acordul. “Da? Pai nu stiu, ca noua nu ne-a zis nimeni nimic”.

Am rugat-o pe tanti, pe care o privea direct problema, sa confirme ca am vorbit cu doctorita, dar se facuse mica si statea ca momaia ascunsa intr-un colt (cat de ascunsa poti sa stai la 120 kg), iar ailalta s-a bagat in seama singura: “Nu, n-a vorbit azi, azi n-a venit niciun doctor”. In momentul ala am simtit ca vreau sa-i sparg capul cu balonul! Ca daca aruncam cu termosul de ceai chiar i-l spargeam. Mi-a luat o ora cu mama la telefon sa ma calmez. Pana la urma sora cica “Luni. Vorbiti cu doctorul Luni”.

Duminica la pranz ne-au mutat. Asa val vartej si din senin, fara sa mai zica nimeni nimic nimanui. Tanti quintala era numai veselie si spume la gura de entuziasm. Are o icoana cu Iisus.. pe care o pupa pe toate partile si se giugiuleste cu ea, de ma apuca toti dracii cand o vad si-mi vine sa vomit in acelasi timp. “Vezi, iubirea mea, Iisuselul meu, dragostea vietii mele, vezi ca s-a rezolvat, iti multumesc foarte mult lumina ochilor mei…”. Moment in care imi venea sa-i sparg capul cu celalalta minge, aia cu picioruse multe, aia de masaj. Pai bine tanti, pe mine nu ma vezi, nu? Iisus s-a pogorat el si s-a certat cu toata lumea ca sa ai tu aer sa respiri noaptea, nu? El militeaza pentru dreptul tau, de a avea si tu buton, nu? Iarta-ma Iisus, no offense. Stiu ca tu vezi tot si intelegi tot si nu e nevoie sa-mi descarc 10 poze cu tine in tableta, pe care sa le pup la fiecare ceas in vazul tuturor, ca sa-ti dai seama ca si eu am nevoie de ajutorul tau.

Dar bomboana de pe coliva a fost duminica la pranz, cand, in sfarsit a putut sa vina si prietenul meu la mine, dupa o saptamana. Dupa ce ca nu putea sa stea decat 15 min, din care 5 a vorbit la telefon, legat de noua masina, tanti s-a trezit ca are nevoie… undeva… pe ceva… exact in minutul ala si i-a zis sa iasa un pic afara. La care el, foarte calm si simtit cum e de fel, a zis “lasa ca plec de tot”, desi statuse doar 10 min.. si mi-a trimis o bezea din zbor si dus a fost. Pai sa nu-ti vina sa-i spargi capul hipopota… scuze, cu un sul de hartie igienica parfumata??? Numai un car de nervi eram…

Ma scotea din sarite de fiecare data cand injura, cand vorbeam la telefon si radeam de ceva, ca incepea si ea repede sa rada, de rasul meu… sau cand ma faceam ca plang, pt a accentua drama pe care o traiam, incepea sa rada… sau cand ma uitam la o poza cu Bonnie care-si manca cina, care tocmai ii fusese servita. Sau cand pur si simplu deschidea gura sa zica ceva. Orice. Sau cand sforaia. Sau cand respira. Zgomotul masinilor de afara, prin geamul tinut deschis non-stop, era suficient sa-mi tina umplut paharul… non-stop.

Ieri a plecat colega hipop.. pardon, colega nr 2, si a venit in locul ei mumia lui Tutank… iarta-ma mamii, dar trebuie sa prezint lucrurile cat mai obiectiv posibil, pentru posteritate, si pentru mine, ca sa tin minte sa nu ma mai urc niciodata nemancata la volan! Asa, si tanti asta foarte, foarte batrana, pare ca a reusit sa aduca pacea intre mine si bale… stiti voi cine. Initial ne-am concentrat amandoua atentia asupra ei si am uitat de conflictul dintre noi.

Apoi, avand un moment de respiro, cand am realizat ca tot dependenta de mine e, ca tot n-are buton, iar Tutankamon e prea senila ca sa reactioneze si sa apese in timp util – desi i-am zis sa insiste si sa nu se lase batuta si convinsa ca “s-a pierdut butonul”. “Spune-le sa-l caute, sa cumpere altul, nu ma intereseaza, eu m-am saturat sa sun pentru tine”. (Stiu, e gest de 1 secunda, dar ma scoate din sarite) – mi-am amintit ca ea nu spune niciodata “Te rog”.

Asa ca am pandit momentul si cand mi-a cerut din nou sa sun, iar T. dormea piramida, prima oara m-am facut ca n-aud. Partea amuzanta e ca, in ceha e un singur cuvant pentru “Te rog” cat si pentru “Cu placere”. Ideea era sa o fac sa zica “Te rog”. Si am facut-o!! Si ne-a pufnit rasul si pe mine si pe ea si acum pur si simplu nu ma mai enerveaza.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s