Caramele cu lapte si miere

Asta am visat azi-noapte. Nu dau mai multe detalii, despre cine mi le-a adus si cum am intrat in posesia lor, ca nu-mi place sa ma repet (prea des). Cert este ca aveam o masa plina de pungi si cutii cu bomboane, de care nici nu m-am atins, ca nu ma tentau (prea tare), am alte obiective acum.

Deci, cum spuneam, ma aflu in sezonul al 3-lea al serialului “Marea Slabire”. Stiu ca nu ai auzit de el, ca eu l-am inventat. Sezonul 1 a inceput in Mai 2010, iar sezonul 2 in Feb 2015. Acum am inceput deja din Ianuarie, ca sa fiu sigura.

Sambata se va difuza episodul al treilea, abia astept sa ma sui pe cantar. (Ma sui in fiecare zi oricum, am si un tabel, dar ziceam asa ca sa dau o nota dramatica). Sunt optimista, un episod pe saptamana, mai am 10 episoade pana ajung la capacitatea de a putea demonstra ca pot lua forma circulara.

Ca ariciul ala obez din Parcul Safari din Tel-Aviv, care a fost luat in boot-camp-ul de slabire, pentru ca nu se mai putea lega singur la sireturi.

Glumesc, desigur. Referitor la forma mea circulara, nu la sireturile ariciului.

Mi se derula toata ziua in cap cum voi scrie acest post de blog despre caramele, abia acum mi-am gasit timp, in timp ce mi se pregateste cina. Cum? Pai ce altceva? In serialul “Marea Slabire” la cina avem doar doi actori principali: Piept de pui si Mix royal de legume. Mai apare cate un guest star – 1 lingurita de ketchup sau de sos de soia.. Sau sos tartar, dar asta abia de pe la jumatatea sezonului incolo, ii place sa-si faca intrarea.

Maine seara cica ma duc la cursul de germana. Aplicatia meteo arata ninsoare si viscol. Mda… Am ramas si fara piept de pui. As putea declansa o situatie de criza. Dar va trebui sa mi-o rezolv tot singura.

Am rezistat si azi 5 km pe banda, am luat-o mai lent.. dar trebuie sa fac o pauza pana duminica, am inceput sa ma simt foarte obosita, abia am tras de mine azi-dimineata sa ma scol din pat, desi dormisem 8 ore jumate.. Noroc ca lucrez de acasa. M-a consumat un pic si focul de la centrala ca nu prea voia sa se aprinda.

Alaltaieri mi-am varsat pe perete, cafeaua proaspat facuta, noroc ca era in spatele calorifelului si n-a cazut cana jos, sa mai stau sa matur si dupa cioburi. Am sters doar pe jos, sub calorifer si mi-am facut alta. Si ramasesem si fara lapte, a trebuit sa pun coffetta si sa calculez si caloriile asteia. Dar ce probleme am si eu. 😀

Ok. Food is ready. Bye!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s