Diversificare, între perne

Am intrat într-o noua stare de stres: studiul pieței pentru articolele necesare diversificării. Am fost azi și am vizitat unul din cele mai mari magazine, cu articole specializate, din zonă. M-a luat depresia de când am intrat in magazin și mi-au zis că nu le merge internetul, deci nu pot plăti cu cardul. Inițial au zis că nu le merge casa de marcat… Parcă aș fi intrat într-un magazin de pe vremea comunismului. Știi, când intrai într-o frizerie și ti se spunea din start că nu au foarfeca ascuțită…

Anyway… Erau și niște mămici cu burtici mari, pline de entuziasm. Când am fost prima oară în acel magazin eram și eu la fel? Nu cred.. parcă atunci mă apucase depresia când am văzut că un sac de dormit basic costă 1000 de coroane.

Nu ma înțelege greșit, nu ma vaiet că nu-mi permit să-i cumpăr ce-i trebuie. Ma vaiet că e piața plină de tot felul de porcării la prețuri exorbitante.

Am niște idei fixe în cap. Vreau să cresc copilul acesta într-un mod isteț. Adică prefer să strâng banii și să-i dau pe lecții de arte sau de limbi străine, decât să-i dau pe plasticuri și pe haine de unică folosință.

Azi am dat 300 de coroane pe un set de furculiță și linguriță BPA free, o babețică de silicon (care miroase cam ciudat…) și o suzetă din latex… pentru că nu mai știu cum să o dezvăț să nu-și mai folosească degețelul. Bineînțeles că nici această suzetă nu îi place.

Apoi am dat 200 de coroane pe o prăjiturică, un latte și o sticlă de apă. Care s-au digerat deja. Deci fum.

Cred că m-am învățat prost cu muncitul de acasă, pentru că nu mai știu să scot bani din buzunar toată ziua. O data pe săptămână la hypermarket și o dată sau maxim de două ori la cină sau prânz în oraș, de obicei în weekend. În rest.. de când s-a născut bebe nu mi-am cumpărat nicio haină. Mi-a luat mami o pereche de pantaloni când a fost in vizita și am intrat în noul Decathlon.

Ma gândesc din ce în ce mai des la pensie. Și că poate ar fi cazul sa investesc o parte din economii, în afara celor câtorva acțiuni la firma unde lucrez. Când văd cât au crescut de când le-am cumpărat parca îmi vine să cumpăr tot mai multe, dar apoi mă gândesc, oare vor mai crește la fel și în viitor? Oricum… sigur vor crește mai mult decât rata inflației. Mda, măcar dacă aș investi suficient cât să-mi acopăr manualele și examenele de ACCA pe care le cumpăr cât sunt în concediu de maternitate, pentru că nu le pot deconta. Poate, după ce termin de învățat toată materia pentru F9 – Financial Management, voi avea clar în cap în ce direcție să mă îndrept pentru a investi eficient.

Revenind la diversificare. Sunt sigură că și părinții noștri tot linguriță BPA free au cumpărat, când au început să ne diversifice cu măr și biscuite. Îmi amintesc cu nostalgie de singurul instrument pentru diversificare pe care l-a cumpărat mama pentru fratele meu: o răzătoare de sticlă. Acela era blender-ul acum 30 de ani. Și tot scaun Peg Perego, cu babețică de silicon am avut și eu.

Eu vreau să-i cumpăr un scaun la nivelul ei, pentru măsuță joasă. Ca să poată să-i dea singură în gură lui Bonnie dacă nu-i place mâncarea. Cer prea mult? 😀 Mă gândesc să ma duc la Baumax, să iau scânduri și să-i fac eu singură acest scaun. Pe care sa-l căptușesc cu pernița pentru gat, din spuma memorie. Mda… naivă mica ce sunt.

Măcar sunt ferm convinsă că nu o să-i cumpăr castronele și farfuriuțe din plastic, cu tot felul de animăluțe pe ele. Două boluri albe de la Ikea și gata.

Si mă mai stresează chestia cu alergiile… să-i dau la 3 zile câte un aliment sau de toate de la început? Am observat că există câteva sortimente BIO prin magazine, la preț dublu, evident, față de restul produselor. Și eram destul de calmă pană să aud de Imazalil. Chiar e necesar să spăl cu oțet și bicarbonat toate fructele și legumele pe care le prepar pentru ea?! Acum mă apucă panica… în plus, de unde să îi procur și carne BIO, pui crescuți fără antibiotice și fără hormoni? Poate doar dacă îi cresc eu în grădină… cu porumb BIO și ce altceva or mai mânca.

Mda.. mai am o lună să mă documentez. Sau să mă stresez și mai rău.

Advertisements

2 thoughts on “Diversificare, între perne

  1. gainile

    Zic eu ca totul in moderatie e cheia succesului. Adica daca ii dai mancare suficient de sanatoasa, organismul uman e atat de plastic incat sa poata procesa si sa se poata adapta la ce intra in el. Am citit un articol zilele trecute care spune ca in zilele noastre oamenii au atatea alergii pentru ca nu au fost expusi la substantele respective cand se forma flora microbiana de pe tractul digestiv in bebelusie. Eu zic ca e apa de ploaie, pentru ca eu am o mie si una de alergii, si ai mei nu m-au ferit vreodata de nimic (ocazie cu care am aflat pe pielea proprie toate alergiile pe care le am, hahaha). Nici eu nu i-am ferit pe copiii mei de nimic si am fost relaxata. Robert mi-a mostenit toate alergiile (plus cateva noi, asa, de bonus), Emmy nu are niciuna. Deci din nou, zic eu ca daca-ti hranesti copila relaxata si cu mancare pe care ai manca-o si tu, ar trebui sa fiti in parametri 🙂 Alta chestie misto: doi copii diferiti, doua diversificari diferite. Acolo unde Robert a luat-o ca la carte, cu castronas si lingurita si piure-uri, Emmy n-a vrut sa vada asa ceva, ea a luat totul in mana si in gura, mozolind cu dintii si gingiile ce avea in mana. La ea n-am avut success cu nimic ce nu se putea lua in mana, deci nu piure-uri, cereale si alte scheme din astea. Ce sa faci, copilul nostru stapanul nostru, m-am adaptat. Ai sa vezi si tu cum functioneaza treaba cu mica domnisoara, ce doreste si ce nu e dispusa sa faca in numele mancarii. Eu sunt foarte “cheap”, adica nu suport sa investesc in chestii care sa nu aiba utilitate lunga (posibil “pe viata”) si de dorit multipla. Daca era dupa capul meu, copiii ar fi dormit intr-o valiza cand erau bebelusi… Si pe acelasi principiu am facut si restul de investitii bebelusesti, oricat de dragute ar fi fost ele. Pot sa raportez ca setul de patru boluri de plastic cu capac (BPA-free) traiesc si in ziua de azi, le pun in ele gustarile copiilor la scoala – deci au deja peste 12 ani cu daune minime, inca arata decent. Si asa mai departe. Pentru faimosul scaun, am investit intr-un Fisher Price care se adapta de la aproape nou-nascut pana cand copilul ajungea la masa singur (ceva in genul asta: https://www.amazon.ca/Fisher-Price-SpaceSaver-Chair-Rainforest-Friends/dp/B00CBVHLWQ), pe care l-am folosit cu succes la amandoi copiii, l-am carat cu mine si in excursii si in natura, a fost super versatil. Mult succes, stiu ca pare complicat, dar cand ai sa te uti in urma, zau ca o sa ti se para haios 🙂

    Reply
    1. Stefania Post author

      Daaa!! Exact asa fel de scaun imi doream!! Multumesc foarte mult, acum stiu ce sa caut 🙂
      Apropo de alergii, eu m-am trezit de vreo 3 ori in viata mea de copil, plina de basicute… Prima oara s-a dedus ca facusem alergie la fructe de padure. A doua oara mi-au iesit basicutele imediat dupa ce am mancat aperitivul la un botez… deci s-a dedus ca poate de la ou sau maioneza. A treia oara nu mai stim de la ce, dar in sfarsit atunci s-a prins mama ca e cazul de un consult avizat.. am primit niste pastilute mici galbene si de-atunci n-am mai facut alergie la nimic.. In afara de tantaroaica aia :))
      Azi m-am apucat sa experimentez branzica de casa. A iesit foarte buna, cu lamaie… dar parca a durat o vesnicie pana a dat in fiert laptele ala :))
      Multumesc ca inca mai existi pe aici!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.