Cu iz de carantină

În acest moment sunt 64 de cazuri declarate în Cehia și 29 de cazuri declarate în România… S-au închis toate școlile și liceele și aici (mai puțin grădinițele, din câte am înțeles) și toate adunările publice de mai mult de 100 de oameni sunt interzise, până la noi ordine…

Săptămâna trecută am simțit-o ca pe un coșmar, din care tot speram să ies după ce dau examenul și că mă pot bucura în sfârșit de realizările mele. Nu m-am putut bucura. De la examen am ieșit val-vârtej, am plecat către autobuz, abia am avut timp să mă opresc câteva minute să-i iau o jucărioară bebelinei și să-mi iau un sendviș de la automat din autogară, pe care l-am mâncat în autobuz, cu miros de dezinfectant de mâini.

Bebelinei i-am luat o mașinuță betonieră, care învârte cuva cu niște biluțe, în același timp cu roțile. Nu e foarte încântată de ea, dar îi dau timp. 299 de coroane…

Mă deprimă visceral, sincer, când văd cât de scumpe sunt jucăriile pentru copii. Da, are deja mult mai multe jucării, decât aveam eu la vârsta ei, dar abia o țin ocupată toată ziua.

Visam să scap de examen ca să vină primăvara și să am mai mult timp și chef să ies cu ea afară în parc, la copii, la locul de joacă. Nu vine nici primăvara, iar cu virusul ăsta, mai are cineva curaj să iasă din casă?

Mai mult de atât, la cât stres mi-a cauzat acel examen, se pare că ce nu te omoară, te întărește… și printr-o succesiune de evenimente acauzale, neașteptate, am ajuns să comand și materialul de studiu pentru F6 – Taxation (varianta pe Cehia). Vreau pe Cehia pentru că rezonez cu asta și mi-ar oferi mai multe oportunități de muncă (în caz de nevoie), decât dacă aș merge pe varianta cea mai comună, UK.

Deci da… acum mi s-a făcut poftă să dau Taxation în Iunie. Manualele costă o enormitate, ~3600 de coroane și nici măcar nu știu cum arată, le-am comandat prin email, de la cineva de la PwC, mi s-a răspuns că vor ajunge la începutul săptămânii viitoare.

Cât despre F9 – Financial Management, eu zic că am făcut chiar mai bine decât la F7 – Financial Reporting, dar aștept rezultatul oficial. Știu că la secțiunea A întrebările au fost chiar decente, eu zic că le-am făcut bine pe toate, la secțiunea B au fost mai grele, am avut aici una unde trebuia să calculez Market Value pentru niște convertible loan notes, care m-a cam scos din sărite, că nu îmi dădea niciuna din variante, procesul de calcul e mai complex, dar e standard, nu e interpretabil; o întrebare întreagă de la B am sărit-o, enunțul era prea lung și n-am avut atunci energie să-l citesc.

Apoi am trecut la secțiunea C, unde am rezolvat întâi subiectele de elaborat, am avut pentru 5 puncte “explain the comparative merits of CAPM and DGM in the calculation of the cost of equity”, apoi, pentru 8 puncte “discuss the comparative benefits of ROCE and IRR in the appraisal of a financial investment” și pentru 4 puncte “creditor hierarchy in relation to the cost of capital for a company”.

Una din întrebările pe Excel era de calculat WACC after-tax.. și aici am greșit, de oboseală cred, am dedus taxa, la convertible loan notes, din IRR, nu din coupon interest rate :(… deci vreo 2-3 puncte pierdute. Întrebarea a doua era cu o investiție, unde prețul de vânzare și costul variabil erau supuse inflației, deci discountul se făcea la costul nominal de capital; plus încă un subpunct unde se cumpăra produsul direct, de la o altă firmă, în loc să fie produs de companie, deci nu mai era investiția inițială în cumpărarea mașinii, iar costul variabil în acest caz devenea cost fix.

Eu zic că am făcut totul corect aici, deși m-a cam iritat versiunea de Excel din examen, pentru că nu era exact la fel ca cea din “training”, adică, atunci când apăsai pe celulă să vezi formula, nu îți arăta celulele la care făcea referință și a trebuit să verific totul manual…

Apoi, când am terminat, am mai avut doar 1 minut la dispoziție pentru întrebarea de la B, pe care o sărisem complet, așa că am pus efectiv la nimereală. Ca total, aș zice că am pierdut maxim 20 puncte, dacă nu am nimerit nimic de la întrebarea aia.. dar estimez un rezultat de ~90%, scad câteva puncte la subiectele de elaborat, în caz că nu am scris exact tot ce voia corectorul să vadă. Abia pe 13 aprilie aflu rezultatul, iar înscrierea pentru sesiunea din Iunie se poate face până la sfârșitul lui Aprilie.

Deci da, păstrăm calmul și ne dezinfectăm temeinic mâinile, când ieșim afară din casă. Presimt că nici în vara asta nu vom mai ajunge în România. 😦

Am uitat să menționez, sâmbătă ne-am cumpărat un aspirator cu apă, Thomas aqua+ pet&family, pe care nici nu am apucat să îl scoatem din cutie, doar ce am răsfoit ieri manualul.

4 thoughts on “Cu iz de carantină

  1. gainile

    Noi avem 118 la momentul asta, dar vor urma un val banuiesc, pentru ca unul din baieti s-a dus la cea mai mare conferinta de minerit din zona unde mai erau 25 de mii de oameni. Si alta tanti era doctorita la cel mai mare spital de oncologie din zona, s-a intors din Hawaii si s-a dus la munca, deci a avut contact cu cei mai necajiti din punct de vedere imunitar, asa ca nu e de glumit. Incepem si noi incet sa ne restrangem activitatile, dar ma gandesc cu groaza, ai mei trebuie sa vina inapoi in Canada in Aprilie, sper sa poata veni si sa fie ok (socru-meu are cu rinichi si ficat, sistemul lui imunitar nu e cel mai grozav, soacra-mea e dupa radioterapie si histerectomie totala, in aceeasi oala), plus in iulie trebuia sa vina vara-mea in vizita cu toata familia, sa vedem cum devine problema pana atunci. Si intre timp ne spalam pe maini ca bezmeticii si ne facem semne de “namaste” unii altora pe drum… am verificat sa fiu sigura ca ce am in camara ne-ar tine doua saptamani in caz ca e groasa, dar ma gandesc daca n-ar trebui sa mai iau cate o conserva pe ici-colo… Bafta si sanatate multa!

    Reply
    1. Stefania Post author

      In Cehia la acest moment sunt deja 96… Noi trebuie sa mergem in hypermarket diseara, ca am cam ramas fara scutece si prefer sa ma duc azi decat in weekend, cand poate va fi si mai aglomerat. Dezinfectant de maini nu se mai gaseste pe nicaieri, dar mai am de cand am nascut bebelina, din pachetul de maternitate.. Plus 2 sticle de Sanytol, daca o fi bun la ceva… Ma uit sa vad daca macar Domestos mai au sau orice altceva pe baza de clor. Cred ca ii las pe ei in masina si intru doar eu. In rest mancarea ne-ar ajunge, are Leo stash-ul lui obisnuit de 10 pungi de paste, 3 de orez si vreo 5 cutii de fasole cu sos :)) Tocmai a bagat bebe ceva in gura, pana am ajuns la ea a mestecat si a si inghitit.. A, da, biscuiti pentru ea… Daca nu ii dau un biscuitel in mana nu deschide gura sa manance…
      Ai mei clar nu mai vin la noi, voiau sa vina de Pasti.. si deci nici noi nu mai mergem in RO sa taiem motul..
      Poate macar ii da si lui Leo work from home, sa nu-l mai astept cu dezinfectantul la usa si sa-l ghidez cu “izoleta” catre duș. 😀 Mda.. In alta ordine de idei, eu mi-am comandat o camera cu microscop digital de pe facebook, mare minune sa si vina.. ca sa vezi ce face carantina din om si din spiritul de shopping. Multa sanatate!!

  2. gainile

    Da, tocmai am citit de voi. Noi am avut cateva sedinte sa hotaram ce servicii avem care sunt critice si cum sa facem daca trebuie sa lucram toti de acasa sa stam izolati. Eu sunt super ok si copiii au toata infrastructura sa continue scoala online, la omul meu o fi mai greu, ca el e infrastructura de transport, nu poate lucra de acasa, dar nici nu are tangenta cu publicul. La noi inca nu e inchis nimic, dar am un feeling ca va urma in curand trend-ul lui Trump. Si eu ma gandesc cu groaza ca trebuie in curand sa trec totusi pe la magazin pentru una-alta de-ale gurii esentiale, sa vad daca pot fugi fara copii si sa scap repede. Multa sanatate si sa aveti grija de voi! Noroc cu internet-ul ca ramanem toti conectati! 🙂

    Reply

Leave a Reply to gainile Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.