A înflorit liliacul…

Glumesc. Azi cică ninge iar. Grădina e plină de păpădii galbene, pomii sunt aproape toți înfloriți, dar cică ninge la prânz. După ce alaltăieri erau 20 de grade, am luat prânzul afară sub umbrela de soare. Ca toți vecinii din jurul nostru, de altfel.

Bebelina a evadat din pătuț aseară. O pusesem la somn, am crezut că a adormit și mă uitam la un film. Încă avea salteluța la treapta înaltă, pentru că atunci când am instalat-o în pătuț abia se ridica în picioare.

Nu știu cum a reușit, dar s-a ridicat pe vârfuri și s-a balansat pe burtică și am prins-o când mai avea un pic și atingea patul nostru cu capul în jos, noroc că eram acolo.

Așa că… acum bebe are o închisoare mai… adâncă. Nu a fost deloc încântată când am pus-o înauntru, dar după ce i-am mai dat să pape și am mai repetat figura de două ori, a capitulat și a adormit. Înghemuită într-un colț. Cred că era în jur de 20:30.

Pe la 3 și ceva s-a trezit iar și am luat-o la noi în pat, a dormit între noi până pe la 6 și ceva.

La 7:30 făceam clătite. Și ea păpa ultimul ou roșu. Mă rog, doar albușul, gălbenușul nu îi place la oul fiert. Adevărul e că nici mie nu îmi plăcea când eram ca ea, că e înecăcios, dar nu am curaj să-i dau ou fiert moale încă. Am făcut 3 pentru Paștele Catolic. Mai fac 3 pentru Paștele Ortodox…

După ce se trezește din somnul dintre micul dejun și prânz mergem la cumpărături. Trebuie să-i cumpăr pălăriuță de soare sau șapcă și ceva de încălțat, în anticiparea primilor pași. Deși nu stă încă în picioare nesusținută. Și vreau să-i cumpăr o mașinuță, că tot nu am reușit să-i luăm nimic de Iepuraș… în afară de un pui de pluș care piuia… până când a aruncat cu el de ciment pe terasă, “neinteresant”… a zâmbit prima oară când l-a văzut și gata. “Ce-mi dai mie chestia asta, asta nu se numește pui, puiul e carne, se mănâncă”. Dacă ar auzi-o taică-su 😀

Știe să facă “la revedere” cu mânuța, să bată din palme și să aprindă și să stingă becul jos în living, pentru că întrerupătorul e deasupra canapelei, ajunge la el dacă se ridică în picioare. Și știe majoritatea jucăriilor ei, dacă o întrebi “unde e cutare”, se duce și îți arată unde e. Cu puțină încurajare îți și aduce obiectul respectiv. Deci până acum l-a depășit pe Bonnie, la abilități. 😀 Eu tot încerc să o învăț culori, dar cred că e cam devreme.. Are 3 mingiuțe identice, roșie, galbenă și albastră. Știe că toate 3 sunt mingiuțe, dar nu face deosebirea între culori. Mai are o mingiuță cu țepi, care piuie când calci pe ea și face luminițe când o arunci de sol sau de pereți, pe asta o știe sub numele de “corona-virus”. 😂

A început să mănânce mai bine, ea singurică, rar mai acceptă să îi dau eu cu lingurița.. Dacă ai fi văzut-o cum băga în ea piept de pui bio sau somon la cuptor… Sau carne de vițel fiartă.. O lăsam pe ea să-și aleagă și lua cele mai mari bucățele. Dar e selectivă.. nu mănâncă mai deloc legume 😦 Ar mânca numai pâine toast cu unt, dacă s-ar putea. Într-o seară am rupt o felie și am înmuiat-o în iaurt, a mâncat-o pe toată, dar avea iaurt și în cap, mască de păr. 😀

În ceha “a face baie” și “a cumpăra” sunt foarte asemănătoare, koupat vs koupit. Uneori când termină cina parcă îți vine să “koupit novy miminko” în loc de “koupat miminko”. Noroc că e unicat.

S-a trezit. Bye, for now.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.