Category Archives: În limba română

Doar prostia justifica abuzul fizic si psihologic al copiilor

Am dat peste o postare de facebook cu expresii din copilaria noastra mirifica si am ramas socata cati oameni considera bune acele replici, considera ca nu le-a marcat in niciun fel negativ copilaria. Printre aceste replici aflandu-se si “eu te-am facut, eu te omor!”… Si nici macar “palmutele”, “curelusa” si “nuielusa” nu le-a facut rau, ba reusesc sa-si justifice, cu mare inversunare, ce bine le-a facut de fapt.

Partea interesanta e ca 90% din comentariile “pro bataie” erau scrise cu flagrante greseli de gramatica si ortografie.. Si nu poti sa dai vina pe tastatura de la telefon, ci numai pe ceata din creierul tau cand poti sa lasi in urma asemenea lucruri. Cu asemenea nivel de educatie nu pot sa ma incurc, ca imi pierd energia de pomana.

Dar am vazut si un comentariu scris corect. Aici nu m-am putut abtine si am lasat si eu niste replici, printre care si cea din titlu.

Oare vor ajunge oamenii sa constientizeze, macar in acest secol, ca bataia e abuz fizic si ca nu are absolut niciun efect pozitiv pe termen lung?

Oare vor ajunge oamenii sa inteleaga ca se poate educa prin comunicare empatica si nu prin abuz psihologic?

Educatia nu inseamna transformarea copilului intr-un robot care respecta ordine, de multe ori fara sa le inteleaga motivul. Pana si un calculator performant se blocheaza cand ii dai prea multe comenzi una dupa alta sau comenzi contradictorii.

Cum poti sa ai pretentia ca, prin a tipa la copilul tau ca sa te asculte sau a-i repeta ca “nu e bun de nimic” si a-l plesni daca i se pare ca i s-a facut o nedreptate si iti raspunde ca atare, va ajunge sa te respecte? De curiozitate asa, ai citit vreodata in DEX ce scrie in dreptul cuvantului “Respect”?

Daca ar fi dupa mine as trimite la terapie mai mult de jumatate din populatia Romaniei. Sau mai bine ma apuc eu sa le tin cursuri online. Problema e ca nu poti sa vindeci pe nimeni, daca nu este constient ca are o problema.

Si te intreb… Doamne… Universule.. Tu care esti acolo in Ceruri… Alfa si Omega… Ce le lipseste acestor oameni ca sa inteleaga ca doar prostia justifica abuzul fizic si psihologic al copiilor?

Ce le lipseste ca sa rezoneze cu acea raza de intelepciune, care sa se infiripe in creierele lor pline de ceata si sa constientizeze ca “a-ti bate copilul” si “a-l iubi” nu sunt niciodata sinonime? La fel cum nici “respectul” nu e sinonim cu “frica”.

Update: Iubire neconditionata zici? Sa le trimit? Pai sa le trimit, atunci.

Dragi oameni, mai mult de jumatate din populatia Romaniei, cu drept de vot sau inca fara, pensionari, someri, cu bac sau fara, deschideti-va inima ca vine.

Un val mare de iubire neconditionata. Nu prea mare, doar cat sa visati frumos la noapte si sa va treziti mai odihniti, mai calmi, mai rabdatori si cu o usoara dorinta de a incerca sa intelegeti putin mai mult din lumea asta care va inconjoara. De a intelege putin mai mult, de ce faceti lucrurile pe care le faceti.

(Daca simtiti o aroma de mar proaspat cules, in timp ce primiti iubirea, e din cauza ca am devorat doua mere in timp ce scriam. E singurul aliment pe care imi permit sa-l consum cat pentru doi.)

Advertisements

Despre Romania… si Jupiter retrograd

De doua ore imi trec prin cap idei despre cum o sa scriu acest post de blog, pe care incerc sa-l fac cat mai scurt, ca trebuie sa recuperez niste somn pana maine dimineata.. pentru ca, atunci cand ma apuc sa scriu pe blog, ma invaluie asa o stare de creativitate, de ma prinde miezul noptii pe nesimtite. Dar daca nu capturez esenta, intr-o forma care sa-mi sune mie placut, nu pot sa adorm. Si vreau sa creez ceea ce ma reprezinta pe mine.

Ma tot intrebam daca sa scriu sau sa nu scriu despre elefantul roz din piata, de aseara. Metaforic, evident. I-am gasit aceleasi trasaturi fine, in ciuda a ceea ce uneori incearca, cu cine-si mai permite, probabil in joaca, sa para. Ma bucur ca fac parte din aceasta categorie, cred ca am reusit, in sfarsit, sa gasesc acest echilibru, intre ceea ce dau si ceea ce primesc.

A trebuit sa citesc cateva carti de parenting, ca sa inteleg ce inseamna iubirea neconditionata, indiferent pentru cine o nutresti. Si nu cred ca voi putea intelege niciodata de ce unii oameni decid sa-si infraneze aceasta nevoie de a iubi, invocand motivul ca persoana nu merita, pentru ceea ce a facut sau n-a facut. Sau pentru ca iubirea este un sentiment prea intens pentru a fi irosit pe oricine. Dar mai ales daca acel oricine nu rezoneaza, adica daca sentimentul nu e reciproc.

Iubirea nu ar trebui sa fie un subiect tabu. Sunt chestii care se simt pur si simplu, acea liniste, care vine nu prin blocarea si inlaturarea stimulilor, ci prin acceptarea lor, prin incorporarea lor. Sa poti sa fii mandru de ceea ce simti, pentru cine simti, sa poti sa-ti justifici ca ceea ce simti e ok, si daca mai ai si capacitatea de a-ti atrage in jurul tau oameni care inteleg acest aspect despre tine, atunci ai gasit succesul. Cel putin asa-l vad eu.

Am scandat in vreo 3 reprize, la unison, cu restul adunarii. Chiar si dupa atitia ani de cand nu ne-am mai aflat in aceeasi proximitate fizica, chiar daca nici acum nu m-am apropiat la mai mult de doi metri si nu am schimbat absolut nicio vorba sau o privire cu vreo tentativa de inteles, anume, prezenta lui inca imi da incredere in mine. Mi-am reamintit cum ma simt, de parca as fi gasit, in stare naturala, pura, o parte din mine, pe care toata viata a trebuit sa o sintetizez, proces care imi consuma prea multa energie.

In seara asta am trecut iar prin piata. La ora noua fix s-a cantat Imnul. M-a emotionat. Eram doar vreo douazeci de oameni, asezati in cerc. S-a mai scandat de vreo cateva ori, dar m-am indepartat de “multime” ca sa-mi fac check-in-ul pentru maine dimineata, pentru ca nu rezonam in totalitate cu ce se striga.

Pe la noua si jumatate m-am retras. Un pic trista. Stii? De cand cu Rosia Montana mi-am dorit sa fac si eu parte macar o data dintr-un protest. Sa vad ce se simte, facand parte dintr-o asa multime de lume. Mi-a luat cam multi ani sa se alinieze astrele incat sa faca asta o realitate, chiar daca multimea a fost mult mai mica decat ma asteptam.

In aceste doua saptamani am observat cat am putut de mult, in numele lui Jupiter retrograd in transit in casa mea I. Am intrebat, in stanga si-n dreapta, am vrut sa aflu o parte din povestea omului care sta langa mine la coada, a soferului de Uber, a vecinilor. M-am revazut si cu prietena mea din copilarie, Diana, pe care nu o mai vazusem de la nunta ei, din 2010. Am ramas extrem de emotionata dupa ce m-am jucat cu mogaldeata ei, Sofiuta.

Si am realizat ca oamenii nu-s asa tristi si amarati cum aveam impresia. Asta pentru ca nu prea au mult timp la dispozitie sa realizeze ce se intampla cu ei. Majoritatea sunt prea obositi, ocupati cu viata de azi pe maine pentru a putea face un plan de actiune realist, pentru a imbunatati ceva in viitor. Aluneca de pe-o zi pe alta, traind ca broastele in oala cu apa care deja incepe sa fiarba. 😦

nu. vrem. sa. fim. condusi. de. hoti.

Multumesc pentru ca m-ai inspirat sa strig asta. Si pentru ca am adaugat noi amintiri la catastif, cu care sa pot sa adorm linistita si pentru urmatorii 6 ani. 😀 😀

Tobele primaverii

Desi, tinand cont ca azi dimineata la 8 erau 27 de grade si de furtuna cu fulgere si pietre de gheata, de asta seara, as putea zice ca a venit deja vara.

Am ajuns la pagina 117. Merge mult mai repede versiunea in romana pe tableta, de pe Scribd.. macar atat, daca tot platesc abonament si pentru asta. Kindle-ul meu nici nu stiu pe unde e.. a pus stapanire leul pe el.

Sau as putea citi in paralel si versiunea pe hartie in engleza/scotiana, venita tocmai din America, pe care am comandat-o chiar in seara in care am vazut ultimul episod din sezonul III, am zis ca nu voi putea astepta pana la vara/toamna cand va incepe Sezonul IV, trebuie sa vad ce se mai intampla.

Am cumparat la oferta Drums of Autumn, A breath of Snow and Ashes si The Fiery Cross… m-am supraestimat. Cantareste fiecare carte peste 1 kg, deci nu prea se pune problema cititului pe drum.. iar de cand le-am cumparat am citit alte 3 si tot nu ma atinseseram de ele. Daca realizam asta de atunci le cumparam direct digitale. A mai trebuit sa trimit si declaratie la posta si sa platesc aproape inca o data valoarea cartilor in taxe postale si vamale, pentru ca valoarea declarata a coletului depasea 25 euro. Dar am 3 carti tiparite si venite special din America, dau bine in biblioteca. :))

Mda.. deci ne vedem cand ajung la pagina 627. Sau cand va incepe Sezonul IV, depinde care eveniment se va produce primul.

Am o vaga banuiala ca in curand va incepe Sezonul IV din Good Witch. The Good Place era si el continuat, nu?

What?!! Sezon nou de 3%?? Ok, pa-pa Brianna. Pa-pa Roger. Ne vedem la toamna. Ca trebuie sa-mi scot investitia si din abonamentul la Netflix.

Oaza mea de liniste

M-am intors de la o festivitate locala in aer liber, in fiecare an se impodobeste un varf de brad, in varful unei prajini, prin care se sarbatoreste trecerea catre viata de adult a tinerilor din zona, care implinesc 18 ani in anul respectiv. De data asta era trecut un 2000 mare colorat de-a lungul prajinii. Ne-au invadat, gata, imi ziceam in gand, oamenii nascuti in mileniul al 3-lea, au atins maturitatea. Lumea e a lor. S-a terminat.

Am baut o bere si am mancat niste prajituri de casa, pe care le serveau tinerii sarbatoriti, ca in fiecare an. I-am lasat leului hanoracul meu si i-am propus un pariu pe 500 de coroane, ca daca il las acolo singur (venise si un amic de-al lui, adica avea si cu cine sa se antreneze) sigur nu vine acasa in urmatoarele doua ore si pana ajunge da de mancare la toti puii de rata si la toti soriceii din cartier.

Am ajuns acasa, m-a cam luat ameteala, abia acum incepuse sa-si faca berea efectul, dupa ce s-a digerat salata cu somon la gratar pe care mi-am facut-o repede inainte sa plec, ca sa nu ma duc la party chiar pe burta goala.

Si m-am apucat in tihna sa termin cartea, imi mai ramasesera vreo 10 pagini. Cele mai interesante de altfel. Imi cam venea sa plang cand am dat pagina si am dat de cuprins.

Acum nu stiu ce sa mai fac cu mine, am trait mai mult prin cartea asta in ultima saptamana. Am luat site-urile de stiri la rand, instagram, site-urile mele preferate de astrologie, Facebook, chiar nimic nou, nimic captivant.

Celalalt Facebook… faza tare, acum cica nu e asociat niciun cont acelei adrese de email. Imi place. Au adaugat o masura in plus ca, atunci cand ti se face dor sau te apuca asa pur si simplu o foiala, sa realizezi ca trebuie sa privesti inainte si sa sapi in continuare dupa apa proaspata, sa lasi lacurile de acumulare, acumulate pentru altii, in pace. Sa intelegi ca in sfarsit nu mai are rost sa te tii la curent cu fantomele, mai mult din reflex, din obisnuinta, decat din vreo dorinta anume.

Mda. Apoi mai trebuie sa ma lupt si cu obsesia de a fi la curent cu ce se intampla la munca. Asta e cel mai mare dezavantaj cand lucrezi de acasa, nu prea poti sa te deconectezi. Pe mine cel putin ma apuca asa cateodata, o stare de panica din senin, si-mi vine sa-mi citesc mailurile, chiar daca e trecut de 9 seara sau in weekend.

De cele mai multe ori reusesc sa ma abtin, asta pentru ca am realizat, pana la urma, ca, daca le citesc si e ceva important pentru mine, ma apuc sa rezolv atunci si ma trezesc ca se face 10, 10:30, 11 noaptea si eu tot cu laptopul in brate sunt si cu ochii impaienjeniti, torturandu-ma la lumina veiozei si pomenind printre dinti toate versiunile de Excel de la binary pana la macro enabled 😀

Adica vreau sa zic ca, daca dau de vreo eroare sau nu-mi iese vreo formula, sunt capabila sa stau pana la 1 noaptea sa scotocesc prin toate cotloanele si prin toate tab-urile ascunse ca sa o rezolv, pentru ca altfel pur si simplu nu pot sa dorm. Norocul meu e ca nu mi s-a intamplat asta decat de doua ori, in vreo 4 ani de lucrat de acasa. Si ca nu le am cu programarea, ca, daca ar fi trebuit sa vanez erori si prin Visual Basic, cred ca as cam fi luat-o razna deja.

Mda. Mai e un minut si as fi castigat pariul. Ce e misto intr-o relatie de atatia ani e ca ajungi sa cunosti omul respectiv mai bine decat incearca el sa-ti comunice ca se cunoaste si ajungi sa vezi prin el, sa te amuzi pe seama promisiunilor lui. E recomfortant. Asta si pentru ca alte griji decat sa hranim cainele de doua ori pe zi si sa avem grija sa aiba apa in permanenta nu prea avem. E un caine foarte de sine statator, nu solicita prea multa atentie. Update: a venit, foarte vesel, ok, cu doua minute inainte de doua ore jumate, el asa intelesese pariul. 😀

Si eu sunt la fel, dupa multe furtuni interne in copilarie, m-a invatat in sfarsit viata sa ma descurc, fara prea mult impins de la spate, uneori mi-a fost mai greu, alteori mai usor. De cele mai multe ori, cand n-am avut ajutorul de care aveam nevoie, l-am inventat pur si simplu, asta pentru ca, si atunci cand il ceream, rareori primeam inapoi ceva care sa ma ajute intradevar, pe mine.

M-am deschis catre mine si am indraznit sa-mi spun, in taina, ceea ce imi doream sa aud. M-am imaginat a fi altcineva si mi-am luat la rand toate variantele posibile de raspuns, pe care le vedeam, la intrebarile mele existentiale, pana cand o dadeam dint-una intr-alta si uitam si care a fost intrebarea originala. Pana cand am realizat ca orice om cu care interactionezi te ajuta intr-un fel, sa-ti indeplinesti destinul, a ceea ce esti cu adevarat. M-am obisnuit sa spun Multumesc, din suflet, pentru orice feedback, cat ar fi el de mic.

Scrisul asta pe blog, pare a fi solutia tuturor angoaselor mele, ma tine departe, pe o linie de plutire, ma distrage, intr-un mod recomfortant. Mi s-a spus de vreo doua ori ca nu suntem la terapie, atunci cand am ajuns sa ma simt probabil prea comfortabil intr-o discutie, si am inceput sa exprim anumite chestii, poate prea intime, prin locuri mai putin primitoare.

Imi pare rau, sincer, nu stiam ca aia inseamna sa fii la terapie, credeam ca aia inseamna sa interactionezi, ca sa poti cunoaste persoana respectiva cu adevarat, sub toate zidurile ei de protectie. Ma rog. Asa vad eu viata si interactiunea dintre persoane, interesate una de alta. Notiunea mea de terapie, aia pe care am auzit-o in copilarie, ca se practica, doar la nebuni, era sa fii legat de pat si sa ti se aplice electrosocuri. Adica pana nu te lua cineva cu forta, legat intr-o camasa alba, inca te puteai considera un om normal, care doar purta o conversatie, oricat de intensa ar fi fost ea si nu necesita vreo terapie.

Poate ca sunt cu adevarat un spirit vindecator. Sau poate ca doar imi place sa-mi imaginez asta. Poate ca am o rana foarte adanca, pe care nu pot sa o vindec decat vindecandu-i pe altii prin iubirea mea. Iubire, pe care am invatat cu timpul sa o diferentiez de nevoie, si sa pot sa o ofer, fara sa simt ca rup din mine.

Atunci cand reusesti cu adevarat sa dai ceva din tine, ceva care este si primit la randul sau, cand te poti desprinde, putin cate putin, constient.

Si poate ca unele persoane chiar nu sunt nimic altceva decat ziduri de protectie si cand in sfarsit crezi ca ai ajuns la centrul fiintei lor, ori gasesti un vid care-ti absoarbe instant tot cheful de viata ori gasesti o oglinda.

E ok cu vidul. E foarte ok, de altfel, pentru ca, o data ce ai ajuns acolo, ai adus cu tine aer… umiditate. Si datorita tie, acolo nu va mai fi niciodata vid, va incepe sa inmugureasca viata.

Sau, in cazul oglinzii, te uiti cu sfiala in ea si vezi o lumanare intr-un colt, palpaind firav. Te freci la ochi si incet-incet incepi sa vezi cristale, din ce in ce mai stralucitoare, de jur imprejurul lumanarii, vibrand in toate culorile. O pestera, doar a ta, pe care doar tu ai avut sansa sa o descoperi. Si-ti amintesti ca la randul tau si tu ai fost odata vid.

Gata, ca mi-e foame iar. Mi-a mai ramas o bucata de somon. Ce sa faci, daca partenerul iti e vegetarian… te sacrifici si-l mananci tu pe tot. 😀

Caramele cu lapte si miere

Asta am visat azi-noapte. Nu dau mai multe detalii, despre cine mi le-a adus si cum am intrat in posesia lor, ca nu-mi place sa ma repet (prea des). Cert este ca aveam o masa plina de pungi si cutii cu bomboane, de care nici nu m-am atins, ca nu ma tentau (prea tare), am alte obiective acum.

Deci, cum spuneam, ma aflu in sezonul al 3-lea al serialului “Marea Slabire”. Stiu ca nu ai auzit de el, ca eu l-am inventat. Sezonul 1 a inceput in Mai 2010, iar sezonul 2 in Feb 2015. Acum am inceput deja din Ianuarie, ca sa fiu sigura.

Sambata se va difuza episodul al treilea, abia astept sa ma sui pe cantar. (Ma sui in fiecare zi oricum, am si un tabel, dar ziceam asa ca sa dau o nota dramatica). Sunt optimista, un episod pe saptamana, mai am 10 episoade pana ajung la capacitatea de a putea demonstra ca pot lua forma circulara.

Ca ariciul ala obez din Parcul Safari din Tel-Aviv, care a fost luat in boot-camp-ul de slabire, pentru ca nu se mai putea lega singur la sireturi.

Glumesc, desigur. Referitor la forma mea circulara, nu la sireturile ariciului.

Mi se derula toata ziua in cap cum voi scrie acest post de blog despre caramele, abia acum mi-am gasit timp, in timp ce mi se pregateste cina. Cum? Pai ce altceva? In serialul “Marea Slabire” la cina avem doar doi actori principali: Piept de pui si Mix royal de legume. Mai apare cate un guest star – 1 lingurita de ketchup sau de sos de soia.. Sau sos tartar, dar asta abia de pe la jumatatea sezonului incolo, ii place sa-si faca intrarea.

Maine seara cica ma duc la cursul de germana. Aplicatia meteo arata ninsoare si viscol. Mda… Am ramas si fara piept de pui. As putea declansa o situatie de criza. Dar va trebui sa mi-o rezolv tot singura.

Am rezistat si azi 5 km pe banda, am luat-o mai lent.. dar trebuie sa fac o pauza pana duminica, am inceput sa ma simt foarte obosita, abia am tras de mine azi-dimineata sa ma scol din pat, desi dormisem 8 ore jumate.. Noroc ca lucrez de acasa. M-a consumat un pic si focul de la centrala ca nu prea voia sa se aprinda.

Alaltaieri mi-am varsat pe perete, cafeaua proaspat facuta, noroc ca era in spatele calorifelului si n-a cazut cana jos, sa mai stau sa matur si dupa cioburi. Am sters doar pe jos, sub calorifer si mi-am facut alta. Si ramasesem si fara lapte, a trebuit sa pun coffetta si sa calculez si caloriile asteia. Dar ce probleme am si eu. 😀

Ok. Food is ready. Bye!

Draga Saturn..

Ba, m-am cam saturat de tine.

Adica, dupa ce ca ne cunoastem, din prima secunda in care am deschis ochii pentru prima oara, stateai la panda pe linia orizontului – ca nu cumva sa ma vrajeasca prea tare Venus, care venise prima la inaintare -, de pe la inceputul lui 2017, te tot plimbi, ba inainte, ba inapoi, peste Soarele meu. Dupa ce ca saracul Soare nu stia cum sa se imparta mai bine intre Jupiter si Neptun, acum ai mai venit si tu pe capul lui.

Am obosit, ba, Saturnule. Adica vrei prea multe de la mine. Ai dat in schimb inapoi, ce-i drept, dar parca n-ai vrut sa mai pui nimic-nimic si de la tine. Jupiter e ceva mai generos. Dar parca nici asta nu-ti convine, ai venit sa faci audit peste toate registrele lui Jupiter din ultimii aprox 29 de ani, adica de cand ai trecut ultima data pe aici, sa nu cumva sa fi facut evaziune fiscala sau sa-mi fi dat vreodata mai mult decat mi se cuvenea. Si atunci ai mai venit si cu Uranus de manuta.. norocul tau ca nu-mi mai aduc aminte, aveam doar 4 ani. Si norocul tau cu Jupiter, ca e baiat de treaba si nu-i place scandalul, ca daca te luai de Pluto iesea cu scantei.

Cum? L-ai luat si pe Pluto la bani marunti? Unde, cand? Eu unde eram? Pe scena, zburam peste un cuib de cuci, zici? Pai da, am zburat de tot, din cauza ta, peste cuib, peste teatru si peste Romania de tot.

Si il ai in lista de prioritati si pe Neptun. Dar am totusi intuitia ca Neptun te face. Te fenteaza oleaca daca vrea neaparat, adica daca vede ca ti-o iei prea tare in serios, iti mai pune de cate o cafea irlandeza. Sau iti distrage atentia cu niste power-point-uri frumos colorate, in timp ce isi ia si Soarele o vacanta si zboara peste o mare-doua, cu prietenul lui cel mai bun, Jupiter. N-oi crapa nici tu o saptamana.

M-ai imbolnavit, ba Saturn. De 3 saptamani sunt pe medicamente.. intai mi-ai intepenit spatele si umarul stang, apoi mi-ai cauzat durere in gat si voce horror, iar azi, cand credeam ca am scapat in sfarsit, m-ai facut sa ma trezesc si cu buza umflata si cu buba pe ea. Iar am dat 500 de coroane pe medicamente. Noroc ca a mers cardul de puncte flexi si nu le-am platit cu bani. Si ca sa-ti fac in ciuda mi-am cumparat un ghiveci de mini-trandafir galben, de la magazinul de langa farmacie. Cum? Trandafirul galben reprezinta succes in cariera? Serios? Ma scuzi, adica stiu ca esti serios, tu si cand glumesti esti serios.

Ba Saturn.. deci pe langa faptul ca ma stresezi de-mi vine sa te arunc pe geam, nici sa ma relaxez ca la carte nu ma lasi. Adica imi pregatesc eu sarea de baie parfumata, pe care am cumparat-o acum 2 ani direct de la salina si n-am avut inspiratia niciodata pana acum sa o folosesc, imi pregatesc lumanarele pentru decor, frec bine cada pana straluceste si apoi dau drumul la apa fierbinte. Si te-ai gasit tu repede sa-mi demonstrezi ca bazinul de apa, pe care l-a incalzit focul din soba, are un volum mai mic chiar si decat o jumatate de cada. Adica daca mai lasam apa sa curga ma trezeam ca era complet rece. Si tot m-am clatit cu apa calaie si nici nu m-am relaxat cum trebuie.

Si apoi te intrebi de ce te urasc, ba, Saturn! Nu puteai sa-l lasi tu pe saracul Venus in pace, acum aproximativ 34 de ani? In linistea lui acolo, nici nu apucase sa-si bea cafeaua, nici macar Soarele nu rasarise. Ba, macar daca ma ajuti sa descopar ca exista universuri paralele, as zice ca ai si tu un rost. Cum? Aia e treaba lui Uranus? Pai si acum imi spui?! Ma rog. Ai o saptamana la dispozitie sa-ti prezinti pledoaria de aparare si sa-ti justifici utilitatea, altfel te detronez, cu inelele tale cu tot, si il pun pe Uranus la conducere.

 

Despre disciplina

Meditez si eu, la nemurirea sufletului… Adica sunt constienta ca neavand copii (inca) nu pot decat sa visez asupra subiectului de crescut si educat copiii. Dar, datorita faptului ca si eu am fost odata copil, la randul meu, cred ca am anumite cunostinte cu care sa jonglez..

Am mai scris undeva (sau am incercat sa scriu) ca urasc disciplina. Atat cuvantul cat si actul in sine. O sa incerc sa explic de ce, dar si alternative pe care imi doresc sa le aplic eu in educatia viitorilor mei copii.

Ca o mica paranteza, mie intotdeauna mi s-a spus ca traiesc cu capul in nori sau ca nu sunt ancorata in realitate. De catre parinti, de catre colegi, de catre bullies, de catre primii angajatori… Si o mare parte din viata mea chiar am crezut asta. Chiar am crezut ca traiam cu capul in nori. De ce traiam cu capul in nori? Pai datorita mai multor cauze. Dar nu intru in detaliile educatiei mele si in problemele ei, ca nu mai ies nici dupa 100 de posturi de blog, ci doar voi incerca sa explic cum imi doresc sa procedez eu cu copilul/copiii mei.

  • nu-l voi pedepsi niciodata doar de dragul de a-l pedepsi. de fapt, nu o sa-l pedepsesc niciodata. punct.

Nu-l voi pedepsi niciodata lasandu-l singur “sa mediteze asupra faptului” sau restrictionandu-i accesul la activitatile preferate, care faceau parte din rutina lui. Nu-l vor disciplina, in cel mai rau caz il vor face bipolar. Nu glumesc. Nici macar nu voi mentiona cuvantul pedeapsa de fata cu el. Dar il voi indruma, il voi invata la fiecare pas si ii voi explica posibilele consecinte, mentinandu-l in acelasi timp ancorat in realitate.

Il voi invata responsabilitatea si organizarea timpului si a activitatilor. Il voi invata ambitia de a se auto-depasi, dar nu-l voi pedepsi niciodata pentru greseli. Da stiu, nu se va intampla din momentul in care va veni acasa de la maternitate, dar voi incerca pe cat posibil sa-i introduc o rutina zilnica, o structura a activitatilor.

  • nu-i voi desconsidera niciodata creatiile

Il voi incuraja intotdeauna sa progreseze, il voi invata atat cat stiu eu si il voi indruma sa caute invatator in continuare, daca pe mine va ajunge sa ma depaseasca subiectul.

Eu consider ca din momentul in care copilul vorbeste in propozitii intelege absolut tot ce-i spui, atat timp cat nu iesi din mediul lui familiar. Sunt 100% convinsa ca unui copil nu trebuie sa-i repeti de 10 ori acelasi lucru. (Asta presupunand ca nici tu si nici el nu sunteti sever incapacitati mintal).

Copilul e mult mai prezent decat adultul, traieste mult mai ancorat in realitate decat adultul, chiar daca pare ciudat (iti explic daca vrei, in privat, cum am ajuns la concluzia asta), iar daca el nu schiteaza un gest ca ar fi inteles din prima, nu trebuie sa-i repeti.

Treci mai departe. Ii vei explica acelasi lucru in 10 moduri diferite, pana rezoneaza cu explicatia si cu motivatia, dar pe principiul azi o data – ii explici intr-un fel, maine sau poimaine – a doua oara, ii explici in alt fel etc. Cam ca la diversificare asa.

Dar nu uita ca el va absorbi inclusiv cum ii explici, ce gesturi faci, ce tonalitate a vocii folosesti, ce se aude in fundal, cum miroase in jur, cu ce esti imbracat, ce alunita ai pe mana dreapta, ce cicatrice ai pe mana stanga etc.

Si da, il voi lasa intotdeauna sa faca ce vrea el, pentru ca nu-mi va fi niciodata frica de posibilele actiuni ale lui. Voi avea grija sa-i ofer suficiente metode de stimulare mentala si emotionala incat sa nu fie nevoie sa-si doreasca sa faca lucruri imorale, ilegale sau care vor cauza suferinta lui sau a altor oameni/vietati.

Si da, il voi lasa sa invete si singur din propriile lui actiuni, dar ma voi asigura in primul rand ca se simte iubit, inteles si in siguranta cu mine si nu va cauta asta in locurile nepotrivite.

  • voi fi cat mai deschisa emotional posibil catre el

Inteligenta emotionala este un subiect de care m-am interesat de cand m-am intersectat prima oara cu notiunea de “alexitimie”. Am ajuns la concluzia sumbra ca generatia mea si a parintilor mei are o inteligenta emotionala care tine spre 0(zero). Ca idee: daca nu stii sa explici (nici macar tie insuti) de ce faci un anumit lucru, care te face sa te simti incomfortabil, inseamna ca esti manipulat.

Apoi, datorita astrologiei, am ajuns sa studiez suficient de multe circumstante, posibile si imposibile, mai mult sau mai putin metaforice, de a intelege ceea ce simt ceilalti, in raport cu tine, iar premiza de la care am plecat, de fiecare data, e ca absolut fiecare om e diferit, fiecare psihic e diferit si fiecare situatie e diferita.

Fiecare moment e unic si absolut fiecare moment creaza.

  • voi incerca pe cat posibil sa nu-l mint sau sa-l induc in eroare, pe motiv ca e prea mic sa inteleaga sau “ca sa nu se streseze prea tare, sa-si traiasca copilaria”

Il voi invata valoarea banilor pe masura capabilitatii lui de a intelege. Daca observ ca are atractie, o sa-l invat finante si contabilitate primara chiar dinainte sa inceapa gradinita.

Sau orice altceva, daca o sa aiba atractie. Spre exemplu limbi straine. Sau desen. Sau muzica. Sau orice altceva, o sa invatam impreuna, dar doar daca o sa faca acea activitate din pasiune. O sa-i ofer pe cat posibil sansa sa invete ce vrea si o sa incerc pe cat posibil sa-l indrum corect, recunoscandu-i si limitele mele.

Consider ca atunci cand un copil pune o intrebare isi doreste si un raspuns. Si nu neaparat un raspuns chiar la acea intrebare. O sa puna aceeasi intrebare de mai multe ori si la mai multe persoane ori pentru ca a uitat ori ca sa testeze consecventa ori ca sa descopere ceva nou despre acel subiect.

Eu abia astept sa-i povestesc si sa-i citesc copilului meu cate in luna si in stele (poate si la propriu, daca il vad interesat de subiect), in orice tara voi fi si in orice limba voi ajunge sa-i citesc. Dar da, nu pot sa stiu cum va arata sistemul educational peste 5, 10, 15 ani, pot doar sa-mi imaginez.

Il voi lasa intotdeauna sa faca independent activitatile pe care poate sa le faca singur, oricat de mult timp o sa-i ia sa faca asta, de cand o sa-l vad ca poate: mancat, baut, imbracat, legat la sireturi, etc.

  • voi controla, pe cat posibil, exteriorul in care se desfasoara copilul, cat mai baby-proof posibil, si nu voi sta numai cu gura pe el sa nu faca aia sau cealalta

E simplu de inteles.

  • nu-l voi face niciodata sa planga din cauza mea (adica sa ma rastesc la el sau sa-l bruschez etc); nu-i voi spune niciodata sa taca (cu atat mai mult din plans); nu-i voi spune niciodata sa faca aia sau aialalta “pentru ca asa am zis eu”, “ca sunt parintele tau si trebuie sa ma asculti” – O, nu, fac urticarie numai cand aud asta!!

Mi-e rusine sincer. Imi vine sa ma bag sub pamant la ideea ca as face un copil sa planga, ca rezultat al actiunilor mele necugetate. Sau ca as creste un robot docil, sec sufleteste, usor de manipulat de oricine. M-as simti ca si cum as fi trait absolut degeaba atatia ani pe acest Pamant.

As fi dispusa sa negociez cu el pana in panzele albe, daca as avea (neaparat) nevoie ca el sa faca ceva pentru mine, dar nu-l voi obliga niciodatata sa faca ceva ce nu-i face placere sau nu se simte comfortabil sa faca (la momentul respectiv).

Si da, n-o sa-l cresc singura. Deci ii voi inmana (si traduce, dupa caz) si partenerului (sau partenerei) textul de mai sus si vom bifa impreuna fiecare punct, din timp. Si vom adauga multe altele. 🙂

PS. Peste 2 luni fac 5 ani de cand am emigrat. Incepe sa-mi fie greu sa leg propozitii coerente in limba romana. 😀

Ziua 6

Care zi? Asta pe care am petrecut-o pe drumuri? Am plecat la 9 din Hostelul din Guadalajara si am ajuns la 21 la Hostelul din Cancun. Cred ca ajungeam mai repede pe cale rutiera..

Pai, zborul al doilea a avut aprox o ora intarziere, apoi, cand am iesit in fata aeroportului, mi s-a spus ca Uber nu are voie pe aici, adica pe langa aeroport, ca e zona federala ca bla-bla… Si cica ori iau taxi (autorizat) care ma costa 600 de pesos ori astept sa se adune mai multi (minim 4) si ne duce la comun, cu un mini shuttle, cu 150 pesos fiecare. Am zis ok, astept atunci. Am asteptat o ora. Plus juma de ora cat a durat calatoria, in care mi-au inghetat creierasii de la aerul conditionat. Si in care ma holbam la toate monstruozitatile de hoteluri de 5 (si plus) stele si ma intrebam oare de unde vin si cu ce se ocupa oamenii care stau in ele.

Am ajuns la hostel, atmosfera de party, placuta, energie multa, mi-au dat si cina (gratis, ca aici e in regim demi-pensiune). Am luat o berica si am mai stat si eu un pic pe afara ca incepusera nu stiu ce joc cu shoturi.

Apoi m-am retras, am facut un dus cald (ca sa pot transpira mai cu spor) si m-am urcat in pat. Acum e 23:30 si nu pot sa dorm: nici nu mi-e prea somn, ce-i drept, dar e si (inca) foarte galagie de la terasa.. Parca muzica se oprea la 23 sau vinerea e o exceptie?! In plus, sunt intr-o camera de femei, 6 paturi, eu intr-unul de deasupra. Si mor de cald, chiar si cu parul ud si cu aerul conditionat pornit in partea opusa camerei. Si bumzi-bumzi. Si iar bumzi. 😦 Cred ca sunt prea batrana pentru asta..

Sau m-am obisnuit prost in primele 5 nopti unde am avut numai single. Mi-as fi luat si aici, dar era mult prea scumpa o single si am zis ca oleac de socializare nu o sa ma omoare. Dar totusi..

Adica party-ul nu e rau, dar, avand in vedere ca maine la 6 ma trezesc pentru ca trebuie sa ajung pe jos la 2.1 km distanta sa iau autocarul pentru excursia la Chichen Itza, pentru ca cica “Uber nu e disponibil in locatia mea”, nu mai e asa fun. Hashtag: whathaveIdone

Si mi-e sete. Si cica apa de la robinet nu e potabila. M-am spalat cu ea pe dinti, o sa mor? Am uitat sa cumpar apa de la OXXO-ul din strada, asa ca trebuie sa rabd pana dimineata. Sau sa ma schimb de pijamale si sa ma duc sa-mi iau. Cica e non-stop, deci mai astept. Poate adorm intre timp. Sau ma duc direct asa, in pantaloni scurti de pijama si maieu, nu cred ca va fi o tragedie. :))

Somnusor. Si vise placute. Mda.. si azi-noapte.. Chiar incep sa-mi pierd rabdarea. Iar cand asteptam shuttle-ul in aeroport m-a luat asa un val dintr-o data, de am simtit ca mi-a deschis cineva chakra inimii cu ranga. 😀 pai da, ca daca as fi stat cu ea deschisa in toate zilele astea n-as mai fi facut nimic altceva decat sa stau in hostel ascultand muzica lacrimogena. Bumzi-bumzi, btw.

Concluzia: Vrei Cancun? Mai scoate vreo.. dublu, triplu din portofel, ca aici e Cancun, Riviera Maya, nu e tabara Costinesti. (as fi comparat cu Vama, dar n-am fost niciodata acolo, poate anul asta, ca tot vin pentru NeverSea, daca supravietuiesc Cancun-ului.)

Ziua 5

Acum astept in aeroportul din Guadalajara, la poarta numarul 4, pentru zborul la Mexico City, apoi, 2 ore dupa, zborul la Cancun. Mi le-au schimbat in rezervare, vazusem cu doua zile inainte sa plec, cand m-am logat cu toate rezervarile ca sa fiu sigura. Eu cumparasem de la 11 si cu doar 1 ora intre ele in Mexico City, ar fi trebuit sa ajung pe la 15 la Cancun. Acum ajung la 18. Numai bine, ca abia se opreste ploaia pana atunci. :))

Ieri am fost la Puerto Vallarta. M-am trezit la 5, cand a sunat alarma, iar la 5:30 m-a luat Uberul catre autogara Zapopan, de unde mi-am cumparat bilet dus-intors cu Primera Plus.. Ca se pare ca Vallarta Plus era pe partea cealalta a autostrazii.. Dus la 6:30, intors la 15:40.

Am ajuns putin inainte de 11 in Puerto Vallarta, dupa ceasul meu de la telefon, care se daduse cu o ora in urma cand am intrat in statul Nayarit. Dar eu ma asteptam sa se dea iar inapoi, odata ce ma apropiam de destinatie, pentru ca Puerto Vallarta nu e in Nayarit, ci pe acelasi fus orar cu Guadalajara, din cate vazusem eu pe harta.

Ma rog, ca sa fiu sigura, am intrebat pe cineva cand stateam la coada la banca din zona pietonala, ca sa mai schimb $100. Mi-a confirmat ora pe care o aveam pe telefon. Desi, dupa Google, era intradevar cu o ora mai mult, exact asa cum stiam si eu.

M-am plimbat prin zona pietonala in lung si-n lat, am facut poze, mi-am bagat picioarele in apa cu tot cu sandale, cand a venit un val mai maricel si mi-a udat blugii pana la genunchi. Dar, la cat de cald era si la cat de bine mirosea a mare, m-as fi aruncat cu totul in apa.

Am mancat un meniu McFish de la Mc, aici sandwishul avea doua bucati de file de peste. 🙂 Adica incerc sa mananc cat mai variat, max o masa pe zi cu specific mexican, pentru a evita orice probleme digestive, mai ales ca mancasem deja tacos, foarte picant, doua zile la rand.

Apoi am luat-o frumusel la pas pe bulevardul mare, am traversat strada cand am iesit din port, dar mi-am dat seama ca tot mai erau vreo 10 km pana la centrala de autobuze si nu mai voiam sa dau iar 150 pesos pe taxi, ca la venire. Ca aici nu era Uber :(. Asa ca am intrebat un nene la un magazin, de unde mi-am luat o sticla de electroliti, daca e vreun autobuz care merge unde am eu nevoie si mi-a zis sa-l iau pe cel albastru, pe care scrie Ixtapa. M-a costat 7 pesos. Dar tocmai imi cumparasem o sapca de 140. :d

Am ajuns in autogara la 14:15, dupa telefonul meu. Adica am zis sa ajung mai bine o ora mai devreme decat una mai tarziu. Si bineinteles, ceasul din autogara era 15:15.. Adica daca pierdeam autobuzul trebuia sa cumpar biletul din nou, doar ca imi zisesera de dimineata ca cel de la 16:40 si cel de la 17:40 erau deja pline.. si as fi ajuns inapoi la Guadalajara dupa miezul noptii.. Oricum 3 ore de Puerto Vallarta mi-au fost de ajuns, se vede deja un bronz pe maini, desi mi-am dat de doua ori pe gat si pe maini cu SPF30.

Am ajuns apoi pe la 21 la Hostel, m-a adus Uberul… pana am facut dus si mi-am organizat bagajul s-a facut 22. Si la 6:30 de dimineata, deja nu mai aveam somn.

Incepe sa-mi placa din ce in ce mai mult de Uber: stii pretul de la inceput, pe care ti-l opreste de pe card, deci nu mai te incurci cu bani, ca n-are rest ca n-are schimbat ca bla-bla, masinile sunt mai curate si mai fancy decat taxi, pretul e mai mic si cu ocazia asta vad si eu cum arata toate marcile de masini. :)) Iar soferul pe care l-am avut acum catre aeroport a fost de-a dreptul adorabil incat i-am lasat si bacsis.

Abia am trecut de jumatatea vacantei si deja m-a apucat nostalgia. Ii iubesc cum vorbesc ei intre ei si la radio cu limba si cu accentul asta.

Undeva.. la mijloc

Acum vreo doua zile am visat ca mi s-a spus, cu o voce tare zambitoare si cu sclipiri in ochi: “ai inceput sa fii mult mai frumoasa, in ultimul timp!”. Am crezut-o. Adevarul e ca in ultima perioada am inceput sa am si eu sentimentul asta cand ma uit in oglinda seara in timp ce-mi pun crema de noapte. Parca fata mea e ceva mai luminoasa. O fi de la noile creme de la Vichy, pe care mi le-am facut cadou de 1 Martie. 😀 Sau o fi schimbat prietenul si becul din baia mea, ca prea le-a schimbat prin toata casa.

Sau de la faptul ca parul mi s-a mai deschis un pic la culoare si mi-a crescut bretonul suficient incat sa pot sa-l prind in coc si sa nu-mi mai vina in ochi.

Carla’s Dreams asta, a inceput sa-mi placa. De fapt imi plac toate melodiile romanesti care ajung sa fie cantate de copilasi la Next Star, ca in rest, n-am unde sa le descopar.

Venus e in miscare aparent retrograda. Sa fie sanatos. N-am mai plans de mai mult de doua luni, cred ca de atunci de cand am visat ca mancam inghetata si plangeam. Si chiar ma simteam trista, incredibil, ca si cum as fi pierdut pe cineva cu adevarat. M-am surprins, pentru ca n-am mai simtit niciodata asa ceva. Adica era mai mult un sentiment de acceptare.

Cateva ore si se termina si Martie. Dar abia de acum inainte urmeaza partea frumoasa.

Cica Soarele in conjunctie cu Venus, in harta compusa, simbolizeaza faptul ca persoanele respective chiar se iubesc sincer si neconditionat. Poate. Au uitat sa mentioneze si in ce dimensiune, de spatiu si timp, se si sincronizeaza cu adevarat, pentru asta.

Sunt tare curioasa ce o sa descopar despre lume si despre mine in acele 12 zile. Un zbor de 12 ore chiar in noaptea de Pasti, ar trebui sa fie un zbor tare iluminator, cu toate ca aceea va fi cea mai lunga noapte din viata mea, de pana acum.

Abia astept sa ajung pe partea cealalta a globului, la peste 10.000 km distanta. Abia astept sa-mi inmoi degetele in oceanul Pacific. Ar trebui sa le multumesc celor de la firma la care am fost in interviuri, pentru idee. Si pentru ca dupa al treilea interviu am realizat ca posibilitatea de a calatori in Mexic ar fi fost singurul motiv realist pentru care as fi acceptat, ceea ce m-a trezit un pic la realitate.

Apoi ar trebui sa-i multumesc si lui Juno, pentru faptul ca m-a intrebat, sincer si dezinteresat, aproximativ in aceleasi zile, ce-mi doresc de la viata si unde as mai vrea sa calatoresc (sa locuiesc): “pai as vrea sa ajung, pana la urma, pe toate continentele”, am raspuns. Si atunci parca am gasit si cantitatea imensa de energie necesara pentru a face primul pas in directia asta.

Juno. Da, sa-i spunem totusi Juno, desi parca e mai mult Venus. Sau poate ca adevarul e undeva la mijloc.