Category Archives: În limba română

Ziua 6

Care zi? Asta pe care am petrecut-o pe drumuri? Am plecat la 9 din Hostelul din Guadalajara si am ajuns la 21 la Hostelul din Cancun. Cred ca ajungeam mai repede pe cale rutiera..

Pai, zborul al doilea a avut aprox o ora intarziere, apoi, cand am iesit in fata aeroportului, mi s-a spus ca Uber nu are voie pe aici, adica pe langa aeroport, ca e zona federala ca bla-bla… Si cica ori iau taxi (autorizat) care ma costa 600 de pesos ori astept sa se adune mai multi (minim 4) si ne duce la comun, cu un mini shuttle, cu 150 pesos fiecare. Am zis ok, astept atunci. Am asteptat o ora. Plus juma de ora cat a durat calatoria, in care mi-au inghetat creierasii de la aerul conditionat. Si in care ma holbam la toate monstruozitatile de hoteluri de 5 (si plus) stele si ma intrebam oare de unde vin si cu ce se ocupa oamenii care stau in ele.

Am ajuns la hostel, atmosfera de party, placuta, energie multa, mi-au dat si cina (gratis, ca aici e in regim demi-pensiune). Am luat o berica si am mai stat si eu un pic pe afara ca incepusera nu stiu ce joc cu shoturi.

Apoi m-am retras, am facut un dus cald (ca sa pot transpira mai cu spor) si m-am urcat in pat. Acum e 23:30 si nu pot sa dorm: nici nu mi-e prea somn, ce-i drept, dar e si (inca) foarte galagie de la terasa.. Parca muzica se oprea la 23 sau vinerea e o exceptie?! In plus, sunt intr-o camera de femei, 6 paturi, eu intr-unul de deasupra. Si mor de cald, chiar si cu parul ud si cu aerul conditionat pornit in partea opusa camerei. Si bumzi-bumzi. Si iar bumzi. 😦 Cred ca sunt prea batrana pentru asta..

Sau m-am obisnuit prost in primele 5 nopti unde am avut numai single. Mi-as fi luat si aici, dar era mult prea scumpa o single si am zis ca oleac de socializare nu o sa ma omoare. Dar totusi..

Adica party-ul nu e rau, dar, avand in vedere ca maine la 6 ma trezesc pentru ca trebuie sa ajung pe jos la 2.1 km distanta sa iau autocarul pentru excursia la Chichen Itza, pentru ca cica “Uber nu e disponibil in locatia mea”, nu mai e asa fun. Hashtag: whathaveIdone

Si mi-e sete. Si cica apa de la robinet nu e potabila. M-am spalat cu ea pe dinti, o sa mor? Am uitat sa cumpar apa de la OXXO-ul din strada, asa ca trebuie sa rabd pana dimineata. Sau sa ma schimb de pijamale si sa ma duc sa-mi iau. Cica e non-stop, deci mai astept. Poate adorm intre timp. Sau ma duc direct asa, in pantaloni scurti de pijama si maieu, nu cred ca va fi o tragedie. :))

Somnusor. Si vise placute. Mda.. si azi-noapte.. Chiar incep sa-mi pierd rabdarea. Iar cand asteptam shuttle-ul in aeroport m-a luat asa un val dintr-o data, de am simtit ca mi-a deschis cineva chakra inimii cu ranga. 😀 pai da, ca daca as fi stat cu ea deschisa in toate zilele astea n-as mai fi facut nimic altceva decat sa stau in hostel ascultand muzica lacrimogena. Bumzi-bumzi, btw.

Concluzia: Vrei Cancun? Mai scoate vreo.. dublu, triplu din portofel, ca aici e Cancun, Riviera Maya, nu e tabara Costinesti. (as fi comparat cu Vama, dar n-am fost niciodata acolo, poate anul asta, ca tot vin pentru NeverSea, daca supravietuiesc Cancun-ului.)

Ziua 5

Acum astept in aeroportul din Guadalajara, la poarta numarul 4, pentru zborul la Mexico City, apoi, 2 ore dupa, zborul la Cancun. Mi le-au schimbat in rezervare, vazusem cu doua zile inainte sa plec, cand m-am logat cu toate rezervarile ca sa fiu sigura. Eu cumparasem de la 11 si cu doar 1 ora intre ele in Mexico City, ar fi trebuit sa ajung pe la 15 la Cancun. Acum ajung la 18. Numai bine, ca abia se opreste ploaia pana atunci. :))

Ieri am fost la Puerto Vallarta. M-am trezit la 5, cand a sunat alarma, iar la 5:30 m-a luat Uberul catre autogara Zapopan, de unde mi-am cumparat bilet dus-intors cu Primera Plus.. Ca se pare ca Vallarta Plus era pe partea cealalta a autostrazii.. Dus la 6:30, intors la 15:40.

Am ajuns putin inainte de 11 in Puerto Vallarta, dupa ceasul meu de la telefon, care se daduse cu o ora in urma cand am intrat in statul Nayarit. Dar eu ma asteptam sa se dea iar inapoi, odata ce ma apropiam de destinatie, pentru ca Puerto Vallarta nu e in Nayarit, ci pe acelasi fus orar cu Guadalajara, din cate vazusem eu pe harta.

Ma rog, ca sa fiu sigura, am intrebat pe cineva cand stateam la coada la banca din zona pietonala, ca sa mai schimb $100. Mi-a confirmat ora pe care o aveam pe telefon. Desi, dupa Google, era intradevar cu o ora mai mult, exact asa cum stiam si eu.

M-am plimbat prin zona pietonala in lung si-n lat, am facut poze, mi-am bagat picioarele in apa cu tot cu sandale, cand a venit un val mai maricel si mi-a udat blugii pana la genunchi. Dar, la cat de cald era si la cat de bine mirosea a mare, m-as fi aruncat cu totul in apa.

Am mancat un meniu McFish de la Mc, aici sandwishul avea doua bucati de file de peste. 🙂 Adica incerc sa mananc cat mai variat, max o masa pe zi cu specific mexican, pentru a evita orice probleme digestive, mai ales ca mancasem deja tacos, foarte picant, doua zile la rand.

Apoi am luat-o frumusel la pas pe bulevardul mare, am traversat strada cand am iesit din port, dar mi-am dat seama ca tot mai erau vreo 10 km pana la centrala de autobuze si nu mai voiam sa dau iar 150 pesos pe taxi, ca la venire. Ca aici nu era Uber :(. Asa ca am intrebat un nene la un magazin, de unde mi-am luat o sticla de electroliti, daca e vreun autobuz care merge unde am eu nevoie si mi-a zis sa-l iau pe cel albastru, pe care scrie Ixtapa. M-a costat 7 pesos. Dar tocmai imi cumparasem o sapca de 140. :d

Am ajuns in autogara la 14:15, dupa telefonul meu. Adica am zis sa ajung mai bine o ora mai devreme decat una mai tarziu. Si bineinteles, ceasul din autogara era 15:15.. Adica daca pierdeam autobuzul trebuia sa cumpar biletul din nou, doar ca imi zisesera de dimineata ca cel de la 16:40 si cel de la 17:40 erau deja pline.. si as fi ajuns inapoi la Guadalajara dupa miezul noptii.. Oricum 3 ore de Puerto Vallarta mi-au fost de ajuns, se vede deja un bronz pe maini, desi mi-am dat de doua ori pe gat si pe maini cu SPF30.

Am ajuns apoi pe la 21 la Hostel, m-a adus Uberul… pana am facut dus si mi-am organizat bagajul s-a facut 22. Si la 6:30 de dimineata, deja nu mai aveam somn.

Incepe sa-mi placa din ce in ce mai mult de Uber: stii pretul de la inceput, pe care ti-l opreste de pe card, deci nu mai te incurci cu bani, ca n-are rest ca n-are schimbat ca bla-bla, masinile sunt mai curate si mai fancy decat taxi, pretul e mai mic si cu ocazia asta vad si eu cum arata toate marcile de masini. :)) Iar soferul pe care l-am avut acum catre aeroport a fost de-a dreptul adorabil incat i-am lasat si bacsis.

Abia am trecut de jumatatea vacantei si deja m-a apucat nostalgia. Ii iubesc cum vorbesc ei intre ei si la radio cu limba si cu accentul asta.

Undeva.. la mijloc

Acum vreo doua zile am visat ca mi s-a spus, cu o voce tare zambitoare si cu sclipiri in ochi: “ai inceput sa fii mult mai frumoasa, in ultimul timp!”. Am crezut-o. Adevarul e ca in ultima perioada am inceput sa am si eu sentimentul asta cand ma uit in oglinda seara in timp ce-mi pun crema de noapte. Parca fata mea e ceva mai luminoasa. O fi de la noile creme de la Vichy, pe care mi le-am facut cadou de 1 Martie. 😀 Sau o fi schimbat prietenul si becul din baia mea, ca prea le-a schimbat prin toata casa.

Sau de la faptul ca parul mi s-a mai deschis un pic la culoare si mi-a crescut bretonul suficient incat sa pot sa-l prind in coc si sa nu-mi mai vina in ochi.

Carla’s Dreams asta, a inceput sa-mi placa. De fapt imi plac toate melodiile romanesti care ajung sa fie cantate de copilasi la Next Star, ca in rest, n-am unde sa le descopar.

Venus e in miscare aparent retrograda. Sa fie sanatos. N-am mai plans de mai mult de doua luni, cred ca de atunci de cand am visat ca mancam inghetata si plangeam. Si chiar ma simteam trista, incredibil, ca si cum as fi pierdut pe cineva cu adevarat. M-am surprins, pentru ca n-am mai simtit niciodata asa ceva. Adica era mai mult un sentiment de acceptare.

Cateva ore si se termina si Martie. Dar abia de acum inainte urmeaza partea frumoasa.

Cica Soarele in conjunctie cu Venus, in harta compusa, simbolizeaza faptul ca persoanele respective chiar se iubesc sincer si neconditionat. Poate. Au uitat sa mentioneze si in ce dimensiune, de spatiu si timp, se si sincronizeaza cu adevarat, pentru asta.

Sunt tare curioasa ce o sa descopar despre lume si despre mine in acele 12 zile. Un zbor de 12 ore chiar in noaptea de Pasti, ar trebui sa fie un zbor tare iluminator, cu toate ca aceea va fi cea mai lunga noapte din viata mea, de pana acum.

Abia astept sa ajung pe partea cealalta a globului, la peste 10.000 km distanta. Abia astept sa-mi inmoi degetele in oceanul Pacific. Ar trebui sa le multumesc celor de la firma la care am fost in interviuri, pentru idee. Si pentru ca dupa al treilea interviu am realizat ca posibilitatea de a calatori in Mexic ar fi fost singurul motiv realist pentru care as fi acceptat, ceea ce m-a trezit un pic la realitate.

Apoi ar trebui sa-i multumesc si lui Juno, pentru faptul ca m-a intrebat, sincer si dezinteresat, aproximativ in aceleasi zile, ce-mi doresc de la viata si unde as mai vrea sa calatoresc (sa locuiesc): “pai as vrea sa ajung, pana la urma, pe toate continentele”, am raspuns. Si atunci parca am gasit si cantitatea imensa de energie necesara pentru a face primul pas in directia asta.

Juno. Da, sa-i spunem totusi Juno, desi parca e mai mult Venus. Sau poate ca adevarul e undeva la mijloc.

Documentare pre-transatlantica

Stiai ca Mexicul are 4 zone orare? UTC-5, -6, -7 si -8.

Dar cumva, se pare, intr-un circuit lat de la Puerto Vallarta la Cancun, exceptand o portiune de vreo 200 de km dus si 200 km intors, cand autobuzul de la Guadalajara la Puerto Vallarta face un ocol prin Nayarit, totul se petrece in aceesi zona orara.

Quintana Roo, regiunea in care se afla Cancun-ul are propriul fus orar (UTC-5), care e, in mod normal, cu o ora inaintea majoritatii teritoriului mexican. Doar ca, in prima duminica din Aprilie, tot Mexicul trece la ora de vara, numai Quintana Roo, nu.. si asa ajunge Mexicul vara sa aiba doar 3 zone orare.. Smecheri quintanaroo-enii astia, cu propriul lor fus orar.

Mexicul are alt tip de priza, asa ca trebuie adaptor. Adaptor doar pentru pini, pentru voltaj si frecventa nu e nevoie, pentru ca majoritatea incarcatoarelor de telefon sunt universale, pentru 100-240V, 50/60Hz. Si daca tot mi-am cumparat un power bank de 10.000 mhA si un selfie-stick, am bagat si adaptorul acolo in comanda, la gramada.

Si o perna de voyaj cu spuma memorie, in set cu masca pentru ochi si dopuri de urechi; lotiune de protectie solara SPF 50+ de 50 de ml; cel mai cel spray repelent cu 50% substanta activa (DEET si picaridin) de 80 de ml, care o sa tina la distanta si cei mai Zikati tantari posibili; un super gel antibacterian de 50 ml si o folie de imodium. Si o folie de claritine si una de paracetamol.

Si ochelari de soare, cu care am descoperit ca monitorul meu e polarizat la 45 de grade… Mai am acum sa-mi comand lentilele de contact, pe care sa le port pe dedesubt.. sper ca au mai evoluat de acum 10 ani, cand mi-am cumparat prima oara si le-am abandonat dupa o luna, ca dupa ce ca am miopie mai trebuie sa am si astigmatism si mi se parea ca tot cu ochelarii vad mai bine.

Cartela pre-pay de Mexic, cu pachet de date inclus: Pe internet circula vorba ca cel mai sigur e Telcel, care are pachetul Internet Amigo, de $200, cu 1500 MB si perioada de valabilitate 30 de zile, care cica se poate cumpara direct din aeroport sau din orice OXXO din oras. 1500 MB, ca sa ajunga pentru toate comenzile posibile de Uber.

A, da, $200 in Mexic inseamna 200 de pesos mexicani (MXN), nu 200 de dolari.. 200 MXN ~ 10 USD.

Altceva? Hai ca azi-noapte in loc sa adorm, ca trebuia sa ma trezesc la 6 ca sa merg la doctor, imi veneau ideile cu ce sa mai scriu in postul asta, in loc sa-mi vina somnul. Ce am facut la doctor? Pai intentia mea era sa fac vaccinuri pentru febra tifoida, tetanos si hepatita A si un set de analize (hemograma, glicemie, colesterol, markeri ficat, B12, calciu si fier). Am reusit sa plec de acolo cu vaccinul pentru tetanos in umarul stang si fara doua eprubete de sange din vena de la dreapta si comanda la farmacie pt celelalte doua vaccinuri, care, daca stiam de la inceput ca ma vor costa 1700 de coroane (286 ron) nici nu mai intrebam de ele.

Cel pentru hepatita A nici macar nu va avea efect, pentru ca trebuie facut in cel putin doua reprize, la distanta de 6 luni, ca sa creeze anticorpi. Iar de planurile mele de analize… planuri. Abia am reusit sa-l conving sa-mi prescrie hemograma si glicemia, el tot sustinea ca apar in sistem cu analizele de acum un an si jumate, care erau perfecte si ca nu e nevoie, ca doar o data la 2 ani se fac. Dar nu te pune cu ipohondria pe care am dezvoltat-o eu intre timp.. Intrebasem si de testul ala care se face pentru diagnosticarea precoce a diabetului, dar, data viitoare.. ca mai sunt si altii la rand azi. Dar lasa, ca data viitoare cer eu si trimitere la ecografie mamara, daca tot..

Asa deci, avionul meu aterizeaza la 4 dimineata, intr-o duminica, dupa 28 de ore de cand am plecat de acasa. 😀 Cand metroul incepe sa circule abia de la 7 dimineata, magazinul Telcel se deschide abia la 9, iar centrul Mexicului va fi inchis traficului de automobile, pentru ca la ei duminica e ziua “misca-te pe bicicleta”. Sa vezi ce o sa ma misc eu pe bicicleta cu geamantanul dupa mine. Bine macar ca nu trebuie sa aiba decat 10 kg, pentru ca planuiesc sa calatoresc cat mai usor posibil, doar cu bagaj de cabina. Si cica unele companii aeriene fac alergie cand vad selfie-stick-uri in bagajul de cabina. :))

Oficial: sunt gargaunita!

Ok, poate gargaunoaie, la anii mei..

Nu-mi amintesc exact cum am dat de ea, dar am vazut ca in playlist-ul meu de Likes apare cu “Am luat bacul!” undeva intre asta si asta. Apoi, pe la sfarsitul lui noiembrie, am vazut Drama Studenteasca din Westgate Park, pe care l-am shareuit si pe FB, la care am plans, am ras, si am plans din nou. De dor. Si de toate..

Anyway, dupa intalnirea total neprevazuta – si extrem de excitanta – de duminica trecuta, m-a apucat asa o depresie, de vreo 3 zile, de nu-mi venea decat sa stau in pat in pozitie fetala si sa-mi plang de mila. Apoi am intrat pe youtube si am vazut undeva intr-un colt ca sunt abonata la Bianca Adam. Cine o mai fi si asta?!, mi-am zis. Aaaa, Tequila!!!** :)) Ei, bine, de atunci ma uit non-stop la clipurile ei. Ok, in afara muncii, care, joia trecuta s-a terminat la 12 noaptea… Pe bune. Ma obseda rau de tot un fisier de excel care avea erori, pe scurt, nu-mi iesea corect P&L-ul cand rulam macro-ul, dar l-am rezolvat! I saved the day! Apoi m-am dus la culcare implinita. 🙂

Si ca o gargaunoaie care se respecta, verific constant pagina asta, cu sufletul la gura, asteptand milionul. Tineam si telefonul aproape, in ultimele zile, tot asteptand un raspuns pozitiv, de la un loc la care am fost de doua ori, o data pe 15 dec, a doua oara pe 17 ian. Dupa fiecare vizita am facut buba la gura, in acelasi loc, intai pe buza de jos apoi pe cea de sus. Soc si groaza! Nu mai vazusem asa ceva pe mine din dec 2012.. Asa, si tanti de la HR, din locul ala, mi-a promis ca ma va suna sa-mi dea raspunsul pana la sfarsitul lunii. Maine e sfarsitul lunii. Mda. Pierderea lor. Acum deja-mi (re)planuiesc saptamana aia de vacanta de primavara in Andaluzia, aia pe care am ratat-o anul trecut..

Ieri am plantat flori. Adica seminte. Adica mi-am cumparat un sac de pamant si 2 plicuri de seminte de la Tesco: Lathyrus Odoratus (blue shift) si Antirrhinum Majus (mix), pe care le-am impartit in 6 glastisoare mici-mici, la care am pus etichete facute din scobitori :D. Si am plantat intr-un ghiveci mai mare si narcisele pe care le-am luat de la Ikea duminica trecuta. S-au dublat in marime si au inflorit toate 3 firele, intr-o saptamana, cresc ca nebunele! Am vazut azi ca un fir are deja si al doilea boboc. In schimb, orhideea, pe care o am de doi ani, sta boboc sa infloreasca, de o luna, exact la fel.

Pe langa astea, azi am pus intr-un capac, pe niste discuri cosmetice imbibate in apa, vreo 5-6 seminte de ardei rosu, respectiv de linte rosie. Competitie intre specii. Care incolteste prima.

K. Bye.

PS. M-am tampit. 😀 Whatever..  I can’t eat / cause i only want you / I can’t sleep / I keep dreaming bout you / I can’t think / I’ll be thinking bout you, bout you / Right now i’m missing you ..

** Marte in Balanta si Luna in Taur (pana aici, ca mine), apoi, Soare conjunct Juno in Leu, Venus conjunct Mercur careu Pluto.

Gheata si baterii

Deci au reusit sa-l inghete pe Gabe, sa-i sutureze artera abdominala cu un super-lipici artizanal, sa-i faca o injectie cu anticoagulant direct din dintii unui sarpe cu clopotei, sa-l readuca la temperatura normala si.. dupa putina drama si resuscitare manuala.. sa-i faca inima sa porneasca din nou. Interesant… Dar mie oricum cel mai interesant lucru, in serialul asta, mi se pare cum e construit personajul lui Walter si fata lui, despre care, nimeni in tot internetul, nu stie cum a capatat acele cicatrici. Fascinant.

Dar altceva si mai fascinant, din viata mea reala: in seara asta am urmarit live procesul de desurubare a bateriei unui Ford Focus, pentru a fi pusa la incarcat. Masinuta, pe care, datorita gerului din ultimele zile, n-am apucat sa o scoatem la plimbare pana acum, dar am stat vreo 3-4 ore in ea, in garaj, testand toate luminile, aparatul de radio, bluetooth-ul, sistemul de incalzire al scaunelor, toate geamurile… pe scurt cam tot ce se putea testa… pana cand, inginerul posesor al celeilalte jumatati din masina, s-a prins ca e cazul sa masoare, totusi, si voltajul bateriei: 12.1 V. Asta a fost acum 2 zile.

Moment in care s-a declansat un proces foarte ingenios de procrastinare. Inginerul considera ca daca scoatem masina si mergem undeva cu ea, exista posibilitatea ca dupa 2-3 ore de stat afara la -15 grade, sa nu mai porneasca, la stadiul in care era bateria. Daca era dupa mine o scoteam in curte si o lasam pornita vreo 3 ore sa se incarce la loc, de una singura. 😀 Problema era ca nu mai era benzina in rezervor pentru atatea ore si inginerul sustinea ca oricum nu s-ar fi incarcat, ci doar s-ar fi mentinut. Atunci hai sa o pornim si sa mergem direct la benzinarie sa umplem rezervorul si cumparam si extinctorul obligatoriu, cu ocazia asta.

Dar procrastinatorul sef, aka inginerul, care, btw, in vacanta de Craciun a construit singur, din bucatele, pe care le-a gasit prin casa si prin garaj, un circuit cu sonerie care se declanseaza cand temperatura tevii principale a iesirii apei din centrala ajunge la nivelul setat. Nivel care se poate seta si reseta extrem de usor. Acum facem concurs: care ajunge primul, din orice colt al casei in care s-ar afla, sa inchida usita de ventilare de la centrala, si sa reseteze alarma, atunci cand suna soneria. Saracul Bonnie.

A, da, am uitat idea.. deci procrastinatorul sef a zis ca e mai interesant pentru el sa se descurce singur. Si m-a luat pe mine ca elev si ca tinator de lanterna, atunci cand desuruba cele doua surubele, cu niste chei de 11, care veneau intr-o forma pe care nu am vazut-o niciodata in viata mea. Epic. L-am intrebat daca e grea bateria… mi-a zis ca e cat doi Bonnie la un loc. Avea dreptate, mi-au trebuit ambele maini doar sa o ridic 1 cm de pe masa.

In prezent masoara 14,50 V si inca mananca 4 amperi din transformator. 🙂 Bebelusa lu’ mama 😀 😀

And T.H.M. goes Romanian, for making a.. warmer point

Looking at the back of his right palm and his big fingers, roughed by the passing of time, as he was supporting himself next to her desk, Moon, slowly trying to stand up from her chair she told him something that supposed to have been a secret until that time, as if she had never said that before to him, more so, admitting it to herself.

She was nervous, shy, yet daring. She felt relieved after she said it, simple, with a soft girly voice: Te iubesc. She moved her eyes up, scanning his face now, anxiously waiting for his comeback.

– Stii cum se numeste un sertar care nu are niciun buton de deschidere atasat la el?, fuse replica mult asteptata a lui Jason.

– Pai… ferecat?!

– Exact. Exact asa ca buzele mele in acest moment, pentru tine.

Si totusi Moon nu dadea semne ca se simte prost de refuzul lui, pentru ca nu a interpretat reactia lui ca pe un refuz categoric. A interpretat-o tocmai ca pe o sansa de a descoperi acel buton… magic. Pierduta in reveria ei, fuse distrasa de inca o replica a lui Jason, care o surprinse chiar mai mult decat prima:

– Stii ca toate astea se pot controla, nu? Impulsurile tale, astea cu tente indecente. Stii, pe cand aveam vreo 30 de ani, am avut o relatie de 5 ani cu o tipa care era cu 10 ani mai tanara decat mine. A trebuit sa o invat foarte multe, tare zvapaiata mai era.

– Tu? Tu ai avut o relatie de 5 ani, inainte sa fii cu mine? Cand?!

(Veti afla imediat ce voi visa episodul urmator. Sau anterior. :D)

Type-in dram..emedy, din spital..

.. nu stiu exact cand am scris asta, acum vreo 9-10 luni, am gasit-o in ciorne, nu ma recunosc, nu am scris-o eu:

De vreo saptamana jumate sunt foarte nervoasa si foarte usor de calcat pe nervi. Cauza principala e una din colegele de camera, una mare si.. ma rog, mama mi-a zis sa nu le mai fac in toate felurile 😀

Ideea e in felul urmator, tanti asta de cum a venit in camera a acuzat o mare criza de vazduh in timpul noptii. Colac peste pupaza, butonul ei de chemat sora disparuse… si se trezea noaptea, se aseza pe scaun si injura si bombanea in continuu si cu voce tare si groasa ca “suna sora ca aici nu e aer!..” Si eu ma trezeam cu nervi si ma ridicam cu patul si deschideam geamul ala mic de deasupra capului meu. Ma rog, cred ca are ea necesitati speciale, ca in cele 7 saptamani anterioare ei, n-am tinut niciodata deschis geamul noaptea si nu s-a plans nimeni ca n-are aer.

In plus, de la o vreme si sorele deschideau geamul in timpul noptii si uitau de el, spre disperarea mea, care, oricum transpiram pe spate, pentru ca saltelele astea sunt acoperite intr-un material impermeabil, ceea ce le face imposibil sa respire. Si mi-era al naibii de frustrant sa ma cert cu unele la miezul noptii sa inchida geamul ca eu am multe sanse sa fac pneumonie dupa atata stat in pat.. si chiar nu vreau sa asta sa fie ultimul concediu din viata mea.

Ei bine, la un moment dat n-am mai suportat, mi-a picat rau pata si i-am zis “de maine tu vii cu patul in locul meu si eu ma mut in locul tau”. A trecut o saptamana, pana s-a materializat asta. In prima instanta mi-am dat seama ca mai am ceva de lucru in zilele urmatoare si am nevoie ca lucrurile sa stea asa cum sunt obisnuita cu ele, pentru ca in locul ei ar fi trebuit sa am masuta pe dreapta si priza mai departe… Apoi, cand in final m-am decis, am luat problema in propriile maini si i-am spus unei sore, care s-a apucat imediat sa ne mute. Dar, cand a scos unul din paturi pe hol, o alta sora a pus-o sa le puna la loc ca intai sunt “hartii de completat”. Am inteles. Birocratie.

Motiv pentru care, la doua zile dupa, i-am explicat doctoritei (asta pentru ca a doua zi n-a calcat niciun doctor prin camera noastra). Doctorita a zis “ok, din partea mea nicio problema”. Seara i-am spus sorei de pe tura “dar noi cand ne mutam?”, la care ea “pai nu puteti, ca n-aveti voie, ca nu se poate, ca trebuie hartii, ca eu nu stiu nimic”. Asta fiind sambata seara. M-am certat cu ea cum am stiut eu mai bine, ca deja i-am spus doctoritei si ca si ea si-a dat acordul. “Da? Pai nu stiu, ca noua nu ne-a zis nimeni nimic”.

Am rugat-o pe tanti, pe care o privea direct problema, sa confirme ca am vorbit cu doctorita, dar se facuse mica si statea ca momaia ascunsa intr-un colt (cat de ascunsa poti sa stai la 120 kg), iar ailalta s-a bagat in seama singura: “Nu, n-a vorbit azi, azi n-a venit niciun doctor”. In momentul ala am simtit ca vreau sa-i sparg capul cu balonul! Ca daca aruncam cu termosul de ceai chiar i-l spargeam. Mi-a luat o ora cu mama la telefon sa ma calmez. Pana la urma sora cica “Luni. Vorbiti cu doctorul Luni”.

Duminica la pranz ne-au mutat. Asa val vartej si din senin, fara sa mai zica nimeni nimic nimanui. Tanti quintala era numai veselie si spume la gura de entuziasm. Are o icoana cu Iisus.. pe care o pupa pe toate partile si se giugiuleste cu ea, de ma apuca toti dracii cand o vad si-mi vine sa vomit in acelasi timp. “Vezi, iubirea mea, Iisuselul meu, dragostea vietii mele, vezi ca s-a rezolvat, iti multumesc foarte mult lumina ochilor mei…”. Moment in care imi venea sa-i sparg capul cu celalalta minge, aia cu picioruse multe, aia de masaj. Pai bine tanti, pe mine nu ma vezi, nu? Iisus s-a pogorat el si s-a certat cu toata lumea ca sa ai tu aer sa respiri noaptea, nu? El militeaza pentru dreptul tau, de a avea si tu buton, nu? Iarta-ma Iisus, no offense. Stiu ca tu vezi tot si intelegi tot si nu e nevoie sa-mi descarc 10 poze cu tine in tableta, pe care sa le pup la fiecare ceas in vazul tuturor, ca sa-ti dai seama ca si eu am nevoie de ajutorul tau.

Dar bomboana de pe coliva a fost duminica la pranz, cand, in sfarsit a putut sa vina si prietenul meu la mine, dupa o saptamana. Dupa ce ca nu putea sa stea decat 15 min, din care 5 a vorbit la telefon, legat de noua masina, tanti s-a trezit ca are nevoie… undeva… pe ceva… exact in minutul ala si i-a zis sa iasa un pic afara. La care el, foarte calm si simtit cum e de fel, a zis “lasa ca plec de tot”, desi statuse doar 10 min.. si mi-a trimis o bezea din zbor si dus a fost. Pai sa nu-ti vina sa-i spargi capul hipopota… scuze, cu un sul de hartie igienica parfumata??? Numai un car de nervi eram…

Ma scotea din sarite de fiecare data cand injura, cand vorbeam la telefon si radeam de ceva, ca incepea si ea repede sa rada, de rasul meu… sau cand ma faceam ca plang, pt a accentua drama pe care o traiam, incepea sa rada… sau cand ma uitam la o poza cu Bonnie care-si manca cina, care tocmai ii fusese servita. Sau cand pur si simplu deschidea gura sa zica ceva. Orice. Sau cand sforaia. Sau cand respira. Zgomotul masinilor de afara, prin geamul tinut deschis non-stop, era suficient sa-mi tina umplut paharul… non-stop.

Ieri a plecat colega hipop.. pardon, colega nr 2, si a venit in locul ei mumia lui Tutank… iarta-ma mamii, dar trebuie sa prezint lucrurile cat mai obiectiv posibil, pentru posteritate, si pentru mine, ca sa tin minte sa nu ma mai urc niciodata nemancata la volan! Asa, si tanti asta foarte, foarte batrana, pare ca a reusit sa aduca pacea intre mine si bale… stiti voi cine. Initial ne-am concentrat amandoua atentia asupra ei si am uitat de conflictul dintre noi.

Apoi, avand un moment de respiro, cand am realizat ca tot dependenta de mine e, ca tot n-are buton, iar Tutankamon e prea senila ca sa reactioneze si sa apese in timp util – desi i-am zis sa insiste si sa nu se lase batuta si convinsa ca “s-a pierdut butonul”. “Spune-le sa-l caute, sa cumpere altul, nu ma intereseaza, eu m-am saturat sa sun pentru tine”. (Stiu, e gest de 1 secunda, dar ma scoate din sarite) – mi-am amintit ca ea nu spune niciodata “Te rog”.

Asa ca am pandit momentul si cand mi-a cerut din nou sa sun, iar T. dormea piramida, prima oara m-am facut ca n-aud. Partea amuzanta e ca, in ceha e un singur cuvant pentru “Te rog” cat si pentru “Cu placere”. Ideea era sa o fac sa zica “Te rog”. Si am facut-o!! Si ne-a pufnit rasul si pe mine si pe ea si acum pur si simplu nu ma mai enerveaza.

Bloguri… si evolutia proprietarilor lor

De cand a inceput weekendul asta, nu am facut altceva decat sa citesc arhive de bloguri, ascultand pe repeat o compilatie de chillout de pe youtube. Ce altceva ai putea face cand sunt maxim -15 grade afara?! In principiu am citit, in paralel cu al meu, cronologic, 4 bloguri: Fine SocietyQuestioare, Printesa Urbana si inca unul.

Diana, pe care o citesc de cand scria pe blogspot si pe yahoo blogs, autoarea cartii pentru fete single, “Povestile unei inimi” – pe care mi-a si dat personal autograf 🙂 – a inflorit de-a dreptul, fizic vorbind, s-a si casatorit intre timp, a calatorit enorm de mult, a adus povesti de succes din toate colturile lumii si se pregateste pentru ceva nou, dupa ce tocmai a plecat de la Forbes. Ii doresc multa energie in continuare 🙂

Ana, casatorita deja cand i-am descoperit eu prima oara blogul prin 2009, si-a publicat cartea, “Cum am omorat-o pe Diana”, s-a mutat in Bucuresti, si-a schimbat jobul de vreo cateva ori, a cochetat o perioada cu vlogul pe youtube, si-a mutat blogul pe un domeniu cu numele ei, a trecut de criza existentiala de 30 de ani, a reusit sa atinga, milestone-ul de a alerga 10 km, apoi (sau intre timp) s-a mutat in Olanda. Eu o sa dau party cand o sa fiu in stare sa alerg 2 km fara sa ma opresc.

Ioana (La multi ani, btw) s-a casatorit si ea, are doi copii minunati si a scris (cel putin) 2 carti, pe care le-am si cumparat, iar pe prima am terminat-o deja de citit. Acum un an, cand am (re)descoperit blogul ei, am ramas impresionata de cat de multe experiente poate sa traiasca o persoana in 5 ani si m-am decis sa fac si eu ceva in privinta asta. Intre timp am avut un accident auto, care m-a tinut aproape 5 luni in spital, si am pierdut o sarcina. Promitator 😐

Si am reusit sa-mi pastrez acelasi domeniu de blog, pe care scriu din 2010, pe 14 februarie fac 6 ani de cand lucrez la acelasi angajator, am implinit 4 ani de relatie cu un Leu Ceh si 2 ani de resedinta oficiala in Frydek-Mistek, m-am inscris la ACCA – care se poate numi ca m-am “angajat” pentru a invata pentru inca o diploma de master, in finante si contabilitate, iar pe 20 ianuarie voi sarbatori 1 an din noua mea viata (post-accident).

Iar al patrulea blog – pe care l-am citit din prima ora in care a luat viata (sub un nume pilot) si care a iesit pe locul 2 la Roblogfest 2010 – impreuna cu autorul lui – care, in 2013, a absolvit facultatea de actorie, cu media de licenta 10, apoi s-a apucat intensiv de alergat, apoi nu s-a lasat pana a atins “Legend” in Hearthstone – au evoluat atat de mult incat s-au transferat, putin cate putin, intr-o alta dimensiune… sa-i spunem, superioara.

Constant citesc acolo articole publicate, carti de memorii, cu poze… ne intalnim, stam de vorba, printre altele etc. Poate si arhiva, care a mai ramas in aceeasi dimensiune cu blogurile de mai sus, o sa dispara complet, cand va trebui, oficial, sa plateasca anual taxa pe domeniul de blog punct ro. Ma gandesc sa implementez o metoda de a percepe taxa si pe unitatea de spatiu si timp ocupata in visele mele, aka dimensiunea aia superioara..

Inca o zi. Una singura

.. imi zic, in fiecare zi, in ultima luna. Dar azi n-am mai reusit sa fiu puternica.. si parca si universul a facut tot posibilul sa-mi testeze limitele. Azi am experimentat atacul de panica la un nou nivel!

Da, ce credeam eu ca am experimentat pana acum era mic copil al anxietatii. Si parca si azi am simtit ca mai e nivel de panica, pe care inca nu l-am atins. Deci, atacul de panica adevarat e atunci cand tremuri in continuu, respiri rapid si cu zgomot si ti se impleticeste limba in gura cand incerci sa vorbesti, pe langa faptul ca nici nu-ti mai gasesti cuvintele. Dar undeva in adancul mintii esti constient, esti calm, stii ca nu exista niciun pericol real, totul fiind doar o reactie emotional-periferica, dar pe care speri ca nu o vei mai experimenta niciodata.

Inca o zi si intru in vacanta. Da, anul asta am avut 5 luni de concediu medical si apoi cate o saptamana vacanta, la fiecare doua luni de munca. Si n-a fost suficient. Nu e niciodata suficient, daca atunci cand iei vacanta nu poti de fapt sa iei vacanta, pentru ca nu reusesti sa te detasezi si sa te relaxezi.

Abia astept sa spun tot ce am pe suflet. Tot,  tot. Sper doar, ca va fi peste cativa ani, intr-o carte autobiografica, si nu sub tratament, in cabinetul de psihiatrie.

Inca o zi. Inca o zi in care sa ma trezesc singura dimineata (si nu sa traga prietenul de mine), voioasa si apta pentru a trece cu brio peste toate provocarile zilei. Inca o zi in care sa constientizez ca nu sunt sclavul psihologic al nimanui si nimeni nu e stapanul meu.

Inca o zi in care sa-mi pot demonstra si exercita dreptul de a-mi controla propria viata si ceea ce fac in ea. In fiecare cele 16 ore dintr-o zi. (da, inca n-am ajuns la starea de dezvoltare spirituala in care sa-mi controlez constient ceea ce visez si ceea ce se intampla in jurul meu cand dorm).

Inca o zi in care sa dramatizez, in propria-mi lume imaginara, avand in vedere ca nu am nici copii, nici credite la banci, nici rude bolnave de care sa am grija…am toate oasele – mai mult sau mai putin intregi -, toate membrele si nicio durere fizica, deci inca o zi in care nimeni nu va intelege ce simt.

Inca o zi in care sa realizez ca modul dramatic in care am ajuns sa gandesc in ultima perioda nu-mi face bine pe termen lung.

Inca o zi in care sa-mi spun: Da, a trecut si ziua asta cu bine. Pana voi ajunge la restul vietii mele, cand voi spune: Da, a trecut si viata asta cu bine. Next!!

(cel putin, acum ma simt mai bine, poate fi si datorita pizzei (singura masa normala pe care am reusit sa o iau azi) si paharului de vin, pe care le-am decimat in mai putin de 10 minute).