Category Archives: În limba română

Documentare pre-transatlantica

Stiai ca Mexicul are 4 zone orare? UTC-5, -6, -7 si -8.

Dar cumva, se pare, intr-un circuit lat de la Puerto Vallarta la Cancun, exceptand o portiune de vreo 200 de km dus si 200 km intors, cand autobuzul de la Guadalajara la Puerto Vallarta face un ocol prin Nayarit, totul se petrece in aceesi zona orara.

Quintana Roo, regiunea in care se afla Cancun-ul are propriul fus orar (UTC-5), care e, in mod normal, cu o ora inaintea majoritatii teritoriului mexican. Doar ca, in prima duminica din Aprilie, tot Mexicul trece la ora de vara, numai Quintana Roo, nu.. si asa ajunge Mexicul vara sa aiba doar 3 zone orare.. Smecheri quintanaroo-enii astia, cu propriul lor fus orar.

Mexicul are alt tip de priza, asa ca trebuie adaptor. Adaptor doar pentru pini, pentru voltaj si frecventa nu e nevoie, pentru ca majoritatea incarcatoarelor de telefon sunt universale, pentru 100-240V, 50/60Hz. Si daca tot mi-am cumparat un power bank de 10.000 mhA si un selfie-stick, am bagat si adaptorul acolo in comanda, la gramada.

Si o perna de voyaj cu spuma memorie, in set cu masca pentru ochi si dopuri de urechi; lotiune de protectie solara SPF 50+ de 50 de ml; cel mai cel spray repelent cu 50% substanta activa (DEET si picaridin) de 80 de ml, care o sa tina la distanta si cei mai Zikati tantari posibili; un super gel antibacterian de 50 ml si o folie de imodium. Si o folie de claritine si una de paracetamol.

Si ochelari de soare, cu care am descoperit ca monitorul meu e polarizat la 45 de grade… Mai am acum sa-mi comand lentilele de contact, pe care sa le port pe dedesubt.. sper ca au mai evoluat de acum 10 ani, cand mi-am cumparat prima oara si le-am abandonat dupa o luna, ca dupa ce ca am miopie mai trebuie sa am si astigmatism si mi se parea ca tot cu ochelarii vad mai bine.

Cartela pre-pay de Mexic, cu pachet de date inclus: Pe internet circula vorba ca cel mai sigur e Telcel, care are pachetul Internet Amigo, de $200, cu 1500 MB si perioada de valabilitate 30 de zile, care cica se poate cumpara direct din aeroport sau din orice OXXO din oras. 1500 MB, ca sa ajunga pentru toate comenzile posibile de Uber.

A, da, $200 in Mexic inseamna 200 de pesos mexicani (MXN), nu 200 de dolari.. 200 MXN ~ 10 USD.

Altceva? Hai ca azi-noapte in loc sa adorm, ca trebuia sa ma trezesc la 6 ca sa merg la doctor, imi veneau ideile cu ce sa mai scriu in postul asta, in loc sa-mi vina somnul. Ce am facut la doctor? Pai intentia mea era sa fac vaccinuri pentru febra tifoida, tetanos si hepatita A si un set de analize (hemograma, glicemie, colesterol, markeri ficat, B12, calciu si fier). Am reusit sa plec de acolo cu vaccinul pentru tetanos in umarul stang si fara doua eprubete de sange din vena de la dreapta si comanda la farmacie pt celelalte doua vaccinuri, care, daca stiam de la inceput ca ma vor costa 1700 de coroane (286 ron) nici nu mai intrebam de ele.

Cel pentru hepatita A nici macar nu va avea efect, pentru ca trebuie facut in cel putin doua reprize, la distanta de 6 luni, ca sa creeze anticorpi. Iar de planurile mele de analize… planuri. Abia am reusit sa-l conving sa-mi prescrie hemograma si glicemia, el tot sustinea ca apar in sistem cu analizele de acum un an si jumate, care erau perfecte si ca nu e nevoie, ca doar o data la 2 ani se fac. Dar nu te pune cu ipohondria pe care am dezvoltat-o eu intre timp.. Intrebasem si de testul ala care se face pentru diagnosticarea precoce a diabetului, dar, data viitoare.. ca mai sunt si altii la rand azi. Dar lasa, ca data viitoare cer eu si trimitere la ecografie mamara, daca tot..

Asa deci, avionul meu aterizeaza la 4 dimineata, intr-o duminica, dupa 28 de ore de cand am plecat de acasa. 😀 Cand metroul incepe sa circule abia de la 7 dimineata, magazinul Telcel se deschide abia la 9, iar centrul Mexicului va fi inchis traficului de automobile, pentru ca la ei duminica e ziua “misca-te pe bicicleta”. Sa vezi ce o sa ma misc eu pe bicicleta cu geamantanul dupa mine. Bine macar ca nu trebuie sa aiba decat 10 kg, pentru ca planuiesc sa calatoresc cat mai usor posibil, doar cu bagaj de cabina. Si cica unele companii aeriene fac alergie cand vad selfie-stick-uri in bagajul de cabina. :))

Advertisements

Oficial: sunt gargaunita!

Ok, poate gargaunoaie, la anii mei..

Nu-mi amintesc exact cum am dat de ea, dar am vazut ca in playlist-ul meu de Likes apare cu “Am luat bacul!” undeva intre asta si asta. Apoi, pe la sfarsitul lui noiembrie, am vazut Drama Studenteasca din Westgate Park, pe care l-am shareuit si pe FB, la care am plans, am ras, si am plans din nou. De dor. Si de toate..

Anyway, dupa intalnirea total neprevazuta – si extrem de excitanta – de duminica trecuta, m-a apucat asa o depresie, de vreo 3 zile, de nu-mi venea decat sa stau in pat in pozitie fetala si sa-mi plang de mila. Apoi am intrat pe youtube si am vazut undeva intr-un colt ca sunt abonata la Bianca Adam. Cine o mai fi si asta?!, mi-am zis. Aaaa, Tequila!!!** :)) Ei, bine, de atunci ma uit non-stop la clipurile ei. Ok, in afara muncii, care, joia trecuta s-a terminat la 12 noaptea… Pe bune. Ma obseda rau de tot un fisier de excel care avea erori, pe scurt, nu-mi iesea corect P&L-ul cand rulam macro-ul, dar l-am rezolvat! I saved the day! Apoi m-am dus la culcare implinita. 🙂

Si ca o gargaunoaie care se respecta, verific constant pagina asta, cu sufletul la gura, asteptand milionul. Tineam si telefonul aproape, in ultimele zile, tot asteptand un raspuns pozitiv, de la un loc la care am fost de doua ori, o data pe 15 dec, a doua oara pe 17 ian. Dupa fiecare vizita am facut buba la gura, in acelasi loc, intai pe buza de jos apoi pe cea de sus. Soc si groaza! Nu mai vazusem asa ceva pe mine din dec 2012.. Asa, si tanti de la HR, din locul ala, mi-a promis ca ma va suna sa-mi dea raspunsul pana la sfarsitul lunii. Maine e sfarsitul lunii. Mda. Pierderea lor. Acum deja-mi (re)planuiesc saptamana aia de vacanta de primavara in Andaluzia, aia pe care am ratat-o anul trecut..

Ieri am plantat flori. Adica seminte. Adica mi-am cumparat un sac de pamant si 2 plicuri de seminte de la Tesco: Lathyrus Odoratus (blue shift) si Antirrhinum Majus (mix), pe care le-am impartit in 6 glastisoare mici-mici, la care am pus etichete facute din scobitori :D. Si am plantat intr-un ghiveci mai mare si narcisele pe care le-am luat de la Ikea duminica trecuta. S-au dublat in marime si au inflorit toate 3 firele, intr-o saptamana, cresc ca nebunele! Am vazut azi ca un fir are deja si al doilea boboc. In schimb, orhideea, pe care o am de doi ani, sta boboc sa infloreasca, de o luna, exact la fel.

Pe langa astea, azi am pus intr-un capac, pe niste discuri cosmetice imbibate in apa, vreo 5-6 seminte de ardei rosu, respectiv de linte rosie. Competitie intre specii. Care incolteste prima.

K. Bye.

PS. M-am tampit. 😀 Whatever..  I can’t eat / cause i only want you / I can’t sleep / I keep dreaming bout you / I can’t think / I’ll be thinking bout you, bout you / Right now i’m missing you ..

** Marte in Balanta si Luna in Taur (pana aici, ca mine), apoi, Soare conjunct Juno in Leu, Venus conjunct Mercur careu Pluto.

Gheata si baterii

Deci au reusit sa-l inghete pe Gabe, sa-i sutureze artera abdominala cu un super-lipici artizanal, sa-i faca o injectie cu anticoagulant direct din dintii unui sarpe cu clopotei, sa-l readuca la temperatura normala si.. dupa putina drama si resuscitare manuala.. sa-i faca inima sa porneasca din nou. Interesant… Dar mie oricum cel mai interesant lucru, in serialul asta, mi se pare cum e construit personajul lui Walter si fata lui, despre care, nimeni in tot internetul, nu stie cum a capatat acele cicatrici. Fascinant.

Dar altceva si mai fascinant, din viata mea reala: in seara asta am urmarit live procesul de desurubare a bateriei unui Ford Focus, pentru a fi pusa la incarcat. Masinuta, pe care, datorita gerului din ultimele zile, n-am apucat sa o scoatem la plimbare pana acum, dar am stat vreo 3-4 ore in ea, in garaj, testand toate luminile, aparatul de radio, bluetooth-ul, sistemul de incalzire al scaunelor, toate geamurile… pe scurt cam tot ce se putea testa… pana cand, inginerul posesor al celeilalte jumatati din masina, s-a prins ca e cazul sa masoare, totusi, si voltajul bateriei: 12.1 V. Asta a fost acum 2 zile.

Moment in care s-a declansat un proces foarte ingenios de procrastinare. Inginerul considera ca daca scoatem masina si mergem undeva cu ea, exista posibilitatea ca dupa 2-3 ore de stat afara la -15 grade, sa nu mai porneasca, la stadiul in care era bateria. Daca era dupa mine o scoteam in curte si o lasam pornita vreo 3 ore sa se incarce la loc, de una singura. 😀 Problema era ca nu mai era benzina in rezervor pentru atatea ore si inginerul sustinea ca oricum nu s-ar fi incarcat, ci doar s-ar fi mentinut. Atunci hai sa o pornim si sa mergem direct la benzinarie sa umplem rezervorul si cumparam si extinctorul obligatoriu, cu ocazia asta.

Dar procrastinatorul sef, aka inginerul, care, btw, in vacanta de Craciun a construit singur, din bucatele, pe care le-a gasit prin casa si prin garaj, un circuit cu sonerie care se declanseaza cand temperatura tevii principale a iesirii apei din centrala ajunge la nivelul setat. Nivel care se poate seta si reseta extrem de usor. Acum facem concurs: care ajunge primul, din orice colt al casei in care s-ar afla, sa inchida usita de ventilare de la centrala, si sa reseteze alarma, atunci cand suna soneria. Saracul Bonnie.

A, da, am uitat idea.. deci procrastinatorul sef a zis ca e mai interesant pentru el sa se descurce singur. Si m-a luat pe mine ca elev si ca tinator de lanterna, atunci cand desuruba cele doua surubele, cu niste chei de 11, care veneau intr-o forma pe care nu am vazut-o niciodata in viata mea. Epic. L-am intrebat daca e grea bateria… mi-a zis ca e cat doi Bonnie la un loc. Avea dreptate, mi-au trebuit ambele maini doar sa o ridic 1 cm de pe masa.

In prezent masoara 14,50 V si inca mananca 4 amperi din transformator. 🙂 Bebelusa lu’ mama 😀 😀

And T.H.M. goes Romanian, for making a.. warmer point

Looking at the back of his right palm and his big fingers, roughed by the passing of time, as he was supporting himself next to her desk, Moon, slowly trying to stand up from her chair she told him something that supposed to have been a secret until that time, as if she had never said that before to him, more so, admitting it to herself.

She was nervous, shy, yet daring. She felt relieved after she said it, simple, with a soft girly voice: Te iubesc. She moved her eyes up, scanning his face now, anxiously waiting for his comeback.

– Stii cum se numeste un sertar care nu are niciun buton de deschidere atasat la el?, fuse replica mult asteptata a lui Jason.

– Pai… ferecat?!

– Exact. Exact asa ca buzele mele in acest moment, pentru tine.

Si totusi Moon nu dadea semne ca se simte prost de refuzul lui, pentru ca nu a interpretat reactia lui ca pe un refuz categoric. A interpretat-o tocmai ca pe o sansa de a descoperi acel buton… magic. Pierduta in reveria ei, fuse distrasa de inca o replica a lui Jason, care o surprinse chiar mai mult decat prima:

– Stii ca toate astea se pot controla, nu? Impulsurile tale, astea cu tente indecente. Stii, pe cand aveam vreo 30 de ani, am avut o relatie de 5 ani cu o tipa care era cu 10 ani mai tanara decat mine. A trebuit sa o invat foarte multe, tare zvapaiata mai era.

– Tu? Tu ai avut o relatie de 5 ani, inainte sa fii cu mine? Cand?!

(Veti afla imediat ce voi visa episodul urmator. Sau anterior. :D)

Type-in dram..emedy, din spital..

.. nu stiu exact cand am scris asta, acum vreo 9-10 luni, am gasit-o in ciorne, nu ma recunosc, nu am scris-o eu:

De vreo saptamana jumate sunt foarte nervoasa si foarte usor de calcat pe nervi. Cauza principala e una din colegele de camera, una mare si.. ma rog, mama mi-a zis sa nu le mai fac in toate felurile 😀

Ideea e in felul urmator, tanti asta de cum a venit in camera a acuzat o mare criza de vazduh in timpul noptii. Colac peste pupaza, butonul ei de chemat sora disparuse… si se trezea noaptea, se aseza pe scaun si injura si bombanea in continuu si cu voce tare si groasa ca “suna sora ca aici nu e aer!..” Si eu ma trezeam cu nervi si ma ridicam cu patul si deschideam geamul ala mic de deasupra capului meu. Ma rog, cred ca are ea necesitati speciale, ca in cele 7 saptamani anterioare ei, n-am tinut niciodata deschis geamul noaptea si nu s-a plans nimeni ca n-are aer.

In plus, de la o vreme si sorele deschideau geamul in timpul noptii si uitau de el, spre disperarea mea, care, oricum transpiram pe spate, pentru ca saltelele astea sunt acoperite intr-un material impermeabil, ceea ce le face imposibil sa respire. Si mi-era al naibii de frustrant sa ma cert cu unele la miezul noptii sa inchida geamul ca eu am multe sanse sa fac pneumonie dupa atata stat in pat.. si chiar nu vreau sa asta sa fie ultimul concediu din viata mea.

Ei bine, la un moment dat n-am mai suportat, mi-a picat rau pata si i-am zis “de maine tu vii cu patul in locul meu si eu ma mut in locul tau”. A trecut o saptamana, pana s-a materializat asta. In prima instanta mi-am dat seama ca mai am ceva de lucru in zilele urmatoare si am nevoie ca lucrurile sa stea asa cum sunt obisnuita cu ele, pentru ca in locul ei ar fi trebuit sa am masuta pe dreapta si priza mai departe… Apoi, cand in final m-am decis, am luat problema in propriile maini si i-am spus unei sore, care s-a apucat imediat sa ne mute. Dar, cand a scos unul din paturi pe hol, o alta sora a pus-o sa le puna la loc ca intai sunt “hartii de completat”. Am inteles. Birocratie.

Motiv pentru care, la doua zile dupa, i-am explicat doctoritei (asta pentru ca a doua zi n-a calcat niciun doctor prin camera noastra). Doctorita a zis “ok, din partea mea nicio problema”. Seara i-am spus sorei de pe tura “dar noi cand ne mutam?”, la care ea “pai nu puteti, ca n-aveti voie, ca nu se poate, ca trebuie hartii, ca eu nu stiu nimic”. Asta fiind sambata seara. M-am certat cu ea cum am stiut eu mai bine, ca deja i-am spus doctoritei si ca si ea si-a dat acordul. “Da? Pai nu stiu, ca noua nu ne-a zis nimeni nimic”.

Am rugat-o pe tanti, pe care o privea direct problema, sa confirme ca am vorbit cu doctorita, dar se facuse mica si statea ca momaia ascunsa intr-un colt (cat de ascunsa poti sa stai la 120 kg), iar ailalta s-a bagat in seama singura: “Nu, n-a vorbit azi, azi n-a venit niciun doctor”. In momentul ala am simtit ca vreau sa-i sparg capul cu balonul! Ca daca aruncam cu termosul de ceai chiar i-l spargeam. Mi-a luat o ora cu mama la telefon sa ma calmez. Pana la urma sora cica “Luni. Vorbiti cu doctorul Luni”.

Duminica la pranz ne-au mutat. Asa val vartej si din senin, fara sa mai zica nimeni nimic nimanui. Tanti quintala era numai veselie si spume la gura de entuziasm. Are o icoana cu Iisus.. pe care o pupa pe toate partile si se giugiuleste cu ea, de ma apuca toti dracii cand o vad si-mi vine sa vomit in acelasi timp. “Vezi, iubirea mea, Iisuselul meu, dragostea vietii mele, vezi ca s-a rezolvat, iti multumesc foarte mult lumina ochilor mei…”. Moment in care imi venea sa-i sparg capul cu celalalta minge, aia cu picioruse multe, aia de masaj. Pai bine tanti, pe mine nu ma vezi, nu? Iisus s-a pogorat el si s-a certat cu toata lumea ca sa ai tu aer sa respiri noaptea, nu? El militeaza pentru dreptul tau, de a avea si tu buton, nu? Iarta-ma Iisus, no offense. Stiu ca tu vezi tot si intelegi tot si nu e nevoie sa-mi descarc 10 poze cu tine in tableta, pe care sa le pup la fiecare ceas in vazul tuturor, ca sa-ti dai seama ca si eu am nevoie de ajutorul tau.

Dar bomboana de pe coliva a fost duminica la pranz, cand, in sfarsit a putut sa vina si prietenul meu la mine, dupa o saptamana. Dupa ce ca nu putea sa stea decat 15 min, din care 5 a vorbit la telefon, legat de noua masina, tanti s-a trezit ca are nevoie… undeva… pe ceva… exact in minutul ala si i-a zis sa iasa un pic afara. La care el, foarte calm si simtit cum e de fel, a zis “lasa ca plec de tot”, desi statuse doar 10 min.. si mi-a trimis o bezea din zbor si dus a fost. Pai sa nu-ti vina sa-i spargi capul hipopota… scuze, cu un sul de hartie igienica parfumata??? Numai un car de nervi eram…

Ma scotea din sarite de fiecare data cand injura, cand vorbeam la telefon si radeam de ceva, ca incepea si ea repede sa rada, de rasul meu… sau cand ma faceam ca plang, pt a accentua drama pe care o traiam, incepea sa rada… sau cand ma uitam la o poza cu Bonnie care-si manca cina, care tocmai ii fusese servita. Sau cand pur si simplu deschidea gura sa zica ceva. Orice. Sau cand sforaia. Sau cand respira. Zgomotul masinilor de afara, prin geamul tinut deschis non-stop, era suficient sa-mi tina umplut paharul… non-stop.

Ieri a plecat colega hipop.. pardon, colega nr 2, si a venit in locul ei mumia lui Tutank… iarta-ma mamii, dar trebuie sa prezint lucrurile cat mai obiectiv posibil, pentru posteritate, si pentru mine, ca sa tin minte sa nu ma mai urc niciodata nemancata la volan! Asa, si tanti asta foarte, foarte batrana, pare ca a reusit sa aduca pacea intre mine si bale… stiti voi cine. Initial ne-am concentrat amandoua atentia asupra ei si am uitat de conflictul dintre noi.

Apoi, avand un moment de respiro, cand am realizat ca tot dependenta de mine e, ca tot n-are buton, iar Tutankamon e prea senila ca sa reactioneze si sa apese in timp util – desi i-am zis sa insiste si sa nu se lase batuta si convinsa ca “s-a pierdut butonul”. “Spune-le sa-l caute, sa cumpere altul, nu ma intereseaza, eu m-am saturat sa sun pentru tine”. (Stiu, e gest de 1 secunda, dar ma scoate din sarite) – mi-am amintit ca ea nu spune niciodata “Te rog”.

Asa ca am pandit momentul si cand mi-a cerut din nou sa sun, iar T. dormea piramida, prima oara m-am facut ca n-aud. Partea amuzanta e ca, in ceha e un singur cuvant pentru “Te rog” cat si pentru “Cu placere”. Ideea era sa o fac sa zica “Te rog”. Si am facut-o!! Si ne-a pufnit rasul si pe mine si pe ea si acum pur si simplu nu ma mai enerveaza.

Bloguri… si evolutia proprietarilor lor

De cand a inceput weekendul asta, nu am facut altceva decat sa citesc arhive de bloguri, ascultand pe repeat o compilatie de chillout de pe youtube. Ce altceva ai putea face cand sunt maxim -15 grade afara?! In principiu am citit, in paralel cu al meu, cronologic, 4 bloguri: Fine SocietyQuestioare, Printesa Urbana si inca unul.

Diana, pe care o citesc de cand scria pe blogspot si pe yahoo blogs, autoarea cartii pentru fete single, “Povestile unei inimi” – pe care mi-a si dat personal autograf 🙂 – a inflorit de-a dreptul, fizic vorbind, s-a si casatorit intre timp, a calatorit enorm de mult, a adus povesti de succes din toate colturile lumii si se pregateste pentru ceva nou, dupa ce tocmai a plecat de la Forbes. Ii doresc multa energie in continuare 🙂

Ana, casatorita deja cand i-am descoperit eu prima oara blogul prin 2009, si-a publicat cartea, “Cum am omorat-o pe Diana”, s-a mutat in Bucuresti, si-a schimbat jobul de vreo cateva ori, a cochetat o perioada cu vlogul pe youtube, si-a mutat blogul pe un domeniu cu numele ei, a trecut de criza existentiala de 30 de ani, a reusit sa atinga, milestone-ul de a alerga 10 km, apoi (sau intre timp) s-a mutat in Olanda. Eu o sa dau party cand o sa fiu in stare sa alerg 2 km fara sa ma opresc.

Ioana (La multi ani, btw) s-a casatorit si ea, are doi copii minunati si a scris (cel putin) 2 carti, pe care le-am si cumparat, iar pe prima am terminat-o deja de citit. Acum un an, cand am (re)descoperit blogul ei, am ramas impresionata de cat de multe experiente poate sa traiasca o persoana in 5 ani si m-am decis sa fac si eu ceva in privinta asta. Intre timp am avut un accident auto, care m-a tinut aproape 5 luni in spital, si am pierdut o sarcina. Promitator 😐

Si am reusit sa-mi pastrez acelasi domeniu de blog, pe care scriu din 2010, pe 14 februarie fac 6 ani de cand lucrez la acelasi angajator, am implinit 4 ani de relatie cu un Leu Ceh si 2 ani de resedinta oficiala in Frydek-Mistek, m-am inscris la ACCA – care se poate numi ca m-am “angajat” pentru a invata pentru inca o diploma de master, in finante si contabilitate, iar pe 20 ianuarie voi sarbatori 1 an din noua mea viata (post-accident).

Iar al patrulea blog – pe care l-am citit din prima ora in care a luat viata (sub un nume pilot) si care a iesit pe locul 2 la Roblogfest 2010 – impreuna cu autorul lui – care, in 2013, a absolvit facultatea de actorie, cu media de licenta 10, apoi s-a apucat intensiv de alergat, apoi nu s-a lasat pana a atins “Legend” in Hearthstone – au evoluat atat de mult incat s-au transferat, putin cate putin, intr-o alta dimensiune… sa-i spunem, superioara.

Constant citesc acolo articole publicate, carti de memorii, cu poze… ne intalnim, stam de vorba, printre altele etc. Poate si arhiva, care a mai ramas in aceeasi dimensiune cu blogurile de mai sus, o sa dispara complet, cand va trebui, oficial, sa plateasca anual taxa pe domeniul de blog punct ro. Ma gandesc sa implementez o metoda de a percepe taxa si pe unitatea de spatiu si timp ocupata in visele mele, aka dimensiunea aia superioara..

Inca o zi. Una singura

.. imi zic, in fiecare zi, in ultima luna. Dar azi n-am mai reusit sa fiu puternica.. si parca si universul a facut tot posibilul sa-mi testeze limitele. Azi am experimentat atacul de panica la un nou nivel!

Da, ce credeam eu ca am experimentat pana acum era mic copil al anxietatii. Si parca si azi am simtit ca mai e nivel de panica, pe care inca nu l-am atins. Deci, atacul de panica adevarat e atunci cand tremuri in continuu, respiri rapid si cu zgomot si ti se impleticeste limba in gura cand incerci sa vorbesti, pe langa faptul ca nici nu-ti mai gasesti cuvintele. Dar undeva in adancul mintii esti constient, esti calm, stii ca nu exista niciun pericol real, totul fiind doar o reactie emotional-periferica, dar pe care speri ca nu o vei mai experimenta niciodata.

Inca o zi si intru in vacanta. Da, anul asta am avut 5 luni de concediu medical si apoi cate o saptamana vacanta, la fiecare doua luni de munca. Si n-a fost suficient. Nu e niciodata suficient, daca atunci cand iei vacanta nu poti de fapt sa iei vacanta, pentru ca nu reusesti sa te detasezi si sa te relaxezi.

Abia astept sa spun tot ce am pe suflet. Tot,  tot. Sper doar, ca va fi peste cativa ani, intr-o carte autobiografica, si nu sub tratament, in cabinetul de psihiatrie.

Inca o zi. Inca o zi in care sa ma trezesc singura dimineata (si nu sa traga prietenul de mine), voioasa si apta pentru a trece cu brio peste toate provocarile zilei. Inca o zi in care sa constientizez ca nu sunt sclavul psihologic al nimanui si nimeni nu e stapanul meu.

Inca o zi in care sa-mi pot demonstra si exercita dreptul de a-mi controla propria viata si ceea ce fac in ea. In fiecare cele 16 ore dintr-o zi. (da, inca n-am ajuns la starea de dezvoltare spirituala in care sa-mi controlez constient ceea ce visez si ceea ce se intampla in jurul meu cand dorm).

Inca o zi in care sa dramatizez, in propria-mi lume imaginara, avand in vedere ca nu am nici copii, nici credite la banci, nici rude bolnave de care sa am grija…am toate oasele – mai mult sau mai putin intregi -, toate membrele si nicio durere fizica, deci inca o zi in care nimeni nu va intelege ce simt.

Inca o zi in care sa realizez ca modul dramatic in care am ajuns sa gandesc in ultima perioda nu-mi face bine pe termen lung.

Inca o zi in care sa-mi spun: Da, a trecut si ziua asta cu bine. Pana voi ajunge la restul vietii mele, cand voi spune: Da, a trecut si viata asta cu bine. Next!!

(cel putin, acum ma simt mai bine, poate fi si datorita pizzei (singura masa normala pe care am reusit sa o iau azi) si paharului de vin, pe care le-am decimat in mai putin de 10 minute).

Turcoaze…

Azi noapte am visat ca eram in Copenhaga. Mai precis, in casa unei colege de generala, care locuieste acolo. Erau si mama si baietelul ei acasa. Erau si parintii mei… se pare ca eram intr-un circuit prin Europa si mama s-a decis sa ramanem o noapte acolo. Nici nu apucaseram sa ne facem comozi in casa, ca a aparut un coleg.. un coleg dintr-o fosta echipa, pe care-l mai visez din cand in cand, in ipostaze de camarazi de aventuri, se pare ca e totusi si unul pe care nu-l visez in ipostaze romantico-erotice.

Apropo, de asta, in visul cel mai recent cu… mi-e rusine sa mai scriu si cu cine… i-am zis “stii, m-am gandit, si nu m-ar deranja sa am un copil cu tine”.. Si mai ca l-am si aproape conceput, tot in visul ala. Mda, cateodata imi vine sa intervin in propriul vis si sa-mi dau palme inainte sa apuc sa spun replici de-astea.

Asa, revenind la cel din visul cu Copenhaga, ma intrebam cum de m-a localizat asa repede… Avea nevoie sa-l ajut cu ceva legat de munca… dar pe mine ma obseda sa montez niste pietricele turcoaz pe niste rame de cercei… iar o alta serie de pietricele mai mici, de diverse nuante, inclusiv lila si violet, trebuia sa formeze un fel de ornament pentru unghia de la piciorul mijlociu stang. Pardon, degetul mijlociu, piciorul stang. Am reusit sa-l aplic pana la urma si mi-am incaltat si sandalele albe, prin care sclipeau frumos acele ornamente.

Apoi ma stresam sa gasesc doua cani la fel, ca sa servesc omul cu o cafea.. Erau toate tipurile de cani posibile pe acolo, din cele mai ceramice, colorate si ornate manual, dar parca tot nu am apucat sa ma asez la masa cu doua cani de cafea.

La un moment dat am iesit afara din apartament, am iesit pe strada, sa fac poze. Erau niste cladiri si un parc mare cu pomi cu frunze mai mult galbene decat verzi si un fel de fantana arteziana.. Interesant.

Zubats and Lazybats

“Kill em with kindness”… 00:51 AM

I can’t sleep… probably because I woke up this morning at an hour that I’m ashamed to write here. There was a storm and I woke up scared at around 5 in the morning when my other half was preparing to wake up and go to work.. I fell asleep again…

“I’m so into you”… wtf playlist has this youtube? This is definitely not making me fall asleep, it’s just nourishing my emotional-maniac state, that feeds my insomnia 😀

De la o vreme a inceput sa nu-mi mai placa de mine. M-am lenevit rau de tot. Bag ca scuza faptul ca am avut 3 oase rupte acum mai mult de juma de an, ca sa nu ma obosesc prea tare cu sportul. Parca aveam mai mult chef cand inca mergeam in carje. Sau poate e o stare temporara. Mi-am pierdut motivatia..

Acum cateva saptamani am visat ca m-a intrebat de ce nu am ramas insarcinata pana acum.. Buna intrebare. Probabil pentru ca sunt mai mult decat jumatate animal, nu ma inmultesc bine in captivitate. :))

“One call away” ?! Serios, Youtube? Ma duc la culcare pana nu ma apuca plansul…

Cu viteza luminii

Asta am scris pe blog pe 30.10.2011:

“Ma gandeam asa: daca ai avea… nu stiu… o sina-platforma… de forma unui covrig circular, iar pe ea, o alta sina s-ar invarti, propulsata de magneti.. iar pe ea (sau in ea) o alta sina-platforma, cu aceeasi viteza, s-ar invarti la fel… cred ca inmultind toti acesti factori, sina cea mai din interior (sau cea mai din exterior, inca nu mi-am definitivat teoria :D) ar putea sa atinga o viteza mai mare decat a luminii. Asta, numai in cazul in care, intr-adevar, viteza luminii ar fi absolutul.” Saraca de mine… eram si eu mica si naiva in ale relativitatii… nu ca acum as fi mult mai bogata, stiintific vorbind, dar cel putin am inteles ca nu mai e nevoie sa visez la asta.

Mi-a trebuit 5 ani sa ajung sa vad episodul asta al 4-lea din “Cosmos: A Spacetime Odyssey” ca sa realizez unde erau greselile mele, chiar cu cateva minute inainte sa o spuna raspicat ca niciun corp fizic nu poate depasi viteza luminii, caci pe baza acesteia e cladita realitatea noastra. Ma gandesc acum ca daca celulele noastre ar vibra cu viteza luminii am ajunge nemuritori. Cred ca de aici a pornit chestia cu fiintele de lumina. Deci inca un mit busted… pentru ca exista – relativ – 0% sanse ca asta sa se intample in generatia noastra.

Iar paragraful pe care il scrisesem in acelasi post de blog, dupa cel de mai sus, inca il analizez, din punctul de vedere al posibilitatii de a fi sau nu veridic:

“Si m-am mai gandit la o teorie… daca, totusi, ipotetic vorbind, am reusi sa strapungem cordonul de timp –  trecut-prezent-viitor – prin experimentarea unui prezent cat mai amplu/lat posibil, poate chiar am putea atinge o linie alternativa de timp… si ma gandeam ca, atunci cand presiunea atinge un punct maxim, nu poti sa te opresti, pentru ca ai ramane prins in ea, in continuare, nu poti decat sa accelerezi, ca sa rupi probabilitatea viitorului in care esti inlantuit.