Category Archives: În limba română

Cu viteza luminii

Asta am scris pe blog pe 30.10.2011:

“Ma gandeam asa: daca ai avea… nu stiu… o sina-platforma… de forma unui covrig circular, iar pe ea, o alta sina s-ar invarti, propulsata de magneti.. iar pe ea (sau in ea) o alta sina-platforma, cu aceeasi viteza, s-ar invarti la fel… cred ca inmultind toti acesti factori, sina cea mai din interior (sau cea mai din exterior, inca nu mi-am definitivat teoria :D) ar putea sa atinga o viteza mai mare decat a luminii. Asta, numai in cazul in care, intr-adevar, viteza luminii ar fi absolutul.” Saraca de mine… eram si eu mica si naiva in ale relativitatii… nu ca acum as fi mult mai bogata, stiintific vorbind, dar cel putin am inteles ca nu mai e nevoie sa visez la asta.

Mi-a trebuit 5 ani sa ajung sa vad episodul asta al 4-lea din “Cosmos: A Spacetime Odyssey” ca sa realizez unde erau greselile mele, chiar cu cateva minute inainte sa o spuna raspicat ca niciun corp fizic nu poate depasi viteza luminii, caci pe baza acesteia e cladita realitatea noastra. Ma gandesc acum ca daca celulele noastre ar vibra cu viteza luminii am ajunge nemuritori. Cred ca de aici a pornit chestia cu fiintele de lumina. Deci inca un mit busted… pentru ca exista – relativ – 0% sanse ca asta sa se intample in generatia noastra.

Iar paragraful pe care il scrisesem in acelasi post de blog, dupa cel de mai sus, inca il analizez, din punctul de vedere al posibilitatii de a fi sau nu veridic:

“Si m-am mai gandit la o teorie… daca, totusi, ipotetic vorbind, am reusi sa strapungem cordonul de timp –  trecut-prezent-viitor – prin experimentarea unui prezent cat mai amplu/lat posibil, poate chiar am putea atinge o linie alternativa de timp… si ma gandeam ca, atunci cand presiunea atinge un punct maxim, nu poti sa te opresti, pentru ca ai ramane prins in ea, in continuare, nu poti decat sa accelerezi, ca sa rupi probabilitatea viitorului in care esti inlantuit.

Anul in care castanii n-au mai inflorit

Stii cat de ciudat e universul asta? Ca atunci cand iti vine in cap o idee poetica, dar cand o pui in scris iti dai seama ca de fapt e trista, cu accente apocaliptice. Si te opresti brusc din a naviga pe aceea idee, ca nu cumva chiar sa devina realitate.

Cand am iesit din camera am vazut in antreu o vaza cu flori de liliac. Imbietor parfum. Si m-am gandit sa rulez pana in locul in care stiam eu, de saptamana trecuta, ca e o tulpina de liliac, il recunoscusem dupa frunze. Nu inflorise. Si nici castanii nu inflorisera. Inca.

Natura asta, previzibila si monotona. Indiferent cum te simti tu, pomii tot vor inflori la un moment dat.

In timp ce ma indreptam pe coridor, catre nicaieri, am zarit intr-un colt, o orga. M-am apropiat de ea si mi-a venit ideea sa apas si eu macar o tasta. Ideea asta m-a facut sa zambesc instant si parca dintr-o data s-a aprins semineul sufletului meu. Starea mea a trecut intr-o octava superioara. Era instalata si pornita, dar nu era nimeni acolo sa cante la ea.. n-am indraznit sa o ating, dar am stiut apoi imediat unde vreau sa ajung.

Florile de castan mi se par cele mai frumoase flori, pe care clima din zona noastra le poate crea. Castanii infloriti imi aduc instant aminte de copilarie. La Jugur, pe ulita in sus, la cot acolo, cei 3 castani impunatori din gradina cu fantana, in stanga, au fost primii castani pe care i-am constientizat in viata mea. Ma uitam la ei in sus si parca ajungeau pana la cer. Epici. Florile mai mari decat o palma de-a mea. Inflorescentele adica. Iar florile ei parca fiecare dintr-o culoare diferita.

De ce oamenii vorbesc? De ce nu pot sa comunice prin telepatie, pe anumite canale de frecventa, numai de ei stiute? Iar tu sa poti sa te loghezi la ce conversatie ti se pare mai intersanta, dar sa nu fie nevoie sa suferi continuu zgomotul tuturor. Spre exemplu, acum 10 minute cand am intrat in cafeneaua-restaurant nu era absolut nimeni inauntru. Acum e plin. Ceea ce afecteaza semnificativ abilitatea mea de a urmari muzica de la televizor… Prea multe zgomote, din directii diferite, ma irita.

Pare ca am capatat un obicei dubios: mestecatul radacinii de ghimbir. E a treia zi la rand cand imi comand ceai de ghimbir si mananc toate bucatelele din ceai. O stii subconstientul meu de ce am nevoie de atat ghimbir.

Ohhh… Magic FM Romania, pe tableta, in timp ce inchid postul asta, din pat din camera. “No need to run and hide / It’s a wonderful, wonderful life”. Daca zic ei 😀 Apoi “Vine o zi, vine o zi, cand se va sfarsi”… Daca zic ei 😦 Hai 2 din 3, sa vedem care va fi urmatoarea: “Here I am, will you send me an angel?”

Mai cu talent

Adica “ne miscam si noi, mai cu talent?” :))

De ieri m-au mutat intr-o camera single. Nici prin cap nu mi-a trecut ca as putea obtine asa ceva… ma intreb ce-am facut bine de am obtinut asta. Sau rau. Sau poate au fost doar astrele :))) Sau 4×4=16. (2016).

Aseara am deschis geamul din pat, apoi m-am sprijinit pe pervaz si m-am ridicat sa ma uit pe geam, suportandu-mi majoritatea greutatii in brate. Si frumoasa mi-a fost surpriza sa prind apusul! As fi facut poza, dar daca tineam telefonul in maini nu ma mai puteam sustine pe picioare 😀 Asa am ramas cu poza mentala.

Am dormit de la 9 la 6, pe toate partile.

Azi dimineata m-am trezit si m-am suit pe scaunul pe role si m-am dus sa ma spal singura pe fata la chiuveta! Cand a venit sora cu lighenusul la 7 fara un sfert: “Deja sunt gata! Am fost singura la chiuveta”, “Pe picioarele tale??!”, “A, nu, cu scaunul”.

Acum sunt 20 de grade afara. Deschid geamul si stau acolo cu scaunul sa miros floricelele si mugurasii de brad si sa ascult pasarelele. Si sa inchid usa. Pe bune ca uneori o fac intentionat sorele astea… se fac ca n-au maini la spate. Pacat ca e orientata spre nord camera asta, e mai racoare decat in cealalta.

“Care zgomot?”, “Zumzetul ala constant, care se aude de la generatorul de pe peretele de langa camera!”, “A, ala, pai daca fredonez melodii intr-una nici nu-l mai aud. Sau daca scot capul pe fereastra.”

Later edit: Pe la 5 fara ceva, intr-o doara, am intrebat sora daca e cumva disponibil un scaun cu rotile… si era si mi-a adus, cu placere! Ce aveam eu in camera nu era pentru scos afara. 

Si la nici 1 minut dupa ce mi-a adus scaunul nou a ajuns Jan si m-am rugat de el sa ma scoata afara. Pe coridor ne-am intalnit cu o sora: “Am voie sa o scot afara?, intreaba Jan. “Da, sigur, atat timp cat o aduci inapoi!”.

Eu eram toata numai un chicot. Afara, din nou, dupa 76 de zile = Legendar! Nu stiu daca am zis vreodata asta, dar in secret asa, dintotdeauna mi-am dorit sa experimentez plimbatul cu scaunul cu rotile. In visele mele intai m-am plimbat cu scaunul si abia apoi am experimentat zborul… cred ca eram in facultate deja, cand am visat ca zbor prima oara.

Anyway, plimbatul cu scaunul cu rotile e fun, atat timp cat stii ca nu esti dependenta de el permanent. Si nu e chiar asa usor de invartit de rotile alea, in rampa mi-a fost imposibil singura… bine, probabil si din cauza starii mele musculare actuala.

M-am plimbat cu Jan pe afara o juma de ora, apoi m-am mai plimbat eu in interior inca o ora. Stau la camera 12, btw. Am fost si la toaleta. Singura. Epic. Deci predictia din horoscopul Stelei de saptamana trecuta, pentru Sagetator, mi s-a adeverit, saptamana asta. 😀

PS. Inca nu mi-a aratat masina noua. A zis ca l-am luat prin surprindere… si ca sa nu mai insist cu intrebarile, ca stric momentul.. Ma rog. Leii astia, cu momentele lor.

A doua carte

Azi noapte am visat-o pe Diana.. am visat ca isi lansa o a doua carte, nu-mi amintesc despre ce era, desi i-am vazut foarte clar coperta. Eram intr-o sala mare, un fel de amfiteatru, si eu am luat 3 exemplare din cartea ei, am zis ca voi face cadou 2 din ele. Aveau pretul 24 de lei unul. Apoi m-am dus la Diana pentru autograf si am vorbit cu ea si mi-a mai dat 2 exemplare, cu coperta groasa, cartonata, de data asta – la oferta speciala, asa cu pret simbolic, 10 lei ambele :D, desi ea nu stia ca mai aveam inca 3 in geanta, pe care inca nu le platisem. A fost foarte calda si amabila, exact asa cum mi-o aduc aminte de la primul autograf, cand m-a imbratisat, pentru ca si-a amintit ca ii lasasem un comentariu pe site ca imi doresc asta :).

Later edit: mi-am amintit, eram si eu un personaj in cartea asta, Stefania, cu un nume de familie in engleza, care incepea cu S, de vreo 10-12 litere :).

Cand am iesit afara am primit un sms cum ca 2 din acele carti mi-au fost luate.. si nu stiam daca le voi mai primi inapoi. Semnat “C.” In plus, nu stiu ce s-a intamplat cu celelate 3, pentru ca de fapt nu mai aveam niciun exemplar la mine. M-am dus si am intrebat toate persoanele pe care le cunosteam, cu numele cu litera asta, dar n-am rezolvat nimic. Apoi, in ultima instanta, m-am dus la el si mi-a zis ca da, el le-a luat, dar doar pentru ca nu aveam nevoie de ele… Mi-a zis ceva de niste Aviane… :)) apoi… l-am luat de mana si l-am condus mai departe de multime…. si nu mai are rost sa ma repet, descriind visul in continuare.

In alta ordine de idei, analizand conflictul cu colega mea de camera, pe care nu o suportam… De ieri, de cand m-am ridicat in sezut, dupa 10 saptamani de stat numai pe spate, am simtit ca am inceput o noua viata. Dintr-o data mi s-a schimbat complet perspectiva asupra lucrurilor, iar emotia de iritabilitate pe care mi-o crea colega asta, brusc s-a transformat in compasiune. Si nu stiu exact cum, dar atunci am constientizat ca INVIDIA pe care o nutresti pentru o anumita persoana e singura emotie care iti creaza aceasta stare de iritabilitate, atunci cand persoana respectiva te abordeaza sau cand pur si simplu exista.. pe langa tine.

Si m-am gandit… cum adica invidie? Asta e absurd… cum sa pot sa fiu invidioasa pe o persoana care e grasa, urata, batrana, cu defecte de vorbire, vocabular ordinar si tendinte deluzionale? Ei bine, nu pe aceste lucruri, ci pe faptul ca se simte mai bine in pielea ei decat ma simt eu. Pentru ca e fericita, cu icoana ei acolo, vorbeste in fiecare zi cu icoana aia cu Iisus si se pare ca si EL ii raspunde inapoi… :creepy:. Pe faptul ca poate sa mearga… pe faptul ca are copii si nepoti care vin la ea aproape in fiecare zi… nepot care are “Fadded” ca ton de apel btw… pe faptul ca nu se supara cand vede ca nu o suport, si totusi insista, cateva minute, ore dupa.

O, ce bine suna “Iarta-ma!”. Si ce bine m-am simtit dupa ce i-am zis asta… acum radem si glumim impreuna, ba chiar o rog sa inchida usa, cand o uita sorele deschisa si se face curent, si se duce si o inchide cu placere. As zice asta si altor persoane daca as avea ocazia: “Iarta-ma pentru ca m-am comportat asa cum m-am comportat atunci, nefiind suficient de matura emotional, ca sa stiu sa ma comport altfel.”

Dar ieri a reusit doctorul primar sa ma scoata din sarite. E foarte curios cum se schimba modul cum reactioneaza ceilalti fata de tine dupa ce te vad ca-ti iesi din fire si ai atacuri de plans… incearca sa te inteleaga, dar nu te inteleg deloc. Te trateaza cu manusi, ca sa nu cumva sa te enervezi iar… dar ceea ce ei nu stiu e ca atacul respectiv e rezultatul unui cumul de factori foarte variati… si lucrul care te scoate din sarite cel mai tare e sa te trateze cineva cu manusi, dupa ce tu deja te-ai descarcat, fiind din nou puternic sa te lupti cu viata mai departe. E ca si cum ti-ar tranti din nou in cap norul ala negru.

Ce bine ar fi fost daca mi-ar fi explicat cineva chestiile astea cand eram copil.. Dar poate ca asta e destinul meu, sa patrund si sa inteleg toate aceste procese emotionale, pe care multi le iau ca atare fara sa le inteleaga cu adevarat.

Fi-v-ar vazduhul sa va fie!

Aseara am ajuns sa ma enervez si sa-mi si exprim enervarea fata de infirmiere – si sa tip la ele, in ceha – pentru ca au deschis doua ochiuri de fereastra, inclusiv usa, pentru ca noua colega avea lipsa de vazduh… in cap. Pana aseara parca cealalta tinea cu mine, acum si-a gasit pe cineva cu care rezoneaza mai bine la nivel de etate, conditii fizice si psihice si gabarit.

Cu o fata din aia intimidanta, de Venus pe Ascendent in Scorpion, m-am uitat la ambele in acelasi timp si le-am zis ca daca nu inchid macar unul din ochiurile alea doua ma dau eu jos din pat si il inchid! Si doctorului nu o sa-i placa asta. Si au plecat si au inchis usa dupa ele. Am fost multumita, oricum blufam, mi-am luat hanoracul pe mine si observam particulele de vazduh cald si frumos inmiresmat cum sunt cucerite si decimate de particulele de vazduh rece si poluat.

Daca ai stii cat ma poate irita acest specimen de fiinta: grasa cat o balena esuata, care vorbeste singura non-stop si cand vorbeste cu restul vorbeste mult prea tare si are si un limbaj de mahala – da, am ajuns sa recunosc toate cuvintele urate si injuraturile. Eu nu inteleg cum pot unii oameni sa ajunga asa nesimtiti fata de propriul corp. Da, sunt tanara, n-am avut sarcini, n-am probleme de sanatate care sa ma impiedice sa slabesc, cand se mai intampla cateodata sa mananc ca o vaca, deci nu stiu prin ce trec ele, deci ar trebui sa nu mai judec. Si mi-a dat Dumnezeu si suficienta minte si bani ca sa pot sa testez mai multe alimente si sa pastrez doar ce e sanatos pentru mine… Sunt o norocoasa, ce sa mai.

Sunt atat de norocoasa incat o sa ies de aici cu vreo 10 kg mai putin decat am intrat, pentru ca n-am rude care sa-mi aduca sacosi cu mancare si sa se indrepte direct catre fereastra cand intra in camera.

Atat de norocoasa sunt incat am ajuns sa cer somnifere ca sa pot dormi noaptea, pentru ca balenele esuate dorm atat de… linistit noaptea, de zici ca sunt niste bebelusi care n-au nici colici, nici nu le ies dintisorii si nici nu le e frica sa doarma singuri in patut. Nici macar o sforaitura sau o grohaitura sau o horcaitura n-am auzit!! Doamne fereste sa zic ceva de ce iese pe partea cealalta. Niste ingerasi sunt dragele de ele! Nici una n-am vazut pana acum stand pe oala si mancandu-si pranzul in acelasi timp!

Atat de norocoasa sunt incat nu-mi vine niciodata, la miezul noptii, sa ma fac ca mi-a scapat capacul de la oala de noapte, de la inaltimea cea mai mare la care ajung si pe suprafata cea mai zgomotoasa pe care o am la dispozitie. Doamne fereste sa se trezeasca ingerasii si sa inchida gura, ca sa sforaie doar pe nasuc si sa nu mai ragaie.

Cel mai fun mi se pare cand vorbesc despre mine cu rudele lor si ma lauda ca sunt desteapta si indemanatica si ca vorbesc atatea limbi straine si au impresia ca nu inteleg ceea ce spun despre mine.

Dar sa fim oameni intelepti si sa nu-i barfim pe altii. A se intelege ca acest post este o admiratie adusa procesului de echilibrare de presiune, prin care se face curent, atunci cand deschizi si usa si geamul in acelasi timp. Procesul asta care ii afecteaza numai pe romani, mai ales pe aia care nu s-au mai dat jos din pat de 7 saptamani. Ma intreb daca exista vreun record pentru asta.

De asemenea si procesului prin care circula sunetul, cu multumiri speciale aduse tot elementului numit vazduh, care face posibila aceasta circulatie. Cat si procesului prin care circula… parfumurile. Si mirosul sublim de old lady wipes.

Postludiu: tocmai a intrat in camera una din tipele de aseara. M-am uitat la ea razand in hohote si tinandu-ma de burta si am rugat-o daca nu vrea cumva sa deschida putin geamul. Dar sa lase si usa deschisa. Dupa fata pe care a facut-o as zice ca a suferit un usor atac cerebral.

Inapoi la realitate

S-a ridicat interzicerea vizitelor, ceea ce inseamna ca maine poate sa vina prietenul la mine cu rosii cherry, avocado, banane, vitamine, cosmetice consumabile si alte chestii. 😀 Yeeey!

Azi dimineata n-am avut chef de nimic, m-a apucat durerea de cap si somnul imediat dupa micul dejun, pentru ca mi-au mai redus din analgezice. Mi-am facut un ness si cand il mestecam mi l-am varsat jumate pe mine. Bine ca nu mai era fierbinte ceaiul.

A venit o tanti noua de la recuperare si mi-a dat exercitii noi de facut si mi-a facut masaj si m-a ciupit de picior de radeam in hohote. Si m-a laudat ca inteleg si vorbesc ceha destul de bine. Sper ca nu m-a deochiat.

Am avut o ciorba tare ciudata la pranz, un fel de ciorba de burta – presupun ca aia erau bucatile alea de chestii pe care nu le-am putut identifica nici drept carne nici ciuperci din alea bureti – cu un sos ca de gulasi. Nu m-am atins de ea. Am mancat orezul cu legume si ta-ta-ta-tam salata de varza rosie!!!

Pe la amiaza am lasat deoparte bunul simt si le-am zis direct colegelor de camera sa taca pentru ca ma doare capul si vreau sa dorm. Eu am “dormit” jumatate de ora, apoi am terminat… de dormit. Nu mai “dormisem” de o saptamana. Ele dorm si acum.. ca de terminat nu cred ca mai sunt inca apte.

Uneia ii e suficient doar pieptanatul. Aproape non-stop. Inclusiv cand a facut cealalta Stefania criza de epilepsie saptamana trecuta si eu tremuram toata cand patru sore ii aruncau apa pe fata si o palmuiau ca nu-si mai revenea, chiar si dupa ce i-au pus perfuzie, aia se pieptana. Au mutat-o in alt raion, nu mai vorbeste deloc de atunci :((

Maine e sambata!!! De ce m-oi fi bucurand nu stiu, ca aici oricum toate zilele sunt la fel.

Day -6

Tanti de 81 de ani a fost transferata in alt departament si momentan in camera suntem doar eu si cealalta Stefania. Cea despre care am scris mai devreme (si apoi am sters, pentru ca situatia ei era orice altceva numai fun, nu). Tuseste ingrozitor de vreo doua zile si de duminica s-au interzis vizitele, pe motiv de epidemie de raceala. 😦 Cel putin ne dau plasele aduse de prieteni/copii/soti.

Ma ustura si pe mine pe gat, in sus spre nas, si simt nevoia sa tusesc din cand in cand, dar doctorul zice sunt ok, mi-au dat un Olynth ieri dimineata… si sper ca Novalginul pe care il iau oricum pentru durere, de 3 ori pe zi, va putea sa sperie raceala, doar nu o sa ma imbolnavesc chiar acum in ultima saptamana! Go away raceala, go away, nothing to see here! Ma duc la recuperare apoi si nu am loc sa te iau cu mine in bagaj. Stii cand o sa am timp de tine? Abia dupa ce ma intorc din Spania in aprilie, daca ma primesc cu carje in avion. 😀 Totusi eu sper sa ma fac suficient de bine incat sa nu mai am nevoie deloc de ele pana atunci… ca sa ma gandesc ca nu ma pot duce deloc si pierd biletul de avion, e foarte trist.

Miercuri am radiografia finala, asa ca dragele mele oscioare ischiatice sper sa fiti lipite bine acolo, la poza. Abia astept sa-mi vad dosarul la externare, ca pana acum nici macar o radiografie nu mi-au aratat, dar m-am prins cam pe unde sunt fracturile, dupa durerea la atingere.

Apoi, primul lucru pe care o sa-l fac cand o sa stau in picioare: ma sui pe cantar. I-am intrebat daca n-au cumva un cantar din ala pentru vite, ca sa incap in el stand pe spate :))) Dupa cum ma vad eu, din cat pierdusem in primele 3 saptamani am pus la loc jumatate in urmatoarele 2, cand m-am prins ca daca nu mananc ca lumea nu au cu ce sa mi se vindece fracturile.

Am descoperit ca pot sa ma intorc pe burta, prin rostogolire pe dreapta si pot sa tin piciorul stang ridicat, indoit de la genunchi, deci muschii si nervii si-au mai revenit! 🙂 Am primit o mingiuta noua, cu picioruse multe, pentru masaj, e foarte fun, cred ca imi iau una si pentru acasa.

Sunt curioasa cum o sa o cheme pe viitoarea a treia colega, am intrat intr-un val de coincidente de cateva zile, universul incearca sa-mi spuna ceva, dar nu prea inteleg ce. Ha, tocmai a venit, o cheama Viera, 89 de ani! Si merge singura, fara carje, fara baston! A adormit pe scaun, in timp ce sanitizau patul dupa colega anterioara. 🙂

Salata de telina

Azi noapte am visat mancare. Multa mancare… dar nu-mi amintesc sa fi apucat sa gust din ceva. Ori era ziua mea ori eram intr-o repetitie pentru o petrecere, trebuia sa degustam chestii. Eram intr-un restaurant cu familia. Imi amintesc, totusi, ca in restaurantul respectiv aveam in mana o sticla cu o bautura care parea sa fie must de mere :))) din care bausem deja jumatate.

Apoi, in Campulung, in timp ce stateam la masa in bucatarie, intra pe usa cea mai mare slabiciune a mea, cu o jumatate de capatana de telina in mana. Oi fi la ovulatie, te pomenesti. ;)) Era bucataria asa cum era amenajata pe vremea cand eram in liceu..

A facut singur salata de telina, am gatit impreuna si alte feluri si ne-am pus sa mancam. Era o stare euforica de flirt si de chicoteala mai mult, decat sa mancam. Nu ne-am atins deloc.. din cate imi amintesc. Apoi, ori visul s-a dizolvat intr-altul ori vreo sora patrulatoare m-a trezit.

A fost chiar fun saptamana, a trecut foarte repede: lucrat, citit, studiat (rune, nu F5 pt ACCA :d). Mai am vreo 20 de pagini din vol II de umbre. Apoi, dupa ce termin si vol III, trebuie sa-mi gasesc altceva de facut/citit.

A.. o chestie trista.. aici primele 3 zile de concediu medical nu se platesc deloc, iar urmatoarele zile doar cu 60%. O sa cam am o gaura in buget, considerand ca tot Februarie il petrec in spital.. Trist rau.

Off, lumina aia..

Stau in pat pe jumatate invelita si ma uit la tavan. Am avut un moment de iluminare.

Celelalte doua colege de camera dorm, iar una cred ca a scapat ceva.. Daca intelegi ce vreau sa zic. Off, daca as putea eu sa deschid geamul ala si sa sting lumina, fara sa deranjez pe nimeni.. Off, daca as putea eu sa ma ridic din pat si sa umblu.

De dimineata am apasat pe buton sa chem sora sa stinga lumina si a venit tunand si fulgerand ca sa nu o mai deranjez pentru fleacuri d-astea, ca ele acolo mai au si alte chestii de facut. Numai una e tafnoasa, cred ca cea de pe tura de noapte.. Si asta nici macar nu era sora, cu acte, ci ceva intermediar intre sora si femeie de serviciu.

Din cate am dedus pana acum, sorele au uniforma alba cu dungi bleu, astea intermediare sunt portocalii, femeile de serviciu sunt bleu, iar doctoritele sunt albe si cu ecuson la vedere, cu numele. (Actualizare ulterioara: se pare ca si sorele sunt complet albe.. m-am confundat. Si diferentiezi doctorii de sore dupa raritatea prezentei – max 5 min/pacient/zi la vizita de dimineata. Si toate/toti au ecusoanele la vedere, in afara de studentii care nu interactioneaza deloc cu pacientii, care au uniformele bleu, dar alt bleu fata de femeile de serviciu. Unele din sore au si lenjeria “la vedere”, in culori tipatoare, pe sub pantalonii albi :d E si un frate printre ele… )

Acum rad toate de mama focului, in separeul lor, de partea cealalta a usii. Nu-mi permit sa le deranjez, e prea liniste la mine in camera, n-am chef de scandal, ma ascund mai bine sub patura, unde miroase si placut.

Am rezolvat problema cu wifi. Bine, prietenul adica. Un ingeras. Aveam o traditie in fiecare duminica sa mergem la pranz la restaurant acolo la Olesna, dupa 1-2 ture de lac. Azi s-a dus doar el cu Bonnie si mi-a trimis poze.

Si cred ca totusi daca ma intind un pic si ma pliez cum trebuie voi reusi sa deschid ochiul ala de sus de fereastra, ca are un maner special care ajunge cam pana la doua palme de pervaz. O sa incerc, dar nu o sa insist prea mult, pentru ca n-am voie sa cad din pat.

Update: Am reusit sa deschid geamul!!! Si apoi, ca sa-l inchid la loc, pentru ca dupa deschidere s-a ridicat manerul cu vreo 10 cm mai sus, a fost suficient sa apas pe butonul de “inaltare pat”. E util rau butonul asta.

Mda, intrerupatorul pt lumina e in partea opusa a camerei. Imi trebuie o telecomanda. Sau un ceva lung de vreo 5m.